VOIA LUI DUMNEZEU – SMERENIA...!

Ucenicii se gandeau cine sa fie mai mare in Imparatia cerurilor, ba chiar au ajuns sa se si certe…
Matei 18:2-4 “Isus a chemat la El un copilas, l-a pus in mijlocul lor,
si le-a zis: „Adevarat va spun ca, daca nu va veti intoarce la Dumnezeu si nu va veti face ca niste copilasi, cu nici un chip nu veti intra in Imparatia cerurilor.
De aceea, oricine se va smeri ca acest copilas, va fi cel mai mare in Imparatia cerurilor.”

Domnul Isus actioneaza intr-un mod menit sa-i ajute pe ucenici sa inteleaga valorile Imparatiei Sale si cum se accede in aceasta Imparatie.
Copilul este idealul, dar in ce? Nu este un ideal al inocentei (este inocent in comparatie cu noi, dar nu si inaintea lui Dumnezeu), nu este nici un ideal al puritatii (are pacate de cand se naste), si nici un ideal al credintei (de multe ori credinta lui nu face distinctie intre ce-i real si ce-i fantastic…) .

Copilul este un ideal al SMERENIEI si a lipsei de preocupare privind statutul social. Noi, cei mari, ne-am cam pierdut smerenia… si suntem ‘prinsi’ in diferite lupte pentru a ocupa pozitii sociale “mai mari”.
Din versetul 3 reiese ca numai intoarcerea noastra la Dumnezeu, cu smerenie de “copilasi” ne deschide Imparatia cerurilor.
Cei mari sunt predispusi sa se intoarca la Dumnezeu cu superficialitate, ‘cu rezerve’…
Smerenia copilului care-si recunoaste inabilitatea si incapacitatea , trebuie sa-i caracterizeze pe toti cei care vor sa se intoarca la Dumnezeu! Pana omul nu-si recunoaste neputinta de-a se mantui singur, incapacitatea de-a contribui si el cu ceva la aceasta, si netrebnicia, pana atunci nu are acces in Imparatia lui Dumnezeu.

Smerenia copilului duce si la INCREDEREA lui fata de cei mari. Si noi trebuie sa ne punem increderea in ceea ce ne-a declarat Dumnezeu (care “este mai mare”) despre Mesia:
“Daca primim marturisirea oamenilor, marturisirea lui Dumnezeu este mai mare; si marturisirea lui Dumnezeu este marturisirea pe care a facut-o El despre Fiul Sau.
Cine crede in Fiul lui Dumnezeu, are marturisirea aceasta in el; cine nu crede pe Dumnezeu, Il face mincinos, fiindca nu crede marturisirea pe care a facut-o Dumnezeu despre Fiul Sau.
Si marturisirea este aceasta: Dumnezeu ne-a dat viata vesnica, si aceasta viata este in Fiul Sau. Cine are pe Fiul, are viata; cine n-are pe Fiul lui Dumnezeu, n-are viata. (1 Ioan 5:9-12)

Copiii, datorita smereniei, se incred in cei mari (parinti, instructori, profesori..),au aceasta capacitate, pana cand ajung la varsta intrebarilor privind orice.
Noi, cu totii avem nevoie de smerenie si incredere: smerenie in intoarcerea la Dumnezeu (recunoasterea pacatelor, acceptarea nevredniciei, etc. ) si apoi smerire in a ne increde in ceea ce Dumnezeu ne-a spus despre Domnul Isus Hristos.

Foarte multi nu s-au intors la Domnul din mandrie (lipsa de smerenie). Tot multi, desi recunosc ca-s pacatosi, nu vor sa-si puna increderea in domnul Isus Hristos. Care-i motivul?! Acelasi: MANDRIA.
Ei mai degraba se incred in morala lor, in actele lor religioase si caritabile, etc.
Numai cei care se smeresc “ca un copilas”, si accepta Harul lui Dumnezeu in Domnul Isus Hristos, aceia vor intra in Imparatia cerurilor.

Precum constatam, pentru ‘demaraj’ e nevoie de smerenie.
Ce coincidenta?!, si pe ‘traseu’, in ‘croaziera’, tot de smerenie e nevoie…