După ce ajungem să-L cunoaştem pe El (nu doar despre El…), DUMNEZEU NE DESCOPERĂ ŞI PLANURILE SALE. El ne arată ce are de gând să facă în vremea în care noi trăim şi-n locul în care suntem puşi, în circumstanţele în care ne aflăm, etc. Nu ceea ce noi ne-am propus să facem pentru Domnul este important, ci ceea ce El a planificat… iar scopurile Sale devin clare pentru cei care-L cunosc îndeaproape pe Dumnezeu. 

Avraam Îl cunoaşte îndeaproape pe Domnul, stă înaintea Lui, petrece timp împreună…
După o astfel de întrunire, Domnul pune o întrebare care explicitează multe lucruri:
“Să ascund Eu oare de Avraam ce am să fac?…” (Gen. 18:17)
Ce-L determina pe Domnul să-i prezinte lui Avraam scopurile Sale?! -Cunoaşterea intimă, personală. Planurile lui Dumnezeu sunt revelate lui Avraam după ce acesta a acceptat mai întai revelaţia pe care i-o dat-o Dumnezeu despre persoana Sa. 

Cel ce-şi pune pe inimă cunoaşterea Domnului, va ajunge să afle, prin revelaţie, care sunt scopurile / planurile Lui .
De multe ori auzim fraţi prin adunări întrebând: ce obiective avem?, ce ne propunem să facem?, etc. Formularea întrebărilor ar trebui gândită sub forma: Oare ce obiective are Dumnezeu pentru vremea şi locul nostru? Ce vrea Dumnezeu să-nfăptuiască aici?…, pentru că planurile Sale se vor duce la îndeplinire, nu ale noastre…:
“Omul face multe planuri în inima lui, dar hotărârea Domnului, aceea se împlineşte.” (Prov. 19:21) 

Dacă planurile noastre nu-s în conformitate cu hotărârile Domnului, ele n-au nici o valoare - nimic nu se va alege de ele, indiferent dacă sunt concepute doar de o personă sau de o grupare mare:
“Domnul răstoarnă sfaturile Neamurilor, zădărniceşte planurile popoarelor.” (Ps. 33:10)
Scopurile Domnului sunt cele ce iau fiinţă, ce devin realitate – “…sfaturile Domnului dăinuiesc pe vecie, şi planurile inimii Lui, din neam în neam.” (Ps. 33:11) 

Unii predicatori, facând aluzie la Iosif, se adresează tinerilor credincioşi să îndraznească, s-aibă vise mari, motivând ca Domnul le va împlini…
Aceştia scapă însă din vedere faptul că nu Iosif a formulat acele vise, ci Domnul i le-a dat
Iosif n-a visat el ce i-a plăcut şi convenit lui, ci Dumnezeu i-a descoperit ce urma să se-nfăptuiască conform planurilor Sale. Iosif a avut succes nu pentru c-a planificat să facă lucruri mari pentru Domnul, ci pentru că s-a înscris pe linia planurilor lui Dumnezeu. Iosif şi-a îndreptat atenţia spre cunoaşterea lui Dumnezeu şi trăirea după îndreptarele Lui. De aceea, când a fost ispitit, Iosif a fugit afirmand:
“Cum aş putea să fac eu un rău atât de mare şi să păcătuiesc împotriva lui Dumnezeu?” (Gen. 39:9)
Ceea ce lumea numeşte ‘cucerire’, satisfactie, realizare, etc. Iosif îl numeşte ca pe un mare rău, fiindcă el cunoştea sfinţenia lui Dumnezeu. 

A planifica nu este un lucru rău dar mai important este a realiza şi dezvolta apropierea de Dumnezeu.
De obicei, cei care sunt buni planificatori ajung să urmarească planurile lor, punând pe plan secund relaţia lor cu Dumnezeu. Ei ajung să uite că de fapt Dumnezeu ne-a creat pentru ca înainte de orice alt lucru să-L cunoaştem, să-L lăudăm şi să-L slăvim. 

Lipsa relaţiei cu Domnul nu poate fi înlocuită de vreo planificare sau acţiune pentru El. Poţi fi foarte activ, dar să nu-nţelegi scopurile lui Dumnezeu… iar acţiunile tale să rămană în cele din urmă fară valoare.
Cele mai fructuoase întruniri despre planificare, spunea cineva, sunt întâlnirile cu Domnul, în rugăciune. Mai ales acolo aflăm ce a hotarat El să înfaptuiască, să ducă la îndeplinire!

<< Previous    1  [2]  3    Next >>