|
Mărturisirea păcatelor înaintea Domnului
vine în mod natural, pentru că nimeni nu poate sta în prezenta Lui, fără a constata că este păcătos.
De exemplu Isaia, marele profet, descrie o scenă impresionantă la care Dumnezeu i-a permis să asiste. El o
relatează astfel:
“În anul morţii împăratului Ozia, am văzut pe Domnul şezând pe un scaun de domnie foarte înalt, şi poalele mantiei
Lui umpleau Templul. Serafimii stăteau deasupra Lui, şi fiecare avea şase aripi: cu două îşi acopereau faţa, cu
două îşi acopereau picioarele, şi cu două zburau. Strigau unul la altul, şi ziceau: „Sfânt, Sfânt, Sfânt este
Domnul oştirilor! Tot pământul este plin de mărirea Lui”!” (Isaia 6:1-3)
… apoi el completează:
“Vai de mine! Sunt pierdut, căci sunt un om cu buze necurate, locuiesc în mijlocul unui popor tot cu buze necurate,
şi am văzut cu ochii mei pe Împăratul, Domnul oştirilor!” (Isaia 6:1-5)
Scena în care Dumnezeu este lăudat şi glorificat pentru sfinţenia Lui, aduce imediat în viaţa lui Isaia conştiinţa
prezenţei păcatelor lui, el fiind unul care lua Cuvântul Domnului şi-L oferea oamenilor. Isaia constată că până
şi-n slujba ce-o facea pentru Domnul, proclamând cuvintele Lui, fusese atins de păcat.
Când venim în prezenţa lui Dumnezeu, după
ce-I aducem laudă, se cuvine să ne cercetăm viaţa, şi, sub convingerea produsă de Duhul Sfânt, să ne mărturisim
toate păcatele.
Prin Domnul Isus Hristos, noi suntem
invitaţi să ne apropiem de tronul harului lui Dumnezeu şi să ne bucurăm de toate binecuvântările şi privilegiile
Lui.
Păcatul survenit şi nemărturisit, ne rupe părtăşia şi crează raceală între noi şi Dumnezeu…
S-a observat că atunci când apare vreun păcat în viaţa unui copil al lui Dumnezeu, acestuia nu-i mai place părtăşia
cu Domnul – apare înstrăinarea, iar paguba nu-i mică.
Bucuria mântuirii şi-a trăirii cu satisfacţie este garantată celor ce trăiesc în prezenţa Domnului, celor ce umblă
cu El. Acest statut necesită ca mereu să ne cercetăm şi să ne mărturisim păcatul – adică să “umblăm în
lumină”.
Păcatul ne alterează buna funcţionare a
organismului, şi multi creştini nu-s conştienţi de aceasta. Atât fizicul cat si psihicul sunt afectate de
practicarea unor păcate ce nu sunt mărturisite.
David spune in Ps. 32”, v.3-4:
“Câtă vreme am tăcut, mi se topeau oasele de gemetele mele necurmate.
Căci zi şi noapte mâna Ta apăsa asupra mea; mi se usca vlaga cum se usucă pământul de seceta verii.”.
David a avut un păcat care a atras dupa el un altul şi altul, pentru ca nu s-a cercetat, dar în final s-a
dezmeticit (v. 5):
“Atunci Ţi-am mărturisit păcatul meu, şi nu mi-am ascuns fărădelegea. Am zis: „Îmi voi mărturisi Domnului
fărădelegile!” Şi Tu ai iertat vina păcatului meu.”
Unii nu conştientizează de ce sunt fară
vlagă, aşa de epuizaţi, de ce nu trăiesc cu satisfacţie, de ce nu pot să se bucure de ‘lucrurile’ pe care li le-a
dat Dumnezeu.
Posibil sa fie acolo urmările unui păcat nemărturisit…!
David numeşte fericit pe credinciosul sincer, care s-a smerit şi se bucură de iertarea lui Dumnezeu:
“ Ferice de cel cu fărădelegea iertatã, şi de cel cu păcatul acoperit! Ferice de omul, căruia nu-i ţine în seamă
Domnul nelegiuirea, şi în duhul căruia nu este viclenie!” (Ps.32:1-2)
Păcatul ne face viaţa mizerabilă atat nouă, personal, cât şi pe plan social, afectand şi relaţiile noastre cu cei
din jur. Păcatul lui David a ajuns să afecteze chiar şi un popor întreg…
Păcatul nemărturisit ne opreşte o serie de binecuvântări pe care am fi putut să le dobândim, dar care rămân
departe de noi. El vine pe neobservate, şi mulţi credincioşi nu sunt conştienti de el. Un păcat atrage un
altul…, iar pagubele devin tot mai mari.
Cum pot sa ma asigur ca nu tolerez in viata
mea păcate?!
David vorbeşte despre păcatele “făcute din neştiinţă”, despre care nu are cunoştinţă…
În Ps. 19:4, el se exprimă astfel:
“Cine îşi cunoaşte greşelile făcute din neştiinţă? Iartă-mi greşelile pe care nu le cunosc!”
Este necesar , când venim înaintea Domnului, să ne lăsăm cercetaţi de Duhul Sfânt, care ne “străpunge inima”, şi
care ne expune cu ce fărădelegi avem ‘tangenţe’ (sau chiar ‘secante’). De aceea, în închinare, după momentele de
laudă, ar trebui să ne lăsăm cercetaţi şi să ne mărturisim păcatele – nu trebuie tratat cu uşurinţă şi
superficialitate acest pas. Să-I cerem Domnului să ne cerceteze El şi să ne arate ce nu-i după voia Lui în viaţa
noastră, ce lucruri Îl întristează - să nu venim şi să plecăm uşor înaintea Lui!
| 