|
2) “Sã mã fac asemenea cu moartea Lui”
implica acceptarea SUFERINTEI!
Cand Pavel spune: “Sã-L cunosc pe El si puterea învierii Lui si pãrtãsia suferintelor Lui, si sã mã fac asemenea cu
moartea Lui”, el isi exprima dorinta de-a accepta suferinta, asa cum a acceptat-o si Domnul Isus. Pavel a
stiut , ca si Domnul Isus (ceea ce fiecare din noi ar trebui sa stie), ca suferinta este de fapt o binecuvantare,
si este menita sa duca la desavarsirea noastra. Cum supunerea aduce bucurie si pace, tot asa, suferinta are
ca efect cizelarea, ‘slefuirea’ noastra.
La Evrei 2:10, ni se spune ca Dumnezeu L-a desavarsit pe Domnul Isus Hristos (re. la natura Sa umana):
“Se cuvenea, în adevãr, ca Acela pentru care si prin care sunt toate, si care voia sã ducã pe multi fii la slavã,
sã desãvârseascã, prin suferinte, pe Cãpetenia mântuirii lor.”
Domnul Isus deci, “Capetenia mantuirii” noastre, a fost “desavarsit prin suferinte” iar noi Il vom urma pe aceeasi
cale (El e “parga”…), intrucat Dumnezeu intentioneaza ca si noi sa ajungem desavarsiti.
In textul de la Efeseni 5:25-27, care se refera la cei rascumparati, ni se spune ca Hristos S-a dat pe sine pentru
Biserica, “ca s-o sfinteascã, dupã ce a curãtit-o prin botezul cu apã prin Cuvânt, ca sã înfãtiseze înaintea Lui
aceastã Bisericã, slãvitã, fãrã patã, fãrã sbîrciturã sau altceva de felul acesta, ci Sfântã si fãrã prihanã.”
- Care-i scopul lui Dumnezeu cu cei credinciosi, cu apartinatorii Bisericii?!
- Sa fim desavarsiti, “fãrã patã, fãrã sbîrciturã”…
Dumnezeu realizeaza lucrul acesta in viata noastra, ca si in viata Mantuitorului nostru, Caruia I-a desavarsit
natura umana prin suferinta…
La Iuda 1:24-25 spune asa:
“Iar a Aceluia, care poate sã vã pãzeascã de orice cãdere, si sã vã facã sã vã înfãtisati fãrã prihanã si plini de
bucurie înaintea slavei Sale, singurului Dumnezeu, mântuitorul nostru, prin Isus Hristos, Domnul nostru, sã fie
slava, mãretia, puterea si stãpânirea”…
Scopul lui Dumnezeu deci este sa ne prezentam inaintea Sa “fãrã prihanã si plini de bucurie”. Bucuria o
primim ca urmare a acceptarii planului divin, iar neprihanirea este roada suferintei…
Cine nu doreste desavarsirea?! Dumnezeu o are in plan pentru noi toti, nu numai pentru apostolul Pavel…
Si noi putem adopta dorinta suprema a apostolului de a fi asemenea cu moartea Domnului, daca am inteles care
este rezultatul acestei experiente!
La Romani 8:17 citim ca “dacã suntem copii, suntem si
mostenitori: mostenitori ai lui Dumnezeu, si împreunã mostenitori cu Hristos” (pana aici ne place aceasta
afirmatie…!), dar urmeaza partea a 2-a a versetului, care continua astfel: “dacã suferim cu adevãrat împreunã
cu El, ca sã fim si proslãviti împreunã cu El.”
Daca ne facem asemenea cu moartea Lui, daca acceptam suferinta cu El, vom fi si glorificati impreuna cu El, cum
mentioneaza deci Scriptura (Cuvantul Sau)…
De acest lucru ne asigura Pavel si la 2 Timotei 2:12, unde scrie astfel: “Dacã rãbdãm (daca suferim), vom si
împãrti (vom si domni) împreunã cu El”.
Suferinta nu numai ca ne desavarseste, dar ne face si potriviti pentru experimentarea slavei, a gloriei pe
care Dumnezeu o pregateste pentru noi.
La Ioan, cap. 9, are loc o discutie intre Domnul Isus si ucenicii sai, privind un orb din nastere pe care il
intalnesc. Ucenicii vor sa stie datorita carui pacat este orb acel om, si sunt surprinsi de raspunsul
impresionant pe care il primesc. Suferinta omului nu se datora vreunui pacat, ci omul se nascuse asa pentru a
se arata in el lucrarile lui Dumnezeu… Lucrarile Sale sunt glorioase, si Domnul Isus spune ca suferinta pe
care Dumnezeu o ingaduie s-o primim, este sa-I permita Lui Dumnezeu sa-Si reveleze / sa-Si manifeste maretia
lucrarilor Lui.
La 1 Petru 4:1citim: “Astfel, deci, fiindcã Hristos a pãtimit în trup” (pana aici avem o observatie, dupa care
urmeaza indemnul), “înarmati-vã si voi cu acelasi fel de gândire”!
Inarmarea aceasta inseamna de fapt ceea ce a spus Pavel: doresc “sã mã fac asemenea cu moartea Lui”!
Apostolul accepta suferinta, pentru ca-i vedea sfarsitul, ii vedea urmarea in glorie!
Ucenicii au stiut ca daca stau langa Domnul Isus, vor avea si ei parte de slava Lui. De aceea, doi dintre ei
au avut chiar curajul ca sa ceara sa li se promita ca in viitor unul va sta la dreapta si altul la stanga
Domnului… Domnul Isus le mentioneaza atunci ca nu pot ajunge la glorie, fara “a bea paharul” suferintei.
Intrebarea se pune daca noi vom bea acel “pahar” cu frustrare, sau cu linistea si pacea pe care o manifesta cand
spune ca vrea sa fie partas suferintelor Lui si sa se faca asemenea cu moartea Lui?!
Domnul Isus a acceptat suferinta care I-a fost data de Tatal, stiind ca implineste un scop divin.
El a suferit pentru ca noi sa fim binecuvantati, iar acum ne cere sa suferim pentru El, de dragul
Lui…
Stiti cum se incheie sirul “fericirilor” din “cuvantarea de pe munte”:
“Ferice va fi de voi când, din pricina Mea, oamenii vã vor ocãrî, vã vor prigoni, si vor spune tot felul de lucruri
rele si neadevãrate împotriva voastrã!”
Cel mai imbucurator gand al vietii noastre ar trebui sa fie faptul ca Dumnezeu ne face parte sa suferim de
dragul Domnului Isus Hristos – aceast fel de suferinta ne fericeste cu adevarat!
La Filipeni 1:29, ni se spune raspicat ca noua, celor credinciosi, Dumnezeu ne-a dat HARUL nu numai sa credem, ci
si sa suferim pentru El, de dragul Lui.
|
