CRACIUNUL...!  

(Predica tinuta de preotul ortodox Teodor Popescu la Biserica Sf. Stefan (‘Cuibul cu Barza’) - Bucuresti, 1921)

Intr-o sarbatoare asa de mare ca cea de astazi, cand atata lume se aduna in biserica, si mai ales lume care in timpul anului nu-si aduce aminte de aceasta indatorire, doua simtiri deosebite pun stapanire pe mine: una, de bucurie ca pot vesti mai multora Evaghelia Domnului, alta, de ingrijorare ca s-o vestesc cat se poate de simplu, asa ca sa fie priceputa de toti.
Caci trebuie sa marturisim ca mintea celor mai multi este asa de robita de grijile si placerile acestei lumi si asa de putin obisnuita de lucrurile Evanghelie Domnului, incat i se par de multe ori ceva de neinteles. Iata, azi e o zi de bucurie, bucurie mare pentru nasterea Domnului. Am avut insa de multe ori prilejul sa vad ca multi din cei ce poarta numele lui Hristos, nu numai ca nu au nici o legatura de viata cu El, dar nici nu stiu ceva lamurit despre El. Daca ar fi sa intrebi pe fiecare om in parte care este pricina bucuriei lui si ce va sa zica pentru el nasterea lui Hristos, nu stiu cati ar putea sa dea un raspuns potrivit. Aceasta este pricina care ma face sa arat rostul venirii Domnului Isus in lume. Si ca sa fiu mai lamurit in vorbire, voi folosi o istorioara, pa care paote oricine s-o inteleaga si s-o tina minte. 

[Un imparat aduna intr-o zi pe slujitorii sai si le zise
Stiti cat de intinsa este imparatia mea. Stiti ca toti supusii mei, implinind poruncile mele sunt multumiti si fericiti. Este insa la marginea imparatiei mele o tara ai carei locuitori s-au rasvratit impotriva mea, calca in picioare poruncile mele, si-au ales alt imparat, care-i duce la pierzare. Ca sa se indrepte, n-am incetat sa le vestesc condamnarea care li se cuvine, dar ei nu vor sa asculte.
Toti cei de fatza raman uimiti: cum este cu putinta sa se rascoale cineva impotriva unui imparat asa de bun si asa de puternic?
Imparatul urma mai departe cu vorba: Acesti rasvratiti trebuie adusi la adevarata cale. Sunt rai, e drept, dar mi-e mila de ei, caci pe cat sunt de rai, pe atata sunt de slabi. Au ajuns intr-o stare cum nu se poate mai rea. Din niste copii ai mei, facuti pentru fericire, au ajuns robii celui mai rau stapanitor si sunt asa de nenorociti! Cine din voi vrea sa mearga si sa-i aduca sub ascultarea mea?
Unul din slujitorii de frunte iesi in fatza si zise: Prea inaltate Imparate, trimete-ma pe mine la ei. N-am nevoie sa iau cu mine toata oaste ta; nu, ci numai vreo mie. Cu ei cred ca am sa domolesc pe acesti rasvratiti. - Si ceilalti slujitori vroiau sa faca acelas lucru, cand, deodata, prin multime se facu o miscare: toti se dau la o parte cu respect, era insusi fiul imparatului, la a carui vedere tatal se bucura mult. El zise tatalui: Iata-ma, tata, sunt gata sa implinesc eu voia ta. Slava ta este si slava mea, cinstea ta este si cinstea mea. Am sa ma duc sa impac eu pe acel popor.
Tot palatul e in miscare: zanganit de arme in toate partile. Fiecare vrea sa aiba cinstea sa insoteasca pe fiul impatatului. Fiul insa le facu semn sa inceteze toata zarva, zicandu-le: Nu e nevoie: ma duc eu singur.
- Cum, singur? stigara slujitorii. N-au sa te primeasca.
- Nu ma vor primi, o stiu, si totusi, ma duc singur. Voi i-ati putea bate, i-ati putea zdrobi, insa numai eu ii pot impaca, salva. Am sa le vorbesc despre dragostea si indurarea tatalui meu si de slava de care au parte cei ce sunt in imparatia lui. Cu cat ma vor uri mai mult, cu atat ii voi iubi mai mult. Arma mea este dragostea fara margini.
- Si a plecat feciorul in tara rasvratita, cautand in toate chipurile sa ii aduca la tatal pe toti cei rataciti. Atata iubire cata era in inima acelui fecior de imparat, n-a vazut niciodata tara aceea rasvrartita, In cele din urma, a dat pretul cel mai mare, viata sa, ca prêt de rascumparare pentru rasvratiti.] 

- Imparatul este Dumnezeu Tatal, Fiul este Domnul Isus Hristos, slujitorii sunt ingerii lui Dumnezeu,. Rasvaratitii sunt oamenii de pe pamant. Stapanitorul lumii acestuia, caruia ei ii sunt robi, este diavolul. La vremea cuvenita, Fiul lui Dumnezeu vine pe pamant, nascandu-se prin puterea Duhului Sfant din Maria Fecioara, cu circa doua milenii in urma.. Ingerii lui Dumnezeu s-au uitat cu uimire, ca dupa o perdea, cum Fiul lui Dumnezeu ia trup ca al nostru si se naste in ielsea din Betleem. Ei slavesc cu cantari minunate aceasta nastere: ”Slava lui Dumnezeu in locurile preainalte si pace pe pamant intre oamenii peste care se intinde bunavointa Lui” (Luca 2:14). Acei ingeri credeau ca toti oamenii trebuie sa aiba parte de bucuria lor, caci pamantul a fost harazit sa aiba in trup pe Fiul lui Dumnezeu. Ei nu pot sa taca: scoala noaptea pe pastori si-i trimet sa vada pe Domnul cel nascut in trup.

- Ei, care de atatea ori fiind trimesi de Dumnezeu pe pamant, vazusera cata jale si nenorocire este in lume puteau zice: acum, oamenilor, ati scapat: Dumnezeu este cu voi. El este intre voi. Negresit, ingerii se asteptau ca lumea toata sa-L primeasca, sa I se inchine, sa-L slaveasca. Socot insa ca mare le-a fost mirarea cand au vazut purtarea lumii fatza de Domnul Isus. Inca de la inceput, pamantul n-a vrut sa-L primeasca. Pentru Isus nu se gaseste in Betleem o casa in care sa Se nasca. Pamantul parc-ar fi vrut ca Domnul sa Se nasca in frig si sa moara. Abia s-a nascut si oamenii au urmarit sa-L omoare, incat a trebuit ca Iosif si Maria sa fuga cu El in Egipt; cand vin din Egipt, de frica, au trebuit sa mearga in Nazaret. Iar cand iese in lume, facand numai bine in multe randuri, oamenii vor sa-L omoare. Si nu s-au lasat pana nu L-au rastignit pe cruce. Cand L-au pus in mormant, oamenii au avut grija sa pravaleasca o piatra mare la usa mormantului si sa puna ostasi de paza, in incercarea de a pecetlui moartea lui, zicand, poate, acum am scapat de El!

- Iata lumea, iata omul! O singura fiinta nevinovata, fara pacat a venit intre oameni pe pamant, dar pamantul, lumea parca striga: Nu ne trebuie, n-avem nevoie de El. Vrem sa fim lasati in pace. La o parte cu El. Moarte Lui!

- Cand auziti acest lucru, stiu ca gandul sboara la oamenii de pe vremea aceea cand Domnul era in trup pe pamant si-i osanditi pentru indaratnicia si reaua lor purtare fata de Domnul slavei, si sunteti gata sa ziceti: Astazi, lucrurile s-au schimbat! Cine nu se bucura in ziua de astazi de nasterea Domnului? In ce tara aceasta sarbatoare nu este o sarbatoare de veselie? Asa este. Insa, ce fel de sarbatoare simte lumea? Veselia pentru venirea Domnului in lume sau veselia pentru ca au venit niste zile de odihna, de hrana mai multa, de petreceri care n-au aface cu Domnul...?!

- Si ca sa fim mai lamuriti, ca sa vedeti ca Domnul este intampinat si azi de cea mai mare parte dintre oameni, va rog sa va ganditi la un lucru: fiecare suflet omenesc, fiecare inima de om este o lume in care Domnul Isus vrea sa intre, vrea sa traiasca si sa calauzeasca. In sufletul omului este o intreaga lume de ganduri si de simtiri, lume care, din fire, este vrajmasa lui Dumnezeu, lume care se indaratniceste si nu vrea sa-I dea voie Domnului Isus sa patrunda acolo. Ce sa caute El acolo? Pentru toate este loc in inima, numai pentru Domnul Isus nu. Omul poate sa zica: De ce sa domneasca El in viata mea? Domnul Isus este viu. El lucreaza si astazi in lume si cheama pe om, prin predicarea Evangheliei, dar omul nu vrea sa asculte: Isus Hristos, Evanghelia Lui, n-au niciun amestec in viata de toate zilele a multor oameni. Cred ca nu gresesc daca spun ca crestinismul celor mai multi din zilele noastre este un crestinism fara Hristos si fara Evanghelie. Negustorii au cateodata in rafturi sticle foarte frumoase cu cele mai atractive ambalaje, dar sticlele sunt destinate doar ca sa umple un loc gol, fiind in realitate umplute cu apa. Amarnic s-ar pacali cel ce ar gandi ca in sticla este chiar ceea ce scrie pe eticheta. Asa este astazi crestinismul multora: doar un nume, o firma – in timp ce inima ramane plina de ganduri si porniri vrajmase lui Hristos si Evanghelie Lui.

- Chiar oameni cu inclinatii mai bune pentru Evanghelia Domnului, cand afla ca primirea Evangheliei cere o atitudine personala de primire si traire a adevarului, adesea isi inchid inima: Isus vrea sa intre in inima, dar nu este primit.

 “Dar tuturor celor ce L-au primit, adica celor ce cred in Numele Lui, le-a dat dreptul sa se faca copii ai lui Dumnezeu” (Ioan 1:12). Numai acestia (cei ce L-au primit pe Domnul Isus) se bucura in adevar de ziua aceasta a Craciunului. Este o bucurie care este totdeauna cu ei. Ei isi zic astazi: O, Mantuitorule, ce-am fi facut noi fara Tine? Ce-am fi fost noi daca Tu n-ai fi coborit pe pamant luand trup ca al nostru? Am fi avut noi pace cu Dumnezeu si iertarea pacatelor, intr-un cuvant mantuirea? Evident, nu!

- Daca este cineva aici in care s-a nascut intrebarea: Ce sa fac ca sa fiu si eu un copil al lui Dumnezeu, aceluia ii raspund: Sa crezi in Domnul Isus ca in Acela care pe Cruce a purtat pacatele tale, ca sa dobandesti astfel prin El iertarea si apoi sa traiesti totdeauna cu El. Ia-L in inima ta, in casa ta, in slujba ta si fa asa ca El sa poata ascula cu placere ce vorbesti tu, sa priveasca cu placere la ceea ce faci tu, sa patrunda cu placere la ceea ce gandesti tu, sa mearga cu placere acolo unde mergi tu. Ti se pare prea mult? Daca asta ti-e simtirea e ca si cum ai zice: In viata mea nu este loc pentru El; multumeasca-se cu o lumanare si cateva inchinaciuni si atata tot. Sarmanul om! Seamana cu cersetorul care se vaita de foame dar nu vrea sa intinda mana sa ia hrana care ii sta la indemna, sau ca bolnavul care vrea sa se faca sanatos dar nu ia doctoria de care stie ca are nevoie. Dumnezeu a pregatit totul, a dat pe Insusi Fiul Sau sa fie Mnatuitorul. De nu primesti lucrararea dragostei Lui?

- Iubitul meu, te bucuri in aceasta zi a Nasterii Domnului... As vrea insa sa intreb: Cum este bucuria ta? In ziua nasterii lui Hristos, cineva se poate bucura, dar cu o bucurie care ne-are a face cu Hristos, cu Persoana si lucrarea Lui. Cei ce experimenteaza bucuria crestina pot spune: Eram rob al pacatului, al diavolului. Pentru mime a venit Hristos in lume, pentru mine S-a smerit, pentru mine a vietuit, pentru mine a murit. Pe mine m-a scos din robia in care ma gaseam, m-a scos din intunerec si pacat. Pe mine m-a matuit.

- Daca poti sa spui aceste lucruri cu deplina incredintare si daca efectele acestei incredintari se vad in viata ta atunci ai priceput rostul venirii Mantuitorului pe pamant si te bucuri de nasterea Lui cu bucurie curata, sfanta, nepatata, bucurie care creste cu cat dragostea ta fata de El creste!