Cand Dumnezeu ne spune ca El lucreaza in asa fel incat toate lucrurile sa produca pentru noi binele, El ne transmite ca tot ce survine acum in viata noastra nu este la intamplare, ci ne pregateste pentru slava viitoare.  Dumnezeu lucreaza acum in noi (cioplire, slefuire, etc.) ca sa devenim potriviti pentru creatia noua , a fericirii si implinirii.  In aceasta pregatire deci, isi are locul si suferinta!  (O ce bine ar fi sa intelegem acest lucru…!!)

La Romani 8:17 citim urmatoarele:  
“Dacã suntem copii (copii ai lui Dumnezeu), suntem si mostenitori: mostenitori ai lui Dumnezeu, si împreunã mostenitori cu Hristos, dacã suferim cu adevãrat împreunã cu El, ca sã fim si proslãviti împreunã cu El.”
Noi suntem randuiti pentru acea “mostenire”, suntem mantuiti pentru “slava”, suntem glorificati impreuna cu Hristos, “daca suferim impreuna cu El”, cu adevarat…

Scopul lui Dumnezeu cu noi este sa ne dea in stapanire noua creatie, fapt pentru care El ne pregateste…, si tot ceea ce contribuie la ‘finisarea’ noastra este bun.  Si suferinta-i buna, daca ne pregateste pentru lumea desavarsita care vine, nu-i asa?! 

Apostolul Iacov scrie astfel in versetele 2-4:
“Fratii mei, sã priviti ca o mare bucurie când treceti prin felurite încercãri, ca unii care stiti cã încercarea credintei voastre lucreazã rãbdare. Dar rãbdarea trebuie sã-si facã desãvârsit lucrarea, ca sã fiti desãvârsiti, întregi, si sã nu duceti lipsã de nimic.”

Prin incercari, prin suferinte se ajunge la desavarsire…!  Insusi D-l Isus Hristos, “Capetenia mantuirii” noastre, a avut parte din plin de ele:
“Pe Acela care a fost fãcut „pentru putinã vreme mai pe jos decât îngerii” adicã pe Isus, Îl vedem „încununat cu slavã si cu cinste” din pricina mortii pe care a suferit-o; pentruca, prin harul lui Dumnezeu, El sã guste moartea pentru toti. Se cuvenea, în adevãr, ca Acela pentru care si prin care sunt toate, si care voia sã ducã pe multi fii la slavã, sã desãvârseascã, prin suferinte, pe Cãpetenia mântuirii lor.” (Evrei 2:9-10) 

Sa ne gandim la cateva lucruri legate de mantuirea noastra…!
Cate cai avea Dumnezeu pentru mantuirea noastra?!  Nu putea un Dumnezeu Atotputernic sa ne mantuiasca decat prin jertfa sangeroasa a Fiului Sau?
Raspunsul este NU!  In gradina Ghetsimani, Domnul Isus a cerut Tatalui, daca este cu putinta, sa gaseasca o alta cale, pe langa cruce si suferinta, dar jertfirea Sa a fost singura…  Acum, dupa ce Fiul si-a dat viata pentru  pacatele noastre, nu exista o alta cale a mantuirii noastre decat prin jertfa Lui.

Daca ar fi fost alte cai de mantuire a noastra, si totusi Dumnezeu ar fi jertfit pe Fiul Sau, lucrul acesta ne-ar fi facut sa ne indoim atat de intelepciunea lui Dumnezeu cat si de bunatatea Lui.
Acum, daca Cuvantul lui Dumnezeu ne spune ca suferinta este modul in care ajungem sa experimentam slava, putem oare crede ca mai este si o alta cale?! 
Despre Domnul Isus scrie astfel: “Nu trebuia sã sufere Hristosul aceste lucruri, si sã intre în slava Sa?” (Luca 24:26) 

Observati cuvantul “trebuia”, si faptul ca suferinta precede glorificarea!  Intre suferinta si slava nu exista numai o relatie de succesiune ci si una de cauzalitate: suferinta determina intrarea in slava!  Nu intamplator, cei care erau martirizati pentru credinta, pentru Evanghelie, pentru bine, mureau cantand, chiar daca erau sfasiati de fiare in arene, chiar daca erau arsi pe rug sau macelariti cu sabia, etc.  Si diaconul Stefan (v. Faptele Ap. Cap. 7), de ex., cand a fost omorat cu pietre, in timp ce era zdrobit , el il vedea pe Fiul  ridicat in picioare, la dreapta Tatalui, pregatit sa-l primeasca… 

Dumnezeu are in plan glorificarea noastra, “sa fim asemenea chipului Fiului Sãu” (Rom. 8:29), iar suferinta este bine venita, fiindca implineste scopurile lui Dumnezeu cu noi: glorificarea si fericirea noastra vesnica.  Tatal nostru ceresc ne-a promis ca El va face ca toate lucrurile ce survin in viata noastra sa fie spre binele nostru, binele suprem, absolut si deplin.
De aceea, sa procedam asa cum ne indeamna psalmistul:
“Lãudati pe Domnul, cãci este bun, cãci îndurarea Lui tine în veci!”

La 1 Petru 4:12-13 citim asa:
“Prea iubitilor, nu vã mirati de încercarea de foc din mijlocul vostru, care a venit peste voi ca sã vã încerce, ca de ceva ciudat, care a dat peste voi; dimpotrivã, bucurati-vã, întrucît aveti parte de patimile lui Hristos, ca sã vã bucurati si sã vã veseliti si la arãtarea slavei Lui.
Ai cui preaiubiti suntem noi?  Ai Dumnezeului cel bun, viu si adevarat…! 

Dumnezeu, Suveranul si Stapanul tuturor lucrurilor, Cel care hotaraste, si nimeni nu I se poate impotrivi,  Cel care “deschide”, si nimeni nu poate sa “inchida”, Cel care da binecuvantarea, si nimeni nu I-o pate anula , acest Dumnezeu ne-a facut promisiunea ca va lua toate lucrurile ce survin in vietile noastre, a celor ce-L iubim, si va scoate din ele BINELE NOSTRU SUPREM!
Aceasta promisiune face orice suferinta suportabila, si orice rau irelevant.

Dumnezeu practic promite ca va lua orice dezamagire din viata noastra si va face din ea o binecuvantare, ca orice durere ne-o va transforma in desfatare, ca orice pierdere, oricat de mare, va deveni pentru noi um castig mare, ca din orice rau va scoate din el binele, s.a.m.d.
Aceasta este ‘alchimia’ cerului:  neajunsurile noastre temporare si limitate, El le transforma in lucruri fericitoare supreme, si aceasta pentru vesnicie…!