CRESTINUL DUHOVNICESC…!  

Creştinii duhovniceşti cresc în dragoste, devin tot mai fierbinţi şi se îndreaptă spre aceeaşi ţintă (spre Căpetenia şi Desăvârşirea credinţei lor), numai că unii se deplasează cu ‘trotineta’ iar altii cu ‘racheta’… De ce aceasta?  Pentru că unii au doar PECETEA Duhului Sfânt iar alţii au si PLINATATEA.
Ca să trăim din plin, e nevoie de plinătatea Duhului Sfânt, sau cel puţin de dorinţa fierbinte de-a o avea.Iniţial suntem ca un vas de sticlă umplut cu ‘aere’. Ca să ne descotorisim de-acel ‘gaz’, noi încercăm sa-l eliminăm din vieţile noastre prin vacuumare, prin eforturile noastre, uitând că materialul din care suntem întocmiţi este unul fragil, si ne-am putea sparge din cauza vidului creat… Eliminăm astfel, prin exhaustare, ceva păcate mai grosolane, (dar nu şi vulpile mici) pâna obosim, si ne răcim.
Cine are Înţelepciune însă, scapă de-acel gol din el, lăsând Dragostea sa-i toarne Apa vieţii în vas. Cuvantul lui Dumnezeu înlocuieşte (elimină) lipsa aceea în mod simplu şi eficient.  Cine are plinatatea Cuvantului, de regula poseda si plinatatea Duhului Sfant – sunt nedespartite…  

Iata cateva aspecte ce-l deosebesc pe crestinul duhovnicesc de cel firesc:
Creştinul firesc se luptă să placă lui Dumnezeu, f ără să conştientizeze că noi toţi suntem de fapt plăcuţi lui Dumnezeu datorită lucrării complete şi desăvârşite a Domnului Isus Hristos.
Creştinul duhovnicesc se odihneşte în credinţa că el este acceptat şi plăcut Domnului. 

Creştinul firesc nu trăieste prin resursele Duhului Sfânt ci prin firea lui.
Creştinul duhovnicesc a învăţat dependenţa de Duhul Sfânt. 

Creştinul firesc dezvoltă un pachet de reguli după care să trăiască, prin care crede că poate deveni matur spiritual.
Creştinul duhovnicesc ştie că lucrarea lui Dumnezeu în noi se face pe baza harului pe care l-am primit în Domnul Isus Hristos. 

Creştinul firesc umblă după o experienţă senzaţională care să îi asigure spiritualitatea.
Creştinul duhovnicesc ştie că chiar Duhul Sfânt, care locuieşte-n el îi asigură spiritualitatea, şi nu o anumită manifestare sau o experienţă bizară:
“Voi însă nu mai sunteţi pământeşti, ci duhovniceşti, dacă Duhul lui Dumnezeu locuieşte într-adevăr în voi.” (Rom. 8:9) 

Creştinul firesc ştie că Dumnezeu ne-a mâtuit prin har, prin credinţă, dar el crede că de aici înainte, sfinţenia şi viaţa duhovnicească depind de el .
Dumnezeu a ştiut neputinţa firii noastre pământeşti şi de aceea a trimes pe Fiul Său să ne izbvăească de păcat, si prin Duhul Sfânt să împlinească în noi cerinţele legii:
“ În adevăr, legea Duhului de viaţă în Hristos Isus, m-a izbăvit de Legea păcatului şi a morţii.” (Rom. 8:2) 

Duhul Sfânt nu doar ne asistă ci El îşi face toată lucrarea în viaţa noastră. Şi sfintenia, şi o trăire duhovnicească, amândouă sunt lucrate de către Duhul Sfânt în noi.
Duhul Sfânt ne-a sigilat cu însăşi persoana Sa pe toţi credincioşii. Noi toţi cei mântuiţi am fost botezaţi în Duhul Sfânt:
“Noi toţi, în adevăr, am fost botezaţi de un singur Duh, ca să alcătuim un singur trup, fie Iudei, fie Greci, fie robi, fie slobozi….” (1 Co. 12:13 )
Câţi am fost botezaţi? Numai unii care au avut o experienţă aparte? - Toţi. 

Apostolul mai adaugă ceva: “…şi toţi am fost adăpaţi dintr-un singur Duh”
Când eşti adăpat, îţi este satisfăcută setea. Dacă ţi-e sete după nişte experienţe senzaţionale, înseamnă că n-ai fost adăpat suficient din Duhul Sfânt şi nu conştientizezi exact ceea ce ai prin prezenţa Lui – ai toate valorile dumnezeirii. 

Există însă un lucru care-i împarte pe credincioşi în fireşti şi duhovniceşti. Nu e prezenţa sau absenţa unui dar duhovnicesc, aşa cum îşi închipuie unii. Ei zic: ai darul cutare, oh…, eşti duhovnicesc; nu-l ai, nu eşti nici pe departe…
De la cei care au ajuns mântuiţi, Domnul cere un singur lucru cu privire la Duhul Sfânt: “Fiţi plini de Duhul!”
De ce? Pentru că toţi credinciosii au fost botezaţi în/cu Duhul şi toţi au pecetea şi prezenţa Lui dar NU TOŢI AU PLINATATEA.
Credinciosul duhovnicesc doreşte acea plinătate, pentru că ştie că numai fiind plin de Duhul Sfânt poate trăi în totalitate după voia lui Dumnezeu şi nu se mai clatină.