|
NAŞTERE DIN NOU - CARACTER NOU
Când Domnul vorbeşte despre Împărăţia lui Dumnezeu, subliniază
aceasta:
“…Adevărat, adevărat îţi spun că, dacă un om nu se naşte din nou, nu poate vedea Împărăţia lui Dumnezeu.” (Ioan
3:3)
… nicidecum deci să mai şi intre-n ea…!
Aşa după cum am avut un moment când ne-am născut în lume, şi pe plan spiritual trebuie să dobândim o fiinţare în
familia lui Dumnezeu, să devenim copiii Săi.
Cine nu-i născut din nou, n-are caracterul potrivit/compatibil cu această Împărăţie şi nu este admis în ea.
Alăturarea la o biserică, nu-i garantează nimănui intrarea în Împărăţie.
Vin la biserică, poate regulat, oameni care participă
la program, dar n-au naşterea din nou. Câinele, tot pe lângă “oi” merge, dar nu-i oaie, n-are caracter
regenerat… (v. Apoc. 22:15) El va rămâne afară…
Numai cine L-a-ntâlnit personal pe Domnul Isus, şi-L cunoaşte, numai acela are caracterul schimbat. De unde
ştim?!
Din multele exemple edificatoare, Domnul Isus menţionează una şi bună: SLUJIREA.
Caracterul se vede în fapte, şi el nu poate fi imitat. Cine-i născut din nou, are caracter nou şi implicit o
slujire nouă faţă de Domnul Isus Hristos, într-un duh nou.
După despărţirea “oilor” de “capre”, Domnul menţionează slujirea credincioşilor şi lipsa de slujire a celor
neregeneraţi.
“Atunci Împăratul va zice celor de la dreapta Lui:
„Veniţi binecuvântaţii Tatălui Meu de moşteniţi Împărăţia, care v-a fost pregătită de la întemeierea
lumii.
Căci am fost flămând, şi Mi-aţi dat de mâncat; Mi-a fost sete, şi Mi-aţi dat de băut; am fost străin, şi M-aţi
primit; am fost gol, şi M-aţi îmbrăcat; am fost bolnav, şi aţi venit să Mă vedeţi; am fost în temniţă, şi aţi venit
pe la Mine.”
Toţi cei ce sunt descrişi aici, au iubit pe Împărat, când era fără împărăţie. De aceea Domnul Isus se descrie ca
flămând, însetat, bolnav, întemniţat, etc.
La ora actuală Domnul este hulit şi batjocorit, lipsit de Împărăţie şi de slavă. Cei care sunt născuţi din nou Îl
iubesc pe Domnul Isus Hristos acuma, cât nu stă pe scaunul de domnie, cât este bolnav în spital sau închis în
temniţă, cât este respins de societate…
Dragostea Îl recunoaşte pe Domnul Isus Hristos – Îl recunoaşte în cei care sunt în nevoi…
(Când Domnul va apare-n slavă, toţi ceilalţi vor vrea şi ei ca să-L iubească, dar va fi prea târziu…)
Domnul nostru n-a trecut pe lângă nimeni fără să ajute, şi, cei ce sunt ai Lui, “oile”, slujesc la rândul lor pe
alţii, pe acei “fraţi mai neînsemnaţi” ai Săi.
Dacă-L cunoaştem pe Domnul, Îl şi recunoaştem în cei care sunt ai Lui. Dragostea de Domnul,
dragostea frăţească, nu este doar o declaraţie, ci o mobilizare la faptă, la asistenţă, la îtrajutorare.
Apostolul Ioan ne spune:
“Copilaşilor, să nu iubim cu vorba, nici cu limba, ci cu fapta şi cu adevărul. (1 Ioan 3:18)
Credincioşii adevăraţi nu slujesc cu dragoste numai când le ‘pică bine’ ci oridecâteori este nevoie, pentru că au
un caracter schimbat.
CA PENTRU DOMNUL…!
Dragostea credincioşilor ajunge supremă – merge la risc maxim…
Judecata va avea loc imediat după necazul cel mare, în care cei ce vor crede în Domnul Isus Hristos vor fi vânaţi,
închişi , torturaţi şi lichidaţi cu o sălbăticie de nedescris. Vor fi persecuţii groaznice, iar cine va
ajuta pe vreun alt credincios îşi va primejdui viaţa.
Ceva, ceva…, a mai avut loc şi-n timpul celui de al doilea război mondial, când cei care-i ajutau pe evrei puteau
fi trimeşi în lagăre sau chiar executaţi pe loc. Sunt şi la ora actuală destule ţări în care creştinii sunt
persecutaţi…, chiar omorâţi …
Domnul Isus, le aminteşte celor de la dreapta Sa că a fost în nevoi iar ei L-au asistat, n-au stat deoparte…, şi că
vor fi răsplătiţi chiar şi numai pentru un pahar cu apă ce l-au dat.
Dacă Domnul Isus ar apărea aevea în mijlocul nostru, al credincioşilor, parcă văd că toţi s-ar îmbulzi să-L invite
la ei, să-L hrănească, să-L îmbrace, să-I slujească după cum este nevoie…
Ar zice careva că n-are o haină în plus?! Niciunul.
Bine, bine, dar avem “fraţi neînsemnaţi” printre noi, în nevoi?!
Avem, dar pe aceia nu-i observă decât cei cu caracterul schimbat, nou, regenerat de Domnul. Aceştia văd cine-i
bolnav sau neputincios, şi-l vizitează la spital sau la azil, aceştia vin la ora de rugăciune pentru a-i încuraja
şi înbărbăta pe cei ce strigă cu lacrimi, tot aceştia acordă atenţie mărită copiilor, etc.
Sunt însă destui religioşi care nici nu se roagă pentru cei nevoiaşi, dar să mai şi ajute efectiv…
Un caracter înnoit are ochii deschi, vede unde poate fi util, şi-şi oferă imediat serviciile.
Acesta recunoaşte pe Domnul în cei pe care-i ajută, şi le slujeşte cu bucurie.
Noi cum acţionăm?! Ajutăm?! O facem ca pentru Domnul?!
|
