...Remedii Divine...!
"Cercetati toate lucrurile si pastrati ce este bun" - (1 Tes. 5:21) !!!

Scriptura ne copleseste...!

“Toata Scriptura este insuflata de Dumnezeu si de folos ca sa invete, sa mustre, sa indrepte, sa dea intelepciune in neprihanire, pentru ca omul lui Dumnezeu sa fie desavarsit si cu totul destoinic pentru orice lucrare buna.” (2 Timotei 3:16-17)

 

 
<< Previous    1  [2]  3    Next >>

2) “Sã mã fac asemenea cu moartea Lui” implica acceptarea SUFERINTEI!
Cand Pavel spune: “Sã-L cunosc pe El si puterea învierii Lui si pãrtãsia suferintelor Lui, si sã mã fac asemenea cu moartea Lui”, el isi exprima dorinta de-a accepta suferinta, asa cum a acceptat-o si Domnul Isus.  Pavel a stiut , ca si Domnul Isus (ceea ce fiecare din noi ar trebui sa stie), ca suferinta este de fapt o binecuvantare, si este menita sa duca la desavarsirea noastra.  Cum supunerea aduce bucurie si pace, tot asa, suferinta are ca efect cizelarea, ‘slefuirea’ noastra.
La Evrei 2:10, ni se spune ca Dumnezeu L-a desavarsit pe Domnul Isus Hristos (re. la natura Sa umana): 
“Se cuvenea, în adevãr, ca Acela pentru care si prin care sunt toate, si care voia sã ducã pe multi fii la slavã, sã desãvârseascã, prin suferinte, pe Cãpetenia mântuirii lor.”
Domnul Isus deci, “Capetenia mantuirii” noastre, a fost “desavarsit prin suferinte” iar noi Il vom urma pe aceeasi cale  (El e “parga”…), intrucat Dumnezeu intentioneaza ca si noi sa ajungem desavarsiti.

In textul de la Efeseni 5:25-27, care se refera la cei rascumparati, ni se spune ca Hristos S-a dat pe sine pentru Biserica, “ca s-o sfinteascã, dupã ce a curãtit-o prin botezul cu apã prin Cuvânt, ca sã înfãtiseze înaintea Lui aceastã Bisericã, slãvitã, fãrã patã, fãrã sbîrciturã sau altceva de felul acesta, ci Sfântã si fãrã prihanã.”
- Care-i scopul lui Dumnezeu cu cei credinciosi, cu apartinatorii Bisericii?! 
- Sa fim desavarsiti, “fãrã patã, fãrã sbîrciturã”…
Dumnezeu realizeaza lucrul acesta in viata noastra, ca si in viata Mantuitorului nostru, Caruia I-a desavarsit natura umana prin suferinta…
La Iuda 1:24-25 spune asa:
“Iar a Aceluia, care poate sã vã pãzeascã de orice cãdere, si sã vã facã sã vã înfãtisati fãrã prihanã si plini de bucurie înaintea slavei Sale, singurului Dumnezeu, mântuitorul nostru, prin Isus Hristos, Domnul nostru, sã fie slava, mãretia, puterea si stãpânirea”…
Scopul lui Dumnezeu deci este sa ne prezentam inaintea Sa “fãrã prihanã si plini de bucurie”.  Bucuria o primim ca urmare a acceptarii planului divin, iar neprihanirea  este roada suferintei…

Cine nu doreste desavarsirea?!  Dumnezeu o are in plan pentru noi toti, nu numai pentru apostolul Pavel…  Si noi putem adopta dorinta suprema a apostolului de a fi asemenea cu moartea Domnului, daca am inteles care este rezultatul acestei experiente! 

La Romani 8:17 citim ca “dacã suntem copii, suntem si mostenitori: mostenitori ai lui Dumnezeu, si împreunã mostenitori cu Hristos” (pana aici ne place aceasta afirmatie…!), dar urmeaza partea a 2-a a versetului, care continua astfel: “dacã suferim cu adevãrat împreunã cu El, ca sã fim si proslãviti împreunã cu El.”
Daca ne facem asemenea cu moartea Lui, daca acceptam suferinta cu El, vom fi si glorificati impreuna cu El, cum mentioneaza deci Scriptura (Cuvantul Sau)…
De acest lucru ne asigura Pavel si la 2 Timotei 2:12, unde scrie astfel: “Dacã rãbdãm (daca suferim), vom si împãrti (vom si domni) împreunã cu El”.
Suferinta nu numai ca ne desavarseste, dar ne face si potriviti pentru experimentarea slavei, a gloriei pe care Dumnezeu o pregateste pentru noi.
La Ioan, cap. 9, are loc o discutie intre Domnul Isus si ucenicii sai, privind un orb din nastere pe care il intalnesc.  Ucenicii vor sa stie datorita carui pacat este orb acel om, si sunt surprinsi de raspunsul impresionant pe care il primesc.  Suferinta omului nu se datora vreunui pacat, ci omul se nascuse asa pentru a se arata in el lucrarile lui Dumnezeu…  Lucrarile Sale sunt glorioase, si Domnul Isus spune ca suferinta pe care Dumnezeu o ingaduie s-o primim, este sa-I permita Lui Dumnezeu sa-Si reveleze / sa-Si manifeste maretia lucrarilor Lui.
La 1 Petru 4:1citim: “Astfel, deci, fiindcã Hristos a pãtimit în trup” (pana aici avem o observatie, dupa care urmeaza indemnul), “înarmati-vã si voi cu acelasi fel de gândire”!
Inarmarea aceasta inseamna de fapt ceea ce a spus Pavel: doresc “sã mã fac asemenea cu moartea Lui”!  Apostolul accepta suferinta, pentru ca-i vedea sfarsitul, ii vedea urmarea in glorie!

Ucenicii au stiut ca daca stau langa Domnul Isus, vor avea si ei parte de slava Lui.  De aceea, doi dintre ei au avut chiar curajul ca sa ceara sa li se promita ca in viitor unul va sta la dreapta si altul la stanga Domnului…  Domnul Isus le mentioneaza atunci ca nu pot ajunge la glorie, fara “a bea paharul” suferintei.
Intrebarea se pune daca noi vom bea acel “pahar” cu frustrare, sau cu linistea si pacea pe care o manifesta cand spune ca vrea sa fie partas suferintelor Lui si sa se faca asemenea cu moartea Lui?!

Domnul Isus a acceptat suferinta care I-a fost data de Tatal, stiind ca implineste  un scop divin.  El a suferit pentru ca noi sa fim binecuvantati, iar acum ne cere sa suferim pentru El, de dragul Lui…
Stiti cum se incheie sirul “fericirilor” din “cuvantarea de pe munte”:
“Ferice va fi de voi când, din pricina Mea, oamenii vã vor ocãrî, vã vor prigoni, si vor spune tot felul de lucruri rele si neadevãrate împotriva voastrã!”
Cel mai imbucurator gand al vietii noastre ar trebui sa fie faptul ca Dumnezeu ne face parte sa suferim de dragul Domnului Isus Hristos – aceast fel de suferinta ne fericeste cu adevarat!
La Filipeni 1:29, ni se spune raspicat ca noua, celor credinciosi, Dumnezeu ne-a dat HARUL nu numai sa credem, ci si sa suferim pentru El, de dragul Lui.
<< Previous    1  [2]  3    Next >>

Navigare
 Index
 Categorii
Voia Lui
Duhul Sfant
Edificare
Aprofundare
Anverguri
Legea
Diverse
Toate_Categoriile
 Noutati
 Contact
 Eu cred...
Spicuiri...

Dumnezeu este TRINITATE, iar omul, se aseamana cu El fiind TRIPARTIT, singura fiinţă care are trup, suflet şi duh (spirit)…!

In IAD nu vor fi oameni, ci nişte fiinte care au fost odata oameni, care au avut “chipul lui Dumnezeu” (chiar dacă ‘sters si schimonosit’), dar au refuzat harul ce li s-a oferit in Domnul Isus Hristos de-a fi rascumparati si restaurati!

Există 3 ‘AGENTI’ ai raului: Eul nostru (“firea pamanteasca”), Lumea şi Satana. Conflictul cu eul se desfasoara la nivelul dorinţelor, la nivelul trupului… Conflictul cu lumea se duce la nivelul influenţelor, a sufletului, a mintii... Conflictul cu Satana are loc la nivelul personalitatii, la nivelul duhului…

Domnul nu ne-a ales pentru meritele noastre, pentru c-am avea ‘capacitati’ deosebite…
Lui Ii place să ne cheme şi s-acceptam slujirea cu smerenie, dragoste si devotament!

“PASTORUL” nu-i totuna cu ‘ciobanul’, dar nici de-un singur fel… Unii sunt pastori adevarati, atasati permanent de ‘turma’, si se se sacrifica…, altii sunt ‘parati’, sunt temporar şi indiferenţi, dar care pretind a fi bine ‘platiţi’.

Mai toţi scapam ESENTA pacatului…! Pacat inseamna faradelege, vrasmasie cu Dumnezeu si greşirea ‘ţintei’ pentru care am fost creaţi…, ţintă pe care nu ne-o punem/stabilim noi ci a hotărât-o deja Dumnezeu: Sa traim pentru slava si glorificarea Sa si sa administram creatia…

TIMPUL este o paranteza a eternitatii...
Vesnicia se intrerupe in punctul ‘Alfa’, (corespunzator finalizării creatiei si ‘caderii omului’), si va reintra pe fagas la “implinirea vremurilor”, in punctul ‘Omega’, (corespunzător unui “cer nou” si “pamant nou”), sub denumirea de “Vecii vecilor”.
(Va urma…!)