Toţi oamenii mari ai lui Dumnezeu au trecut (sau mai trec) prin faza de mărturisire păcate. În mare, nu este vorba de păcate frecvente… Unul mărturisea că nu-L iubeşte pe Dumnezeu din toată inima, altul că nu-L cinsteşte pe Domnul cum cere Scriptura, altul se plângea ca-i prea rece, ca-i formal sau superficial, altul că nu slujeşte cu devotament, etc.
Există atâtea lucruri in viaţa noastră, care trebuiesc marturisite…
Uneori nu iubim pe fraţi, suntem neîngăduitori cu cei de lângă noi, nu suntem înflăcăraţi pentru Domnul, ne molipsim de materialismul societăţii din jur, nu căutam Împaratia Lui aşa cum se cuvine (n-o avem pe prim plan în viaţa noastră), nu iubim pe cei din familie aşa cum se cuvine, etc.
Iată de ce este necesar să ne analizăm continuu şi profund trăirea de zi cu zi. Lucrurile care au lăsat de dorit în viaţa noastră, trebuiesc mărturisite, pentru ca pacatul să nu prindă rădăcini în noi şi să ne facă insensibili la voia şi vocea lui Dumnezeu.
“Să nu întristaţi pe Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, prin care aţi fost pecetluiţi …” (Efes. 4:30) , ne îndeamnă Cuvântul – să nu ne depărtăm de Domnul! 

Există o progresie: păcatele mici, nemărturisite, duc la insensibilitatea inimii, şi-apoi la împietrire, la desconsiderarea voiei lui Dumnezeu.
David, in Ps. 139 s-a rugat astfel:
“Cercetează-mă, Dumnezeule, şi cunoaşte-mi inima! Încearcă-mă, şi cunoaşte-mi gândurile! Vezi dacă sunt pe o cale rea, şi du-mă pe calea veşniciei!”
Prin cercetare se poate identifica dacă s-a strecurat ceva înstrăinant între mine şi Domnul. Trebuie sinceritate înaintea Lui şi dorinţa de-a ni se descoperi tot ce nu-i după voia Sa.
Sunt credincioşi care trec formal prin rugăciune fără să se gândească: Doamne, ai ceva să-mi reproşezi, vrei să schimbi ceva în viaţa mea?! 

Ce implică mărturisirea păcatului?
Dumnezeu ne curăţă viaţa noastră, dacă recunoaştem că acolo există păcat! Marturisirea înseamnă numirea păcatului, înseamnă sinceritate, onestitate, etc. David , de exemplu în Ps. 51 îşi numeşte păcatul său. Mulţi credincioşi se roagă superficial: Doamne, dacă am greşit cu ceva, Te rog să mă ierţi! Aceast mod de exprimare nu-i o mărturisire de păcate!
În versetul (de la 1 Ioan1:9): “Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept, ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice nelegiuire.”, pentru ‘a mărturisi’, in greaca este folosit cuvantul ‘homologheo’ care cere să denumim păcatul, aşa cum îl vede Dumnezeu. Păcatul trebuie identificat, numit şi mărturisit! Când ne recunoaştem păcatul, Dumnezeu ne iartă.
În mărturisire este implicată şi pocăinţa: Doamne, îmi pare rău de acest păcat ce-a apărut în viaţa mea! David spunea cî-l doare de păcatul său, şi a vărsat multe lacrimi…
Dumnezeu nu iartă scuzele – mulţi căutăm doar să cerem scuze, să ne justificăm… Dumnezeu iartă insă păcatul mărturisit cu cainţă, care ne-a produs mâhnire. Un păcat pentru care nu te-ai întristat, care n-a produs zdrobire, deşi-i recunoşti prezenţa în viaţa ta, acela va apare din nou şi din nou… 

În mărturisire trebuie să existe şi dorinţa de-a îndrepta răul pe care l-am făcut prin comiterea păcatului, pentru că, în majoritatea cazurilor, şi cei din jurul meu au fost afectaţi de efectele păcatului respectiv. În mărturisire, trebuie să-mi pun întrebarea: cum pot să-ndrept răul pe care l-am făcut?! 

Acum, dacă mi-am mărturisit păcatele, în lumina Cuvântului, pot fi sigur de iertarea lui Dumnezeu? - Bineinţeles. Scriptura ne spune răspicat:
“Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept, ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice nelegiuire.”
…dar există o condiţie, palpabilă, pe care Dumnezeu o pune tuturor celor ce-şi doresc iertarea, condiţie pe care ne-a arătat-o Domnul Isus în rugăciunea “Tatăl nostru”:
“Şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri” (Matei 6:12)
Suntem atentionaţi stringent de acest lucru chiar în versetele imediat următoare:
“Dacă iertaţi oamenilor greşelile lor, şi Tatăl vostru cel ceresc vă va ierta greşelile voastre. Dar dacă nu iertaţi oamenilor greşelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greşelile voastre.”
Foarte mulţi credincioşi nu iau în serios acest text repetat la Luca 11:4:
“Şi ne iartă nouă păcatele noastre, fiindcă şi noi iertăm oricui ne este dator…”
Dumnezeu nu poate ierta pe cei care nu au spirit iertător! 

Sunt credincioşi care nu vor să ierte, şi le place să ţină amărăciune…, pentru că vad păcatul fratelui lor prea mare pentru a fi iertat. Cuvântul însă ne explică foarte clar: pentru a ne bucura de iertarea lui Dumnezeu, când ne mărturisim păcatele, trebuie să iertăm şi noi “oricui” altuia care ne-a greşit.
În discuţia cu ucenicii despre iertare, Domnul Isus le-a corectat opinia lor, care credeau că iertarea pentru alţii are limite. Petru intreabă:
“Doamne de câte ori să iert pe fratele meu când va păcătui împotriva mea? Până la şapte ori?” (Matei 18:21)
Nu, îi raspunde Domnul Isus, “ci până la şaptezeci de ori câte şapte”, apoi a spus acea pildă foarte grăitoare de la Matei 18:23-35 (citiţi-o va rog!)
în finalul căreia împaratul a poruncit ca acel rob viclean şi nemilos (fără iertare) să fie bagat la inchisoare “până va plăti tot ce datora”.
Stiti ce-i închisoarea aceea?! - Sunt credincioşi care vor suferi în timpul vieţii, pentru că nu vor să ierte pe semenii lor. Ei au amaraciune, dusmanie, dorinta de razbunare, etc. şi nu pot fi curăţiţi de acestea pentru ca nu iartă pe fraţii lor. 

Exista vreun frate sau soră pe care nu-i ai la inimă? Când trec pe langă tine, mai degrabă te-ntorci, făcându-te preocupat cu altceva, în loc să-ntinzi o mână prietenească şi să spui: Domnul să te binecuvinteze!? Dacă-i aşa, n-are rost să te rogi “Doamne iartă-mă!”, pentru ca Domnul nu te poate ierta. Ca şi credincios, de plata păcatului eşti iertat şi viaţa vesnică î-ţi este asigurată, dar de iertarea de care ai nevoie ca să vi în prezenta Domnului şi să te bucuri de toate binecuvântările Lui, pe aceea n-o ai, până când nu ierţi şi tu pe semenii tai.
Legat de aceasta, la Luca 6:37 citim: “Nu judecaţi, şi nu veţi fi judecaţi; nu osândiţi, şi nu veţi fi osândiţi; iertaţi, şi vi se va ierta.” 

- Când trebuie să-mi mărturisesc păcatele?! - Imediat ce devin conştient de prezenţa lor. Marturisirea trebuie făcută zilnic. În rugăciunea “Tatăl nostru”, este folosit echivalentul expresiilor ‘de fiecare zi’ sau ‘zi de zi’:
“Pâinea noastră cea de toate zilele, dã-ne-o nouă astăzi; şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri”; (Matei 6:11-12)
Cand? Şi de pâine, dar şi de iertare, avem nevoie zilnic.
În fiecare zi am nevoie de iertarea lui Dumnezeu, şi trebuie să iert pe cei ce-mi greşesc. Aşa cum ştiu că altii mi-au greşit în fiecare zi, aşa procedez şi eu înaintea lui Dumnezeu, si am nevoie de iertarea Lui, pentru a mă bucura în acest fel de binecuvântările Sale.
Fără iertarea lui Dumnezeu, viaţa noastră devine mizerabilă. La 1 Ioan 1:9 insă, avem una dintre cele mai frumoase promisiuni ale Scripturii: “Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept, ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice nelegiuire.” , dându-ne astfel posibilitatea a avea părtăşie cu El. Este o condiţie atât de simplă, pentru o promisiune atât de mare şi categorică…! 

A fi “iertat de păcate şi curăţit de orice nelegiuire” înseamnă să poţi umbla cu spatele drept, cu capul sus, cu ochii luminoşi şi cu faţa plină de bucuria părtăşiei cu Domnul.