|
“DOMNUL PEDEPSEŞTE PE CINE-L IUBEŞTE”
O mamă ce refuză disciplinarea copilului, nu înţelege problemele pe
care dânsa le are de fapt. Motivând că pedepsind copilul, l-ar înstrăina, mama aceea este caracterizată de
insecuritate. Dânsei, practic îi este frică să facă ceva ce ar determina copilul să o respingă. Această mamă
priveşte dependenţa copilului de ea ca pe un lucru care o ‘împlineşte’, şi de aceea nu va face nimic din ceea ce ar
crede ea că va submina acea dependenţă.
În cazul acesta nu-i vorba de dragoste, ci de slăbiciune…!
O mamă care afirmă că acele probleme ale copilului sunt trecătoare, că sunt caracteristice doar unei perioade
scurte, este foarte naivă. Mai târziu va constata că drăgălaşul dânsei s-a dezvoltat într-un monstru.
O mamă ce nu acceptă disciplinarea copilului nu înţelege caracterul lui Dumnezeu…!
Teologia contemporană, în cea mai mare parte Îl prezintă pe Dumnezeu foarte deformat.
Ei spun că Dumnezeu este dragoste, şi exclud violenţa, răzbunarea, judecata, pedeapsa, etc.
Dumnezeu nu e violent, dar răzbunarea aparţine Lui, spune Scriptura. Dumnezeu este iubitor dar în acela şi timp
este şi un judecător real, care aplică pedeapsa. Oamenii sunt înclinaţi să creadă că ‘dragostea lui Dumnezeu’
exclude ‘dreptatea lui Dumnezeu’.
Unii cred că în VT, Dumnezeu S-a manifestat ca un judecător aspru, dar, în NT, Dumnezeu este pasiv, tolerant,
ecumenic, tatăl tuturor, şi-i acceptă pe toţi, fără discriminare.
Departe de adevăr…!...
Dumnezeu este dragoste, dar în acela şi timp este sfânt şi drept, este iubitor de dreptate, şi o
va face-o într-o zi…
Copilul indisciplinat îşi dezvoltă o concepţie greşită despre dreptatea şi sfinţenia lui Dumnezeu, iar de vină sunt
părinţii, care au o înţelegere defectuoasă asupra caracterului lui Dumnezeu.
În Evrei 12:5-7 spune aşa:
“…Fiule, nu dispreţui pedeapsa Domnului, şi nu-ţi pierde inima când eşti mustrat de El. Căci Domnul pedepseşte pe
cine-l iubeşte, şi bate cu nuiaua pe orice fiu pe care-l primeşte. Suferiţi pedeapsa: Dumnezeu Se poartă cu voi ca
şi cu nişte fii. Căci care este fiul pe care nu-l pedepseşte tatăl?”
Dumnezeu pedepseşte pe copiii Săi, tocmai că sunt ai Săi, pentru că-i iubeşte, şi vrea să producă-n ei un spirit
desăvârşit.
Firea copilului necesită utilizarea nuielei. Părinţii care nu folosesc această metodă, nu înţeleg trebuinţele
copilului lor, necesităţile reale…
În Ps. 58:3 ni se reaminteşte că:
“Cei răi sunt stricaţi încă din pântecele mamei lor, mincinoşii se rătăcesc odată cu ieşirea din pântecele mamei
lor.”
Cine-s acei răi, acei păcătoşi?! Noi toţi.
Toţi, de la mic la mare, avem nevoie de corectare după Cuvântul lui Dumnezeu.
PROBLEMA VINOVĂŢIEI…
Copii nedisciplinaţi, se vor simţi în insecuritate şi neiubiţ de
părinţi. Ei au nevoie să simtă că părinţi-i controlează. Şi noi toţi avem nevoie să ştim că Dumnezeu este cel care
controlează vieţile noastre. Trecem prin traumă când ne-nchipuim că Dumnezeu ne-a uitat, nu-i aşa?! La fel păţesc
şi copiii care nu sunt disciplinaţi de părinţi, dar ei nu ştiu să explice şi să exprime aceste lucruri.
Într-un copil care încalcă regulile, se dezvoltă VINOVĂŢIA; Dumnezeu a pus lucrul acesta-n noi. Orice fiinţă umană
care încalcă regulile, dezvoltă vinovăţie, care va duce la înstrăinare, la urârea de sine. Vinovăţia cere pedeapsă.
Fără pedeapsă, ea rămâne şi se tot acumulează, atinge ‘masa critică’… şi duce la disperarea care anulează motivaţia
de-a acţiona corect.
Sunt copii care nu mai au nici o motivaţie de-a face binele şi de-a trăi în corectitudine, pentru că părinţii lor
n-au ştiut să-i disciplineze, să-i instruiască.
Vinovăţia depreciază apoi sentimentul autovalorii, până acolo încât individul nu mai doreşte nimic, şi nu mai
aşteaptă nimic…, decât eşecul.
Psihologia modernă a sesizat corect problemele cauzate de sentimentul de vinovăţie. Se ştie cât e de dezastruos
acest concept al vinovăţiei şi convingerea conştiinţei unui tânăr, a unui copil, că este vinovat, dar această
pseudo-ştiinţă nu înţelede corect rezolvarea. Copiii şi tinerii sunt îndemnaţi să elimine sentimentul de vinovăţie,
să se ‘debaraseze’ de el, pentru că-i dezastruos, dar cum, care-i procedura?!
Sunt cunoscute două căi diferite:
1. Psihologia modernă spune că nu există norme şi cerinţe divine şi că totul ne este permis, ca de exemplu
sexualitatea înainte de căsătorie, homosexualitatea ca o preferinţă, necredinţa, etc. Acest mod de tratare a
vinovăţiei duce însă la refulare, şi apoi la ‘explozii’ mari interioare… Câţi tineri nu se sinucid, pentru că
nimeni nu le-a rezolvat problema vinovăţiei, a conştiinţei încărcate! Unii ajung de ucid pe alţii, sau să-şi înnece
conştiinţa în băutură sau în droguri. Nu puţini ajung pacienţi la azile psihiatrice…
2. Biblia ne spune că problema vinovăţiei se rezolvă numai prin plătirea preţului.
În pruncie, copilul trebuie să plătească prin pedeapsă.
Un părinte ce refuză să-l pedepsească pe copil, îi elimină micuţului posibilitatea de-a înţelege mai târziu că
vinovăţia noastră n-a putut fi eliminată decât de preţul dat de Domnul Isus Hristos, prin jertfirea Sa pentru noi,
întrucât noi n-am putut-o achita. Un copil care n-a fost pedepsit, va lua extrem de uşor atât jertfa Domnului cât
şi harul care ne învaţă “s-o rupem cu păgânătatea şi cu poftele lumeşti, şi să trăim în veacul de acum cu
cumpătare, dreptate şi evlavie” (Titus 2:12)
“…Pedeapsa, care ne dă pacea, a căzut peste El, şi prin rănile Lui suntem tămăduiţi." (Isaia 53:5)
Părintele conştient, are în mână un instrument cu care absolvă pe copil de vinovăţie, îi curăţă sufletul, îl
înstruieşte spiritual, îi întăreşte determinarea de-a face binele. Acest instrument polivalent este
“nuiaua”.
|
