|
CHEAMA NUMELE DOMNULUI!
“Oricine va chema Numele Domnului, va fi mântuit”.
Foarte adevărat, numai că destul de mulţi, de orice
credinţă, din orice cult sau sectă, confundă expresia “a chema Numele Domnului” cu
expresiile “a rosti/pomeni numele Domnului”. Din cauza aceasta întâlnim situaţii extrem de diferite, care mai
de care mai ‘stranii’.
Unii strigă “Doamne ajută” atunci când fură, alţii la jocurile de cărţi sau la loterie, etc.
Unii strigă “Doamne fereşte” când se sperie de fantome, stihii, boli, terorişti, etc.
Alţii se auto-înşeală, crezând că şi ei au chemat Numele Domnului, pentru că atunci când au fost botezaţi cu apă a
fost menţionat şi numele Domnului şi ca atare ei ar fi primit astfel mântuirea.
De ce atâta diversitate? Pentru că se confundă “a chema” cu “a pronunţa, pentru că nu se ştie de care Nume sau de
care Domn este vorba, pentru că prin “mântuire “, fiecare înţelege ce vrea, ş.a.m.d.
Cum de s-a ajuns aici? Simplu: din ignoranţă, studiu superficial, grabă, uşurătate, luare în deşert a numelui
Domnului, etc.
Mulţi pretind că ei cunosc Cuvântul lui Dumnezeu dar nu deschid Biblia cu anii sau nu studiază metodic şi
cu seriozitate… Această stare de lucruri m-a determinat ca să expun mai jos (în continuare) o prezentare
explicativă .
Romani 10:13: “Fiindcă „oricine va chema Numele
Domnului, va fi mântuit.””
Versetul conţine o promisiune care uimeşte în cel mai înalt grad: mântuirea de
păcat. Orice păcat este o ofensă adusă lui Dumnezeu, şi implică mânia lui Dumnezeu şi judecata divină.
Când Biblia vorbeşte despre mântuirea noastră, nu se referă la ieşirea din probleme insignifiante, de natură
social-economică sau politică. Problema reală a omului este una singură: problema păcatului, care ne desparte de
Dumnezeu.
Cea mai mare pierdere pe care o poate experimenta omul este pierderea sufletului, pierderea fericirii veşnice,
despărţirea de creatorul său. Despre această mântuire este vorba aici.
A fi mântuit înseamnă să fi iertat de păcate şi să nu mai fi adus la judecată pentru a fi condamnat. A fi mântuit
înseamnă să ai viaţa veşnică şi să fi copilul lui Dumnezeu.
Este cineva care n-are nevoie de mântuire?!
Putem trăi bine şi fără o şcolire înaltă, şi fără bani prea mulţi, şi fără un statut social suspus. Putem fi
fericiţi şi fără acestea, dar avem nevoie de mântuire. Nimic altceva nu este atât de necesar, de vital, ca
mântuirea pentru că fără ea suntem nefericiţi, pierduţi pentru veşnicie.
Versetul citit, uimaşte şi prin ceea ce cere, ce pretinde atunci când promite mântuirea.
Singurul lucru care ni se cere este să chemăm Numele Domnului. Ce înseamnă de fapt a chema acest
Nume?
Înseamnă a recunoaşte că ai nevoie de El, şi aceasta, mai ales datorită pericolului în care te afli: să fi strivit
de judecata divină ce condamnă păcatul. Înseamnă să te îngrozeşti de plata păcatului şi să doreşti să scapi de acea
osândă veşnică.
David, spune:
“Îmi pusesem nădejdea în Domnul, şi El S-a plecat spre mine, mi-a ascultat strigătele. (Psalm 40:1), apoi
completează: “M-a scos din groapa pieirii, din fundul mocirlei”.
A chema Numele Domnului înseamnă a cere milă, iertare, îndurare; înseamnă a fi îngrozit de păcat şi de plata
păcatului şi de-a cere izbăvire.
Versetul de început (Romani 10:13) ne uimeşte
şi prin exclusivismul lui. Cine cheamă numele DOMNULUI va fi mântuit. Dar dacă chemi alte nume? Nu
există nici o promisiune similară, în alt Nume. Nu există un alt mijloc de salvare decât Domnul.
Unii cred că se pot mântui singuri… Ei fac la fel ca acela care a căzut într-o groapă adâncă dar nu s-a impacientat
ci şi-a zis: nu-i nimic, mă duc acasă, mi-aduc scara şi voi ieşi din groapa asta. Absurd, nu?
Versetul nostru însă prezintă izbăvirea la pasiv, “va fi mântuit”, de cineva dinafară. Numai Domnul poate să ne
mântuiască, fără intermediari şi fără aportul nostru personal.
David, după ce şi-a pus nădejdea în Domnul, ajunge să spună:
“Ferice de omul care îşi pune încrederea în Domnul, şi care nu se îndreaptă spre cei trufaşi şi mincinoşi!” (Psalm
40:4)
Cei trufaşi şi mincinoşi sunt aceia care-ţi promit că ei te scapă de păcat, că te ‘dezleagă’. Ei
sunt “trufaşi”, pentru că se pun în locul lui Dumnezeu sau ca mediatori între tine şi Dumnezeu, si sunt şi
“mincinoşi”, pentru că n-o pot face niciodată.
Domnul vorbeşte aşa la Isaia 44:22:
“Eu îţi şterg fărădelegile ca un nor, şi păcatele ca o ceaţă: întoarce-te la Mine, căci Eu te-am răscumpărat.”
… şi tot Domnul ne precizează că nu mai există nicăieri un alt mântuitor:
“Eu Sunt Domnul, şi în afară de Mine nu este nici un mântuitor!” (Isaia 43:11)
Cine nu-L are pe Domnul ca mântuitor este deci pierdut.
Versetul de la Rom. 10:13 uimeşte şi pentru că
nu ne spune care este numele Domnului ce trebuie să chemăm. Care Domn? Unii spun că nu contează cum
Îl numeşti pe Dumnezeu; că-L numeşti Jehovah (Iehova), Alah, Meşterul ziditor (la masoni), etc., important
este să te adresezi Fiinţei Supreme. Versetul acesta însă leagă totul de NUMELE Domnului, care nu-I orice
nume. – Dumnezeul biblic are un nume.
Moise a înregistrat acest nume în Sxriptură, dar a pus numai consoanele (4), fiindcă aşa aveau evreii scrierea pe
vremea aceea. Ştim deci care sunt consoanele (în engleză: YMVH) dar nu şi vocalele.
Când evreii citeau Scriptura, din respect, din reverenţă, ei nu rosteau numele Domnului ci foloseau locuţiunea
verbală “Adonai” (în româneşte: Domnul). În acest fel s-a ajuns că, în timp, nimeni n-a mai ştiut să rostească
numele sacru al lui Dumnezeu. Peste circa 1500 de ani, când evreii au adăugat şi vocalele în scriere, au convenit a
folosi vocalele de la Adonai şi-a rezultat Jehovai.
|
