CATEGORII DE ’TRASATURI’...!  

Orice persoană se defineşte ca individ în funcţie de trei categorii de trăsături:
1.  Trăsături de temperament: fire veselă, vorbăreaţă, extrovertită, sau fire liniştită, introvertită, etc.
2.  Trăsături de caracter: moral, altruist sau dominat de egoism şi lipsit de principii, etc.
3.  Abilităţi de lucru: capacitatea de a comunica, îndemânare, pricepere… 

Oare ne cunoastem pe noi insine?
Exista 4 tipuri de temperamente: 1) Coleric; 2) Sangvinic; 3) Flegmatic; 4) Melancolic.
Cel mai adesea suntem o combinatie de mai multe, cu unul predominant. Oare ce suntem fiecare? Ce fel de temperament ne avantajeaza mai mult?! 

A)  Iata cateva trasaturi ale diferitelor temperamente:
Coleric:
a) pozitive: vointa accentuata, procese afective intense, bogatia si intensitatea reactiilor, pasionalitatea;
b) negative: excitabilitate, iritabilitate, agresivitate, inegalitatea trairilor.
Sangvinic:
a) pozitive: sociabilitate, buna dispozitie, reactivitate accentuata, dinamism;
b) negative: fluctuatia si inegalitatea trairilor, multumirea de sine, superficialitate, sugestibilitate, inconstanta.
Flegmatic:
a) pozitive: toleranta, rabdare, perseverenta, echilibru;
b) negative: reactivitate redusa, adaptabilitate dificila, monotonie afectiva, inclinatia spre stereotipie.
Melancolic:
a) pozitive: procese afective intense si durabile, sarguinta, perseverenta, responsabilitate si simt al datoriei;
b) negative: adaptabilitate si mobilitate redusa, predispozitii inspre anxietate, neincredere in sine si pesimism.

Deasemenea, exista alte 3 categorii, in functie de orientarea fiecarui individ spre lume sau spre sine:
i)  Extrovertitul: este animat de interesul pentru lumea exterioara, pentru persoane si obiecte, este sociabil, comunicativ, cu initiativa. Are un deosebit simt practic si se adapteaza usor unor noi conditii de viata.
ii)  Introvertitul: isi canalizeaza energia spre propriile idei, spre lumea sa launtrica, construindu-si un bogat univers interior. Dispune de o buna atentie interioara, gandire abstracta si profunda, hotarare, manifestand tendinte de izolare si anxietate. Introvertitul nu cultiva relatiile sociale, este o fire contemplativa, rezervata, lipsita de incredere de sine.
iii)  Intermediar: intre cele doua categorii este ambivertul, care imprumuta caracteristici si de la extrovertit si de la introvertit. 

O folosire vătămătoare a ‘teoriei temperamentelor’ este aceea ca ‘te scuză’ pentru comportamentul tău... In mod frecvent, oamenii spun: “Motivul pentru care fac asta este temperamentul meu ..., şi nu mă pot scăpa de el. Aceasta este practic o autoînşelare…  În plus, este neîncredere în Dumnezeu…! Filipeni 4:13 este ori adevărat, ori fals: “Pot totul în Cristos, care mă întăreşte”?!

În linii mari, ‘creştinul firesc’ îşi menţine temperamentul - ceva mai estompat…, dar de acelaşi fel…
În creştinul dudovnicesc insa se manifestă “omul ascuns al inimii, în curăţia nepieritoare a unui duh blând şi liniştit”, adică omul “desăvârşit şi cu totul destoinic pentru orice lucrare bună”, omul restaurat “după chipul lui Dumnezeu, de o neprihănire şi sfinţenie pe care o dă adevărul.” 

B)  Iata cateva exemple concrete de ‘temperamente’:
- Apostolul Petru de ex.era sangvinic (impulsiv, neinhibat, indraznet in vorbire, egoist, avid, laudaros, vointa slaba), dar dupa ce a fost umplut de Duhul Sfant, s-au putut observa la el calitati noi: consecventa, curajul, intelepciunea, bucuria, umilinta, dragostea, blandetea…
- Apostolul Pavel era coleric cu urmatoarele trasaturi inainte de transformare: crud, vointa puternica, ostil, auto-suficient, dinamic, practic, luptator, amator de polemici, dar dupa ce L-a cunoscut pe Dumnezeu s-au remarcat in el calitati ca: dragostea, pacea, blandetea, modestia, credinta, umilinta…
- Moise era melancolic (inzestrat, jerfitor, depresiv, perfectionist, loial, manios). Tocmai aceste calitati "bune" insa stateau in calea Domnului si atunci a trebuit pus de o parte, 40 de ani pastor la oi, pt ca sa-si piarda increderea in propriile sale "jertfe" si in propria sa bunatate si sa ii dea loc Lui sa conduca un popor…
- Avraam era flegmatic: precaut, impaciuitor, demn de incredere, pasiv, temator.
Avraam era precaut, adica nu se incredea imediat in cineva, ci avea nevoie de mai multe dovezi... De cate ori i-a amintit Dumnezeu de stelele de pe cer? Tocmai in acest punct Domnul l-a transformat si astfel a devenit "prietenul Sau". Ce minunat este sa devii neinfricat neavand decat un singur ‘merit’: “ca L-ai crezut pe Dumnezeu” …!

Orice temperamente am avea, ele pot fi transformate - secretul metamorfozarii este umplerea cu Duhul Sfânl…! 

C)  Autenticitatea slujirii lui Dumnezeu este dată în primul rând de prezenţa roadei Duhului.
Inţelegerea corectă a învăţăturilor despre darurile spirituale, depinde în mare măsură de deosebirea acelor trei categorii de trăsături, prezentate la inceput, care definesc personalitatea umană. 

O confuzie insa des întâlnită în viaţa spirituală este confundarea roadei Duhului (trăsături de caracter) cu darurile Duhului (abilităţi de lucru). Roada, ca şi darurile, sunt produse de acelaşi Duh al lui Dumnezeu, care ,,lucrează totul în toţi", însă au scopuri foarte diferite. 

La Galateni 5:22-23, citim urmatoarele:
“Roada Duhului, este aceasta: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga rãbdare, bunãtatea, facerea de bine, credinciosia, blândetea, înfrînarea poftelor…” 

“Roada” priveşte caracterul creştinului, timp în care darurile privesc slujirea lui. Roada este scopul lui Dumnezeu în om, timp în care darurile sunt acţiunea lui Dumnezeu prin om, acţiune care conduce la scop. Roada este caracterul lui Hristos în noi, darurile sunt capacităţile Lui în noi. Roada este unică, timp în care darurile sunt multiple. Roada este eternă, timp în care darurile sunt vremelnice, ele vor înceta la revenirea Domnului. Roada defineşte caracterul creştinului, timp în care darurile definesc abilităţile spirituale puse de Duhul în el. Roada arată cine este credinciosul, darurile arată ce face el. Roada manifestă caracterul lui Dumnezeu în om, timp în care darurile manifestă puterea lui Dumnezeu prin om. Scopul darurilor este descoperire şi vindecare din partea lui Dumnezeu, timp în care scopul roadei este proslăvirea Lui: ,,Dacă aduceţi multă roadă, prin acesta Tatăl Meu va fi proslăvit" (Ioan 15:8). Roada demonstrază lucrarea lui Dumnezeu în creştini, darurile demonstrează lucrarea lui Dumnezeu prin ei. Deşi Roada Duhului nu este mai importantă decât darurile spirituale, absenţa Roadei Duhului descalifică un creştin în procesul mântuirii, punând în evidenţă goliciunea lui spirituală.

Diferenţa dintre roada Duhului şi darurile spirituale nu este de importanţă, ci de scop. Finalitatea roadei Duhului în om arată mântuirea, timp în care finalitatea darurilor spirituale este răsplata. Roada Duhului nu produce mântuirea, ci doar o demonstrează. Mântuirea se primeşte prin credinţă faţă de Dumnezeu şi pocăinţă faţă de păcat, însă roada Duhului confirmă mântuirea. Autenticitatea darurilor spirituale se face prin prezenţa roadei Duhului Sfânt: ,,îi veţi cunoaşte după roadele lor" (Matei 7:15-27). Roada demonstrează sfinţirea şi maturitatea spirituală, timp în care darurile demonstrează activitatea şi disponibilitatea. Domnul Isus vorbeşte despre proroci şi învăţători falşi, dar nu despre creştini duhovniceşti falşi. Dimpotrivă, autenticitatea darurilor spirituale se evaluează prin prezenţa şi realitatea roadei Duhului. Entuziasmul slujirii trebuie confirmat de fermitatea caracterului. Manifestarea slujirii trebuie confirmată de împlinirea poruncilor lui Dumnezeu: ,,Mulţi Îmi vor zice în ziua aceea: ,,Doamne, Doamne! N-am prorocit noi în numele Tău? N-am scos noi draci în numele Tău? Și n-am făcut noi multe minuni în numele Tău? Atunci le voi spune curat: Niciodată nu v-am cunoscut; depărtaţi-vă de la Mine, voi toţi care lucraţi fărădelege" (Matei 7:21-23).