|
IUDA ISCARIOTEANUL
- A fost Iuda un predestinat?! Daca ‘da’, ii putem reprosa (nu in sensul ca l-am condamna…, fiindca
n-avem ‘calitatea’…) ceva?
Observam ca, la vremea respectiva, marii preoti l-au apreciat, l-au retribuit substantial pentru ‘ajutorul’
dat de el si nu l-au dojenit pentru ‘afacerea’ lui pe care au considerat-o ‘curata’ (v. Matei 27:4 - “ …„Ce ne pasã
nouã?” i-au rãspuns ei. „Treaba ta.””)
Suntem noi pro sau contra faptelor lui Iuda? A fost el ‘autorizat’ a ‘vinde’?
Nu cumva ‘vindem’ si noi!? …, si-nca ‘fara autorizatie'?
Sa-l urmarim pe Iuda mai dintr-un inceput… !
Ucenicii Domnului Isus au stiut din start ca au de-a face cu Mesia sau cel putin cu-n mare prooroc. „Noi am gasit
pe Mesia”, spune Andrei lui Simon Petru(Ioan 1:41). Ulterior, au aflat aceasta si ceilalti, inclusiv Iuda.
N-a fost tinut ca un secret.
Observam ulterior ca toti ucenicii, afland cu cine au de-a face au “lasat totul” si l-au urmat pe Domnul. Noi poate
ca n-am fi facut-o. Iuda a renuntat insa si el la multe (Marcu 10:28, Luca 18:28) .
Din moment ce ucenicii intreaba ce rasplata vor avea (Matei 19:27), rezulta ca nu numai Iuda a avut totusi si
anumite ‘interese’ ci si ceilalti. Cu totii au ajuns sa se certe care sa fie mai mare in Imparatia lui Dumnezeu sau
care sa stea la stanga sau la dreapta Domnului Isus. Alergau dupa ‘functii’… In repetate randuri Domnul
Isus ii avertizeaza ca nu stiu de ce duhuri sunt calauziti. Toti o luau ‘razna’ in diferite feluri, nu numai
Iuda. Toti erau “supusi acelorasi slabiciuni”…
Pai daca asa au decurs lucrurile, unde si de ce credeti ca s-a produs ‘ruptura’ si Iuda s-a
‘detasat net’ in ‘mai rau’ fata de ceilalti ?!
Detasarea de grup a avut loc ‘lin’ si ‘fin’.
Iuda, in calitate de casier sef a gandit ca are o functie-n plus fata de ceilalti si ca nu-i nici o problema (plus
ca nu se simte) daca ia si el din punga niste ‘maruntis’ pe care-l merita de fapt si care daca se tot aduna-n timp
ar putea forma o suma frumusica cu care ar putea ajuta pe saraci la o adica…. Stia si aplica formula: “picatura cu
picatura, balta mare se aduna”.
Ulterior insa intra-n calcul si alti factori ca: nerabdarea, nelinistea, frica, dorinta de-a abandona etc.
Timpul trecea si Isus nu se mai inscauna ca rege (cum gandea el...). Ii ‘alerga’ pe toti prin nisip,
prin arsita… Erau ca-n bajenie… Colac peste pupaza, mai apar si trimisii lui Ioan Botezatorul cu-ndoielile…
Nu cumva ‘am luat plasa’?, se-ntreaba omul nostru, daca-I numa’ un Profet?
Chiar daca Isus acesta ii ‘rezolva’ pe toti ca nimeni altul, e mult peste ce-si poate inchipui o mintea omeneasca,
cat o sa ma-ncante?... m-am minunat destul, o fi gandit Iuda.
Intre timp, suma pusa deoparte a crescut substantial. Se simtea mai “cu picioarele pe pamant”.
Incep s-apara vremuri ‘tulburi’ cu ‘nori grei’ deasupra… Tot mai multi dintre “cei mai de seama” si tot felul de
suspusi incep a stramba din nas, a se-ncrunta la ‘ceata’ de care si el tinea. Aude chiar si de ceva comploturi
privind viata Aceluia care-i conducea… asa ca nu mai putea continua - trebuia bine pregatita
retragerea, una ‘ca la carte’…
Dar el nu era un fiestecare… Trebuia sa se retraga cu ‘surle si tignale, sa afle tot omu’. Trebuia cumva sa
dea undeva o ‘lovitura de maestru’, sa demonstreze tuturor ce multe a invatat el timp de mai bine de 3 ani… si ce
‘frumos’ s-a descurcat!
(Noi cat timp am fi mers cu Isus?, un trimestru?, un concediu?)
Cred ca de la inceput, toti ucenicii aveau o oarecare temere de Dumnezeu. Semnalele trase de
Ioan Botezatorul erau proaspete si arhicunoscute. Si mai cred si ca mai toti ucenicii au vazut in
Domnul Isus si “un prilej de afirmare” a lor personala. Pe parcurs au avut loc multe schimbari. De
aceea suntem indemnati sa privim la “sfarsitul felului lor de vietuire” (Evrei
13:7)…!
Iuda a luat hotararea finala: va abandona. A vazut el ca inca vreo cativa
‘colegi’ au inceput a murmura, asa ca va pleca. Toti il vor aprecia pentru ca s-a ‘retras la timp’ si-i
vor fi multumitori fiindca a creat un precedent de care ar putea ‘profita’ si ei – o fi gandit Iuda. E timpul
sa le dau o lectie de ‘curaj’ si initiativa…!
(O plauzibila ‘paranteza’: )
Dar ia stai asa! Plecarea asta ar putea fi si banoasa si distractiva, nu?! Pai nu vor ‘aia marii’ sa
puna mana pe Isus si sa-L aduca ‘la tacere’? Pai nu s-a ‘descurcat’ Isus in toate situatiile in mod
miraculos? Ia sa li-L pun eu ‘pe tava’, sa-ncasez ‘premiul cel mare’ iar nazarineanul sa-i puna iar, ‘tot
miraculos’, cu “botul pe labe” si sa-i lase “cu gura cascata” si “cu buzele umflate”. Va ‘fenta’ ‘galileeanul’ pe
toti ‘calaii’ , fie ei ‘morali’ , fie ei executanti… iar eu, Iuda, in sfarsit…, voi ajunge cineva!
Gata, a gandit-o si a si pus-o in aplicare, sa nu ‘se raceasca’, sa nu se modifice ‘datele problemei’. Iuda a
‘facut targul’ cu ‘cei interesati’ si nu astepta decat momentul prielnic pentru a le livra ‘marfa’…
Grija-aceasta l-a stresat pana cand Isus i-a spus in fata, raspicat: “ce ai de facut, fa repede”.
Atunci s-a ‘luminat’ si “a plecat in noapte” – chiar ca batea un ‘vant prielnic’. S-o fi gandit ca Isus si-a dat
seama de intentiile lui si accepta sa-i faca ‘jocul’…
( Ni s-antampla si noua, deseori, sa ne bazam numai pe ‘logica’ , nu?
Pai daca-i asa, de l-am condamna pe unul ca Iuda?!)
Luand-o tot ‘logic’ ajungem in impas: “multe cai” ni se “par bune” (Prov. 16:25).
Ne facem tot felul de “planuri” (Prov. 19:21) si luam tot felul de “hotarari” (Isaia 8:10), dar daca acestea nu
sunt “chibzuite” (Prov. 8:12) nu vom avea ‘castig de cauza’. De multe ori gandim si lucram ne-intelepteste. Cine da
intelepciunea?! Avem nevoie de ea sau “ne socotim singuri intelepti”, ca Iuda? “Despartiti de Mine nu puteti face
nimic” (nimic bun), ii avertizase Domnul Isus pe ucenici candva (Ioan 15:5).
|
