|
CHIAR ÎI IUBIM PE COPII?!
Un copil nemulţumit, neascultător, cu toane, o tot irita pe mama lui
care încerca să-l liniştească, pledând cu el şi insistând, deşi era adusă la capătul puterilor… Un frate care a
observat tot acest ‘război’, a sfătuit-o pe tânăra ne-experimentată mămică să-i dea copilului o bătaie, ca să-l
facă fericit. Şocată, mama răspunde: măi frate, este doar o fază prin care copilul trece…!
Dacă aşa stau lucrurile, a reluat fratele, de ce aştepţi o schimbare de comportament la el, de ce eşti iritată, de
ce te plângi, de ce-l cerţi?!
În situaţii similare, iată răspunsuri date de diverse mame:
- Îl iubesc prea mult pe copil, ca să-l pedepsesc fizic.
- Fiul meu este diferit, el n-are nevoie de disciplinare fizică. Eu pot, prin răbdare şi prin vorbă bună, să-l duc
în educaţie acolo unde doresc.
- Din moment ce mie mi s-a aplicat abuziv bătaia, de către părinţi, nu doresc să procedez aşa, la răndu-mi, cu
copiii mei.
- Mă tem ca nu cumva pedeapsa fizică să-l înstrăineze pe copil de mine, de sentimentele mele.
- Ş.a.m.d.
Toate acestea sunt scuze ‘şchioape’, şi ele denotă grave deficienţe în înţelegerea părinţilor
asupra problematicii. Unii părinţi nu înţeleg în ce constă autoritatea lui Dumnezeu…
Mulţi nu înţeleg autoritatea Cuvântului lui Dumnezeu şi consideră că trebuie să preia numai ce le convine, ce cred
ei că este bine, şi să ignore ‘restul’…!
Unii şi-au pierdut copiii, pentru că n-au folosit nuiaua, aşa cum cere Cuvântul lui Dumnezeu. Aceştia au ignorat
texte de felul:
“Nu cruţa copilul de mustrare, căci dacă-l vei lovi cu nuiaua, nu va muri.
Lovindu-l cu nuiaua, îi scoţi sufletul din locuinţa morţilor.” (Prov. 23:13-14)
Nuiaua face două lucruri:
desprinde “nebunia” din sufletul copilului:
“Nebunia este lipită de inima copilului, dar nuiaua certării o va
deslipi de el.” (Prov, 22:15)
… şi oferă înţelepciune:
“Nuiaua şi certarea dau înţelepciunea, dar copilul lăsat de capul lui face ruşine mamei sale.” (Prov. 29:15)
Toţi am vrea ca odraslele noastre să fie înţelepte, dar nu toţi acceptăm să-i dez-‘nebunizăm’…! Copilul care nu-i
pedepsit, spune Solomon, ajunge să facă ruşine părinţilor săi.
“Pedepseşte-ţi fiul, căci tot mai este nădejde, dar nu dori să-l omori.” (Prov. 19:18)
Câtă vreme copilul mai poate fi pedepsit, încă mai este deci nădejde…, dar nu amâna , căci vine şi vremea când nu
mai poţi face nimica!!
Sunt părinţi obosiţi, tracasaţi, deprimaţi din pricina copiilor, pentru că nu folosesc şi nu aplică Scriptura.
Citim la Prov. 29:17:
“Pedepseşte-ţi fiul, şi el îţi va da odihnă, şi îţi va aduce desfătare sufletului.”
Cine aplică Cuvântul lui Dumnezeu, va găsi “odihnă” şi copiii-i vor aduce “desfătare sufletului”.
Dacă refuzul de a-l pedepsi pe copil este scuzat cu dragostea, trebuie să spunem că acea pretinsă dragoste a fost
înţeleasă greşit. Dragostea nu-i un sentiment – sentimentele, de cele mai multe ori sunt egoiste. Un sentiment
uman, care nu este verificat de înţelepciunea ce ne-a dat-o Dumnezeu, devine dăunător.
Dragostea este dorinţa de-a face bine, şi determinarea de-a face bine altuia. Dacă binele copilului constă în
disciplinarea fizică, atunci dragostea va disciplina.
O mamă care-l strânge şi sărută pe copil până-l înnăduşe, până-l sufocă…, o face oare din dragoste?! Acţiunea
aceea, care produce pagubă, nu-i dragoste.
“Cine cruţă nuiaua, urăşte pe fiul său, dar cine-l iubeşte, îl pedepseşte îndată. (Prov. 13:24)
Scuza “îl iubesc, şi de aceea nu pot să-l pedepsesc” este o realitate care denotă faptul că nu-i iubim pe copii
atunci când ar trebui să le aplicăm disciplinarea fizică.
Cine-l iubeşte pe copilul său, “îl pedepseşte îndată”. Desigur că referirea nu se face la orice greşeală a
copilului, ci la neascultare.
|
