SEMITII SI
INDO-EUROPENII (IAFITII)
Din Sem a iesit Eber, iar din el Evreii, si prin ei Dumnezeu ne-a dat Biblia si pe Mesia.
‘Corturile lui Sem’ au fost acceptate de Iafiti si Evanghelia s-a raspandit la popoarele indo-europene, care au
devenit cele mai civilizate de pe fata pamantului…!
In decursul istoriei, Semitii au gasit adapost la aceste popoare are Iafitilor.
CEILALTI
HAMITI
Cea mai binecuvantata stare economica, sociala, politica si religioasa pe care au atins-o ceilalti Hamiti, a fost
perioada cat au fost in subordonare fata de Iafiti.
Continentul African a fost ocupat in intregime de catre Hamiti, dar, popoarele lor au ramas subdezvoltate, in
saracie, in obscurantism, in ocultism, etc., pana cand popoarele europene au inceput sa-i ridice…(nu chiar in orice
privinta), prin Colonialism.
Astfel, au incetat mai toate razboaiele lor fratricide, credinta cea adevarata s-a raspandit cam la toti, s-au
ridicat economic si au ajuns chiar sa prospere, etc.
Cand insa popoarele Africii au rasturnat ‘jugul colonial’, si au renuntat la conducerea Iafitilor, cand si-au
declarat independenta, aceste popoare s-au reintors la barbarie, razboaie, practici oculte…, si la saracie lucie.,
‘neagra’ si la propriu si la figurat!
In
America, pe vremea cat Hamitii au fost subordonati Iafitilor, au prosperat si ei. Multi au fost adusi la credinta,
ba chiar au trimes misionari de-ai lor prin Africa si alte parti…
Cand insa au pus accentul pe libertatile social-politice in dauna responsabilitatilor lor , Hamitii au ajuns sa
degenereze lamentabil.
Pentru ca nu vor sa recunoasca revelatia pe care a dat-o Dumnezeu omenirii prin Sem, mare parte din ei trec astazi,
de exemplu la mahomedanism.
Dumnezeu stie ce este potrivit pentru fiecare rasa, pentru fiecare popor, si chiar cand blesteama un individ sau o
multime, o face spre binele lor.
CORTURILE LUI
SEM
Profetia lui Noe a stabilit ca Mesia va apare din rasa semita, si asa a fost – Domnul Isus Hristos a fost evreu.
Astfel, binecuvantarea tuturor popoarelor tine de asezamantul religios al lui Sem. “Corturile lui Sem’, in care
trebuie sa locuiasca Iafitii, reprezinta tocmai acest asezamant religios pe care l-a oferit Dumnezeu
Evreilor.
Primul “cort” a fost cel construit de
Moise, este denumit “cortul intalnirii”, si ne arata modul in care omul se poate apropia de Dumnezeu: printr-o
jertfa – cea a Mantuitorului!
Al 2-lea ‘cort al lui Sem’ este chiar Mesia, Insusi Domnul Isus Hristos:
“Si Cuvântul s-a fãcut trup, si a locuit printre noi, plin de har, si de adevãr…” (Ioan 1:14)
In traducerea greaca, expresia ‘a locuit printre noi’ este prezentata sub forma ‘si-a asezat cortul printre
noi’.
Al 3-lea ‘cort al lui Sem’ este “cortul lui David”, si reprezinta imparatia pe care Dumnezeu a pregatit-o poporului
sau:
“Dupã aceea Mã voi întoarce, si voi ridica din nou cortul lui David din prãbusirea lui, îi voi zidi dãrîmãturile,
si-l voi înãlta din nou” (Fapte 15:16)
Al 4-lea “cort” pe care Dumnezeu ni-l da tot prin Sem, mai precis prin Domnul Isus Hristos este cel din noua
creatie, pentru cei rascumparati:
“Si am auzit un glas tare, care iesea din scaunul de domnie, si zicea: „Iatã cortul lui Dumnezeu cu oamenii! El va
locui cu ei, si ei vor fi poporul Lui, si Dumnezeu însusi va fi cu ei. El va fi Dumnezeul lor.” (Apoc. 21:3)
Prin “corturile lui Sem”, ni s-a oferit atat cunoasterea Dumnezeului cel adevarat, cat si a caii de mantuire si a
Mantuitorului promis – Domnul Isus Hristos.
NOI
Noi trebuie sa-L slavim pe Dumnezeu pentru faptul ca suntem binecuvantati pe multiple ‘planuri’:
-ca oameni, pentru ca avem un Mantuitor;
-ca descendenti ai lui Iafet, pentru ca avem Evanghelia;
-pentru ca DEJA am ajuns sa avem credinta in Domnul Isus Hristos si sa primim mantuirea minunata pe care El ne-a
oferito-n dar.
|