“PACAT CARE DUCE LA MOARTE”  

La 1 Ioan 5:16 citim urmatoarele:   

“Dacã vede cineva pe fratele sãu sãvârsind un pãcat care nu duce la moarte, sã se roage; si Dumnezeu îi va da viata, pentru cei ce n-au sãvârsit un pãcat care duce la moarte. Este un pãcat care duce la moarte; nu-i zic sã se roage pentru pãcatul acela.” 

Urmariti in Biblie care a fost soarta persoanelor sau a popoarelor care s-au complacut in repetarea sistematica a unor pacate!? 

Aproape toti au ajuns “impietriti”. Dumnezeu, dupa ce i-a “cercetat” o vreme, fiindca ei L-au tratat cu indiferenta sau impotrivire, i-a lasat “in voia mintii lor” si chiar daca aveau ochi si urechi nu mai ‘vedeau’ si nu mai ‘auzeau’ glasul Lui… Se ocupau numai ‘de-ale lor’.
De regula, pacatele repetete de multiple ori sunt numite “pacate care duc la moarte”. Stiti ca “plata pacatului este moartea” si ca “toti am pacatuit” – aici referinta se face la moartea spirituala. Expresia “pacate care duc la moarte” se refera la moartea fizica. In multe cazuri Dumnezeu a curmat mult mai timpuriu firul vietii celor care L-au sfidad sau batjocorit. Aceasta ‘formula’ se aplica si crestinilor care, dupa ce s-au pocait isi reiau niste practici vechi (1 Ioan 5:16)." 

Pacatele care duc la moarte ne sunt specifice noua, credinciosilor. Daca persistam sau ne reintoarcem in anumite pacate (de regula nemarturisite si numite de noi ca ‘mici’), periclitand astfel actiunea de sfintire pe care o face Duhul Sfant in viata noastra, iar trupul nu mai poate trai in sfintenie, putem fi pedepsiti cu moarte fizica prematura, timpurie. 

EXEMPLE  de păcate ce pot scurta viaţa credincioşilor: 

1.Dependenţa de alcool, sau alte droguri…
“Nu te uita la vin când curge roşu şi face mărgăritare în pahar; el alunecă uşor,
dar pe urmă ca un şarpe muşcă şi înţeapă ca un basilisc.” (Prov. 23:32-32)
“Nu fi printre cei ce beau vin, …”! (Prov. 23:20) 

 2.Persistarea în indiferenţă faţă de aproapele tău.
Tratând mereu cu nepăsare nevoile altora, pe care le cunoşti şi ţi-e-n putinţă a le rezolva, repeţi conştient ‘păcate prin omitere’:
“Deci, cine ştie să facă bine şi nu face, săvârşeşte un păcat! (Iacov 4:17) 

Pacatele ce duc la moarte (care grabesc moartea), sunt “vulpi mici”, care “strica viile in floare”, atat in floarea promitatoare pe linie de rodire cat si ‘in floarea vietii’.
Se stie ca “plata pacatului este moartea” si ca “toti au pacatuit”. Aceasta se refera la moartea spirituala, si elimina din ecuatie majoritatea pacatelor, chiar si pe cele considerate de noi ca ‘grele’.
Ramane deci sa le acceptam doar pe cele care atrag dupa sine (care implica si grabesc), brusc sau oarecum lent, moartea fizica.

Pentru a ne fi mai usor de inteles aceasta analiza, propun sa largim studiul, sa-i cuprindem si pe cei necredinciosi, pentru ca raman aplicabile si versetele in care suntem indemnati s-avem in vedere pe toti oamenii, “chiar si pe vrajmasi”.

Sunt in Biblie o serie de pacate de care se mentioneaza ca “ne macina”, sau “ne rod ca gangrena”, “ne inteapa” sau “ne musca”, “ne topesc” sau ne strivesc, etc.
Parte din ele sunt mai “ascunse”, mai greu de dibuit… 

“Păcatele care duc la moarte” ne sunt specifice nouă, celor născuţi din nou, (chiar dacă sunt mai frecvente la cei din lume)…, pe când de exemplu “hula împotriva Duhului Sfânt”, sau “păcatul fără iertare” (vezi articolul din acest Blog intitulat “HULA impotriva Duhului Sfant!”) , este un păcat specific doar celor neîntorşi la Dumnezeu.
HULA ÎMPOTRIVA DUHULUI SFÂNT este un păcat foarte rar întalnit, şi se înfăptuieşte premeditat.
Când cineva conştient, deosebeşte că anumite lucrări sau acţiuni nu se port realiza decât prin agenţia Duhului lui Dumnezeu, dar le pune pe seama duhurilor rele, din diferite motive omeneşti precum invidie, batjocură, primit bani pentru astfel de afirmaţii, etc., acea persoană nu va mai avea acces la iertare!

Desigur că foarte grăitor este acel text menţionat (Matei 12:31-32):
”De aceea vă spun: Orice păcat şi orice hulă vor fi iertate oamenilor; dar hula împotriva Duhului Sfânt nu le va fi iertată.
Oricine va vorbi împotriva Fiului omului, va fi iertat; dar oricine va vorbi împotriva Duhului Sfânt, nu va fi iertat nici în veacul acesta, nici în cel viitor.”
Duhul Sfânt nu mai “străpunge inima” omului care huleşte astfel împotriva Sa, şi-l lasă în “voia minţii lui blestemate”, care-l “împietreşte”. UN ASTFEL DE OM, ‘şi-a tăiat singur craca de sub picioare’. De aici înainte, el va nesocoti mereu pe Dumnezeu (nemaiavând călăuzire) şi NU-ŞI VA MAI PUTEA CERE IERTARE - nu va mai avea astfel acces la mântuire. 

Unii oameni sunt tentati sa creada ca ‘pacatele care duc la moarte’ ar fi cele condamnate de Codul Penal cu ‘pedeapsa capitală’..., adică pedeapsa imediată care este moartea poate fi executată de promotorii justiţiei, recunoscuţi şi puşi ca autorităţi de Dumnezeu…
Din moment ce codurile penale (scrise şi nescrise) sancţionează diferit păcatul de la o ţară la alta, cred că nu e cazul a menţine posibila această idee.  De exemplu, în anumite tari, creştinii sunt condamnaţi la moarte pentru credinţă. Să nu ne rugăm oare pentru ei?!
De regulă, cei păcătoşi, care sunt condamnaţi la moarte, se încadrează în categoria “vrăşmaşii” noştri (şi-ai întregei societăţi), pe care suntem îndemnaţi să-i iubim, adică să ne şi rugăm pentru ei…!
De ce oare Domnul Isus l-a asigurat imediat pe tâlharul pocăit spunând “Astăzi vei fi cu Mine în rai!”?. Nu cumva şi pentru a-l ‘trezi’ pe celălalt tâlhar, sau pentru a-i determina pe cei prezenţi să se roage pentru el?!
Diaconul Ştefan, în timp ce era executat de călăi, s-a rugat pentru ei:
“Doamne, nu le ţinea în seamă păcatul acesta!”. S-a rugat el oare în ‘plus’?! Desigur ca nu! 

Unii credincioşi trăiesc cu iluzia că n-au mai păcătuit de când s-au întors la Dumnezeu – ei se autoînşeală. Ei cred continuu că ‘eventualele lor greşeli’ sunt justificabile… şi mult mai mici ca păcatele altora. Aceştia nu primesc mustrarea şi se roagă cam aşa: Doamne, dacă Ţi-am greşit vreodată cu ceva, Te rugăm să ne ierţi!
Păcatul trebuie identificat, numit şi mărturisit, dar ei nu concep aşa ceva.
Ei nu ştiu că Dumnezeu nu iartă scuzele…!  Dumnezeu iartă insă păcatul mărturisit cu cainţă, care ne-a produs mâhnire.  

Un păcat pentru care nu te-ai întristat, care n-a produs zdrobire, deşi-i recunoşti prezenţa în viaţa ta, acela va apare din nou şi din nou, şi-ţi produce amărală după amărală, scurtându-ţi viata.

Unii nu conştientizează de ce sunt fără vlagă, aşa de epuizaţi…, de ce nu trăiesc cu satisfacţie, de ce nu pot să se bucure de ‘lucrurile’ pe care li le-a dat Dumnezeu…
Atât fizicul cât şi psihicul le sunt afectate acestora mai ales de practicarea unor păcate ce nu sunt mărturisite.

În mărturisire trebuie să existe şi dorinţa de-a îndrepta răul pe care l-am făcut prin comiterea păcatului, pentru că, în majoritatea cazurilor, şi cei din jurul nostru au fost afectaţi de efectele păcatului respectiv. Dacă nu-mi pasă de aproapele meu, rugăciunea altora pentru mine nu-şi are rostul, pentru că nu va fi ascultată. Daca nu iert pe aproapele meu, nici eu nu voi fi iertat, oricât s-ar ruga pentru mine unii sau alţii…!
De aceea, in astfel de situaţii suntem îndemnaţi prin Cuvânt să nu facem rugaciuni inutile...