VOIA LUI DUMNEZEU – SUPUNEREA / ASCULTAREA  

Parcurgând texte ca cele de la 1 Petru 2:11-20 sau 1 Petru 3:1-8 de exemplu, nu-i greu să observăm un aspect explicit al voiei lui Dumnezeu: SUPUNEREA NOASTRA.
Cui sa fim supusi? - “Oricărei stăpâniri omeneşti, pentru Domnul” (1 Petru 2:11-13).
Cerinţa este clară: respectarea autorităţilor pe care Domnul le-a stabilit. 

Exista ‘un bine’ pe care Dumnezeu îl asteaptă să-l facă orice credincios: supunerea. Nu-i vorba aici de autoritatea divină, ci de stăpâniri şi responsabilităţi omeneşti. La o primă vedere nu ne place supunerea, nu-i aşa?!
Autorul trece în revistă diferite autorităţi, începând cu împăratul (plan central), dregătorii (plan local), şefii (locul de muncă), apoi se referă la responsabilităţi in cadrul bisericilor şi între membrii familiilor. 

Dacă eşti copil, autoritatea pe care Dumnezeu asteaptă s-o asculţi este în primul rând autoritatea parintească. Copiii/tinerii au nevoie de călăuzire şi, dacă iau decizii neînţelepte, pot să-şi ruineze viaţa. Ei au nevoie să cunoască voia lui Dumnezeu cu privire la şcoala pe care s-o urmeze, ce carieră să îmbraţişeze, etc. Ei trebuie să ia decizii mari şi importante!
Dumnezeu le arată voia Lui şi-i călăuzeşte pe copiii care sunt supuşi părinţilor.
Dacă cunoşti această voie, “să fi supus”, dar o ignori…, nu cere Domnului să te călăuzească în diferite alte domenii, până nu indeplineşti voia Lui privind ascultarea ta! 

Angajaţii trebuie să asculte de ‘superiori’, robii să fie supuşi stăpânilor lor… !
Cum ar trebui să fim supuşi? Cuvântul spune că ascultarea trebuie să fie prezentă şi atunci când şefii sunt greu de mulţumit:
“Slugilor, fiţi supuse stăpânilor voştri cu toată frica, nu numai celor ce sunt buni şi blânzi, ci şi celor greu de mulţumit.” (1 Petru 2:18)
Ascultarea trebuie să aibă loc şi când şefii sunt abuzivi si nedrepţi:
“Căci este un lucru plăcut, dacă cineva, pentru cugetul lui faţă de Dumnezeu, sufere întristare, şi sufere pe nedrept.” (1 Petru 2:19)
Sefii nedrepţi fac viaţa angajatilor mizeră, dar Cuvântul nu ne scuză din astfel de situaţii… Ascultarea este datorată şefilor nostri şi cand aceştia profită de noi:
“… dacă suferiţi cu răbdare, când aţi făcut ce este bine, lucrul acesta este plăcut lui Dumnezeu.” (1 Petru 2:20)
Noi n-avem voie să ripostăm în fire …, chiar dacă noi facem binele iar ei abuzează…! Şi Domnul Isus S-a supus fără să riposteze:
“Când era batjocorit, nu răspundea cu batjocuri; şi, când era chinuit, nu ameninţa, ci Se supunea dreptului Judecător” (1 Petru 2:23) 

Înfăptuieşti tu voia Lui la locul de muncă? Eşti tu supus?
Vrei un alt serviciu…, sau sa fi călăuzit şi-n alte domenii…?! Cum asculţi de actualii şefi? 

În 1 Petru 3:1, supunerea este cerută femeilor căsătorite faţă de soţii lor. Câte femei, care se cred evlavioase, nu încalcă această voie a lui Dumnezeu…!? Este oare un lucru neînsemnat să încalci voia lui Dumnezeu?! Supunerea femeii trebuie efectuată din respect pentru Domnul şi pentru cerinţele Lui, spune Cuvantul.
Cum trebuie înfăptuită această supunere? - “…În curăţia neperitoare a unui duh blând şi liniştit, care este de mare preţ înaintea lui Dumnezeu.” (1 Petru 3:4)
Supunerea faţă de soţ, după ceartă şi argumentare…, nu se mai cheamă ascultare…! Supunerea trebuie făcută cu respect, în temere (v. 1 Petru 3:2) şi cu nădejdea-n Domnul (v. 1 Petru 3:5).
Supunerea trebuie făcută chiar şi faţă de soţii care n-ascultă de Cuvant:
“… dacă unii nu ascultă Cuvântul, să fie câştigaţi fără cuvânt, prin purtarea nevestelor lor” (1 Petru 3:1).
Nu există scuze pentru femeia care-şi nesocoteşte soţul – ea încalcă voia lui Dumnezeu! 

Cuvântul arată că şi barbaţii, la rândul lor trebuie să fie supuşi. Peste ei sunt autorităţi la locul de muncă (şefii), autorităţi în biserici (prezbiterii), autorităţi de stat, etc. 

La 1 Petru 5:5 citim:
“… tinerilor, fiţi supuşi celor bătrâni. Şi toţi în legăturile voastre, să fiţi împodobiţi cu smerenie. Căci „Dumnezeu stă împotriva celor mândri, dar celor smeriţi le dă har”.
Cine sunt “bătrânii”? - Sunt prezbiterii, pentru că apostolul menţionează: “Sfătuiesc pe presbiterii (sau: bătrânii) dintre voi, eu, care sunt un presbiter…” (1 Petru 5:1)
Cine sunt “tinerii”?! - Nu neapărat cei nevârstnici…, ci cei ce n-au statutul de prezbiter în biserică. Acesta nu-i singurul text din Scriptură care-i îndeamnă pe cei tineri să fie supuşi prezbiterilor… De exemplu la Evrei 13:17 citim:
“Ascultaţi de mai marii voştri, şi fiţi-le supuşi, căci ei priveghează asupra sufletelor voastre, ca unii care au să dea socoteală de ele; ca să poată face lucrul acesta cu bucurie, nu suspinând, căci aşa ceva nu v-ar fi de nici un folos. “
Când “suspină” şi sunt întristaţi prezbiterii? - când ascultarea este tergiversată, când este cu scrâşnit de dinţi, cu comentarii şi tot felul de argumentări… 

Într-o biserică bună, toată păstorirea de care ai parte, nu-ţi este de niciun folos dacă nu te supui, dacă nu asculţi aşa cum spune Cuvântul: cu smerenie, cu temere, cu respect pentru Domnul.
Credinciosul care se roagă pentru călăuzire trebuie să se-ntrebe: Sunt eu unul care se supune autorităţilor? Împlinesc eu această voie clară a lui Dumnezeu? Dacă da, cum mă supun? – cu respect şi bucurie? 

- Există cumva avantaje ale supunerii?!
- Bineinteles că Dumnezeu ne cere aceasta pentru că El ne vrea binele, pentru că “Legea Lui este bună, plăcută şi desăvârşită”.
În primul rând, FIIND SUPUŞI AUTORITĂŢILOR, SUNTEM PROTEJATI. Dumnezeu vrea să protejeze şi pe copii şi pe adulţi…, dar cine nu ascultă rămane expus la multiple pericole şi primejdii.
Un copil care ascultă de parinţii săi, devine protejat. Această protecţie este prezentă şi-n celelalte relaţii enumerate, deşi nu-i mereu foarte evident… 

Supunerea noastră dă celor din jur o MARTURIE IMPRESIONANTĂ pentru Domnul, duce la slăvirea Lui.  Ap. Petru spune:
“Să aveţi o purtare bună în mijlocul Neamurilor, pentru ca în ceiace vă vorbesc de rău ca pe nişte făcători de rele, prin faptele voastre bune pe care le văd, să slăvească pe Dumnezeu în ziua cercetării.” (1 Peter 2:12)
- Care sunt acele purtări/fapte bune?   - Supunerile faţă de stăpâniri/autorităţi.
SUPUNEREA ADUCE SLAVĂ LUI DUMNEZEU şi toţi credincioşii ar trebui să fie interesaţi de aceasta! 

Supunerea ne aduce apoi CĂLĂUZIREA SA. Dacă Dumnezeu vrea să facem ceva, să ramânem şi să acţionăm undeva…, s-o facem cu bucurie, chiar dacă pe moment nu înţelegem în întregime de ce.
Petru spune aşa:
“Purtaţi-vă ca nişte oameni slobozi, fără să faceţi din slobozenia aceasta o haină a răutăţii, ci ca nişte robi ai lui Dumnezeu.” (1 Peter 2:16)
Cum adică?! Suntem robi sau slobozi?!
Oricine se supune voiei lui Dumnezeu ajunge să cunoască adevărata libertate şi slobozenie – aceasta-i realitatea! De aceea, pentru toţi este indicat a trata cu mare dăruire acest îndemn: “Supuneţi-vă unii altora în frica lui Hristos”!