MLADITELE  

 (Pentru a avea un punct de plecare cu imagine de ansamblu proaspătă, citiți vă rog cel puțin paragraful de la Ioan 15:1-11!)
După ce a plecat cu ucenicii din ‘Camera de sus’ către ‘Gradina Ghetsimani’, probabil trecând prin fața Templului unde străjuia la intrare vița aceea imensă confecționată din aur curat, masiv (vița de vie era emblematică pentru poporul evreu…), Domnul Isus îi atenționează pe acestia că de fapt El este “adevărata viță” iar Tatăl Său este “vierul”, apoi le vorbeste despre “mlădițe” și despre roada ce se așteaptă de la cei ce sunt ai Lui. Această metaforă are atât o conotație privind poporul evreu (care nu-i inclusă în acest comentariu) cât și o semnificație aparte referitoare la oamenii (ne)credincioși. 

În relație cu Domnul Isus sunt tot felul de oameni, și ei sunt asemănați cu mlădițele: cele ”neroditoare” se referă la o relație superficială, formală, ne-organică (credincioși falși), iar cele “roditoare” se referă la o relație adevărată, organică (credincioși adevărați). Ambele tipuri de mlădițe sunt ‘în Hristos’, dar au deznodăminte diferite: unele sunt aruncate în foc…, și ard, iar altele rămân în acea viță binecuvântată pentru totdeauna, aducând slavă lui Dumnezeu. Toată diferența dintre cele două categorii este ROADA…! 

Unii au doar un nume creștin, au fost botezați de mici si declarați creștini, frecventează poate de zeci de ani biserici/adunări creștine, se roagă la Dumnezeu în numele lui Isus Hristos, etc., dar n-au roade…, pentru că n-au mântuirea, n-au o veritabilă întoarcere la Dumnezeu! “După roadele lor îi veți cunoaște”, nu după fapte, a spus Domnul Isus. A “aduce roade vrednice de pocăință”, nu-i același lucru cu a face ‘fapte bune’. Fapte de caritate poate face oricine, chiar și un robot…, dar roade nu poate face decât cineva care are adevărata viață, care a fost înnobilat de Duhul Sfânt – cineva născut din nou (care are natură nouă). 

Când oamenii veneau la Ioan Botezătorul, el îi apostrofa astfel: “Faceți mai întâi roade vrednice de pocăință”, fiindcă roada apare în viața unui om care a cunoscut înnoirea minții. Pocăința aduce roadă după voia lui Dumnezeu, în conformitate cu Cuvântul lui Dumnezeu, care produce în om o trăire nouă.
Poți să vi la biserică o viață întreagă, dar dacă nu te pocăiești nu vei aduce roadă, și nu vei rămâne în Hristos. De exemplu, chiar și-n ‘Împărăția de o mie de ani’, după multe sute de ani în care oamenii vor fi plini de cunoștință despre Cuvânt și despre Hristos, se vor găsi mulți nepocăiți care se vor alia în final cu Satana. 

Roadă aduce numai cel care a acceptat în mod real Cuvântul lui Dumnezeu. La Coloseni 1:5-6 ni se spune așa:
“Cuvântul adevărului Evangheliei a ajuns până la voi și este în toată lumea, unde dă roade și merge crescând…”
Cuvântul lui Dumnezeu este sămânța care cade peste tot… Uneori începe să încolțească, dar soarele o pălește sau spinii o înăbușe…, însă numai acolo unde sămânța este primită și ținută, spune Domnul, numai acolo, la cel care este în mod real al lui Hristos, ajunge să aducă roadă.
Cine și-a schimbat stăpânul, cine aparține lui Dumnezeu, implicit lui Isus Hristos, acela este călăuzit de Dudul Sfânt în viață, și poate să rodească.
“Dacă n-are cineva Duhul lui Hristos, nu este al Lui”, ni se spune la Romani 8:9. Dacă n-ai Duhul Sfânt nu ești al lui Hristos, și dacă nu ești al Domnului, n-ai primit Cuvântul Lui, fiindcă în tine nu s-a produs pocăință, așa că nu poți rodi. 

- Care-i roada pe care o aduce Duhul Sfânt in viața oamenilor? - La Galateni 5:22-23 citim urmatoarele:
“Roada Duhului este: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioșia, blândețea, înfrânarea poftelor.”
Toate aceste însușiri conturează caracterul nobil al creștinului adevărat, și nimeni nu poate să-și schimbe astfel viața prin sine, ci numai prin încredințarea soartei lui, Duhului Sfânt. Odată cu schimbarea caracterului nostru, apar și fapte pe măsură, care-L glorifică pe Dumnezeu “în ziua cercetării”, spune apostolul Petru.
La Romani 6:22 citim astfel:
“Dar acum, odată ce ați fost izbăviți de păcat și v-ați făcut robi ai lui Dumnezeu, aveți ca rod SFINȚIREA, iar ca sfârșit viața veșnică.”
Dacă cineva nu dorește sfințirea, dacă nu o pune în practică, acela nu-i mântuit și n-are roade autentice.
Dumnezeu lucrează în viața credincioșilor, și cei ce trec prin școala disciplinei Lui ajung să cunoască și “roada dătătoare de pace a NEPRIHĂNIRII” (Evrei 12:11)
La Ioan 15:7 citim astfel:
“Dacă rămâneți în Mine, și dacă rămân în voi cuvintele Mele, cereți orice veți vrea, și vi se va da.”
Observăm că de fapt RUGĂCIUNILE ASCULTATE ale credinciosului alcătuiesc tot o adevărată roadă - o viață de acțiune - nu-i așa?! 

Cei reprezentați de mlădițele neroditoare n-au primit Cuvântul, și, prin urmare, n-au credința. De aceea ei nu se pot manifesta ca cei relatați la 2 Petru 1:5-8:
“De aceea, dați-vă și voi toate silințele ca să uniți cu credința voastră fapta; cu fapta, cunoștința; cu cunoștința, înfrânarea; cu înfrânarea, răbdarea; cu răbdarea, evlavia; cu evlavia, dragostea de frați; cu dragostea de frați, iubirea de oameni. Căci, dacă aveți din belșug aceste lucruri în voi, ele nu vă vor lăsa să fiți nici leneși, nici NERODITORI în ce privește deplina cunoștință a Domnului nostru Isus Hristos.”
În Efeseni 5:11 ni se spune că cei credincioși nu trebuie să participe la “lucrările neroditoare ale întunericului”. Cine n-are roadă se află în întuneric, chiar dacă pretinde sus și tare că este în Hristos. O descriere patetică a celor care își închipuie că au o relație reală cu Isus Hristos, dar de fapt ei sunt pierduți…, o aflăm de exemplu și la Iuda v.12:
“Sunt niște stânci ascunse la mesele voastre de dragoste, unde se ospătează fără rușine împreună cu voi, și se îndoapă de-a binelea; niște nori fără apă, mânați încoace și încolo de vânturi, niște pomi tomnatici FĂRĂ ROD, de două ori morți, desrădăcinați…”
Aceștia au fost în contact cu Cuvântul lui Dumnezeu dar nu l-au primit, n-au pocăință autentică, n-au viețile înnoite, înnobilate, și nu aduc roadă…, pentru că sunt DESPĂRȚIȚI de Hristos, deși sunt ‘în El’.
“Despărțiți de Mine, nu puteți face nimic” (Ioan 15:5), subliniază Domnul Isus Hristos!
La Ioan 15:6 tot Domnul Isus spune: “Dacă nu rămâne cineva în Mine, este aruncat afară”… 

- Cine ia deci inițiativa? - Cel care nu rămîne în Hristos… - Și de ce nu rămâne?!
“Ei au ieșit din mijlocul nostru, dar nu erau dintre ai noștri. Căci dacă ar fi fost dintre ai noștri, ar fi rămas cu noi; ci au ieșit, ca să se arate că nu toți sunt dintre ai noștri.” (1 Iona 2:19)
La Ioan 14:16-17, Domnul Isus ne explică despre Duhul Sfânt:
“Eu voi ruga pe Tatăl, și El vă va da un alt Mângâietor (Paraclet), care să rămână cu voi ÎN VEAC; și anume, Duhul adevărului pe care lumea nu-l poate primi, pentru că nu-L vede și nu-L cunoaște; dar voi Îl cunoașteți, căci rămâne cu voi, și va fi în voi.”
Pentru cei care nu rămân în Hristos, rezultă că n-au avut în ei prezența Duhului Sfânt, care ar fi rămas în ei “în veac” – Duhul adevărului este Duhul lui Hristos! 

Pe “orice mlădiță care aduce roadă”, Tatăl “o curățește, ca să aducă și mai multă roadă”. (Ioan 15:2)
Dumnezeu taie în viața credincioșilor lucrurile care împiedică rodirea…, îi curățește pentru a-i scuti de o viață ștearsă, și-a le asigura una “din belșug”.
Tatăl ne curățește zilnic prin Cuvântul Său… “Acum voi sunteți curați, din pricina cuvântului pe care vi l-am spus”, specifică Domnul Isus la Ioan 15:3. Rectificările din viața noastra (încercări, dureri, greutăți…), sunt uneori neplăcute, dar necesare. Nepocăitul se uită la tine și zice că ‘nu-ți merge bine’, pentru că se compară cu el, jordie vânjoasă și făloasă, dar ‘nu vede’ că el n-are “rod”…
-Care este de fapt realitatea?! -Pe cine ‘favorizează’ Dumnezeu?!
Într-o zi, mlădițele acelea neroditoare va fi tăiate de tot, pe câtă vreme cele roditoare sunt doar curățate de ceea ce le-ar ‘frâna’, sunt binecuvântate, și rămân în viță pentru totdeauna… 

Fiecare “mlădiță”, fiecare persoană este analizată separat, pentru că roada se aduce individual, nu este un produs colectiv. Nu biserica in sine este cea care rodește, ci fiecare individ din cadrul ei, luat separat. Nu contează participarea la programul bisericii, la ‘ritualurile’ ei, etc., ci dacă ești mântuit, dacă ai viața schimbată, dacă Îl cunoști pe Domnul Isus în mod personal. Numai cunoașterea pe dinafară a doctrinelor creștine nu ajută pe nimeni…, și nu ‘faptele bune’ arată dacă suntem mântuiți sau nu, ci ROADA!
Oricât de mică este ea, roada dovedește că suntem ai Domnului…, și El se-ngrijește ca fiecare mlădiță să fie curățită adecvat, să fie îngrijită ca să “aducă și mai multă roadă”. Cei credincioși rămân în Hristos, și au siguranța că nu vor fi tăiați din viță – Duhul Sfânt rămâne în ei, asigurând părtășia cu Hristos, astfel încât nimic străin să nu se interpună.
Acelora care se află în procesul curățirii, Domnul Isus le spune (la imperativ) că au datoria/obligația de a cere:
“Dacă rămâneți în Mine, și dacă rămân în voi cuvintele Mele”, spune Domnul Isus, dacă îndepliniți aceste condiții, “cereți orice veți vrea, și vi se va da” (Ioan 15:7)! Este o provocare directă, prin care vedem cât de credincios este Domnul, care se angajează să împlinească cererea, pentru că Domnul Isus stie că atunci când nu este nimic care să ne despartă de El, atunci și dorințele noastre sunt practic o rezultantă a acelei reale părtășii - de aceea, vom primi răspuns! 

“Dacă aduceți multă roadă” (prin procesul curățirii, prin procesul părtășiei cu Domnul), adaugă apoi Domnul Isus (Ioan 15:8), ajungem să-I cerem lui Dumnezeu lucruri importante, la care primim rezultat, primim roadă, și “prin aceasta Tatăl Meu va fi proslăvit; și voi veți fi astfel ucenicii Mei”, continuă El.
Astfel ajungem să ne atingem scopul existenței noastre: să-L slăvim pe Dumnezeu pentru totdeauna și să ne bucurăm în prezența Lui.
Fie ca Dumnezeu să ne dea tuturor înțelepciunea de-a rămâne în Hristos, de-a ne lăsa curățiți si de-a aduce multă roadă, ca prin aceasta Tatăl să fie proslăvit în viețile noastre, iar “bucuria noastră să fie deplină” (Ioan 15:11).