B.  Indiferent de apartenenţa religioasă, vârstă sau poziţie socială, oamenii simt nevoia să se roage, să-şi împărtăşească bucuria cu Cineva care merită recunoştinţa sau să-şi împărtăşească necazul cu Cineva care-i poate ajuta...
Rugăciunea este cea mai bună metodă să-L cauţi pe Dumnezeu, este dovada că depindem de resursele Sale. Rugăciunea este închinarea creaturii, este manifestarea recunoştinţei, revărsarea iubirii, descătuşarea durerii, împărtăşirea bucuriei, dovada relaţiei spirituale, suportul vieţii, strigătul disperării, chemarea îndurării, pacea inimii, mijlocirea prietenului, respiraţia sufletului, SOS-ul umanităţii.

Rugăciunea este ca şi atitudinea unui copil care doreşte ceva de la tatăl său, care cere, care strigă, care aşteaptă de la tatăl său.  În Biblie cuvântul TATĂ este un termen de intimitate, între om şi Dumnezeu.
În N.T. de ex. cuvântul TATĂ este folosit de 258 de ori şi exprimă relaţia spirituală cu omul mântuit, nu doar relaţia lui Dumnezeu cu o naţiune. Este un mare privilegiu să-I poţi spune lui Dumnezeu TATĂ, să fii copilul Său. Cerurile şi pământul sunt ‘casa lui Dumnezeu’ şi oamenii au pe de-o parte obligaţia morală, iar pe de cealaltă parte au nevoia reală să comunice cu Dumnezeu, în calitate de Tată. Să fii orfan şi singur este o experienţă foarte tristă, este descurajator şi dureros…

Ce şanse au oamenii să trăiască fără Dumnezeu, dincolo de ‘proprietatea’ Sa, timp în care ei calcă pe pământul lui Dumnezeu, respiră aerul Său, au viaţă de la El şi într-o zi, ca mâine, depunându-şi obştescul sfârşit, se vor întâlni cu El?  Ce fel de întâlnire va fi aceea, cu un Dumnezeu de care au fugit toată viaţa, de care s-au ascuns, faţă de care au fost indiferenţi, un Dumnezeu cu care nu au vrut să împartă nimic, decât necazurile şi lacrimile lor?  Un Dumnezeu care a împărţi totul cu ei şi ei nimic cu El, un Dumnezeu care Şi-a deschis inima, în timp ce ei au închis-o, un Dumnezeu care le-a oferit cerul, în timp ce ei L-au expediat de pe pământ, de fapt de pe pământul Lui...

Ce fel de copil este acela care-şi dă tatăl afară din casă, care vrea doar moştenirea, protecţia, privilegiile tatălui şi ... atât?!  Dacă Dumnezeu este Tată, atunci omul Îi este fiu şi iată familia spirituală!  De ce acestor copii le este greu să se sacrifice pentru Tatăl lor?  De ce sunt indiferenţi faţă de dragostea Tatălui, faţă de interesele Lui, faţă de Biserica Lui, faţă de proprii  lor fraţi?

Răspunsul este: “Ce seamănă omul, aceea va secera”.  Aceasta este una dintre regulile ‘casei lui Dumnezeu’.  El l-a iubit mult pe primul om, Adam, dar atunci când acesta a încălcat regulile casei, Dumnezeu a avut de ales între a-Şi păstra sfinţenia sau a păstra pe copilul neascultător şi indiferent. Răspunsul îl ştim cu toţii…  
Credeţi că astăzi Dumnezeu va proceda diferit cu ‘Adam’-ul contemporan, care alege fructul, nu pe Creator, care alege să se asocieze cu ‘partenerul’, nu cu Stăpânul?  Lipsa comunicării dintre oameni face dovada că ei sunt certaţi sau că nu au numic în comun.  Lipsa rugăciunii demonstrează faptul că omul este certat cu Dumnezeu sau pur şi simplu nu-i pasă de El şi de interesele Împărăţiei Sale.  
Sunt catastrofale consecinţele necunoştinţei de Dumnezeu şi ale necredinţei în El, ale mândriei, lăcomiei şi egoismului uman.  În goana satanică după plăceri, materialism şi putere, omul întoarce spatele propriului Creator, renunţând forţat de sine, de ambiţiile, mândria şi nebunia pe care n-o mai poate controla, la privilegiile veşnice ale Împărăţiei lui Dumnezeu…
Dacă mai avem doar o zi de trăit, s-o trăim cu Dumnezeu şi pentru El, manifestând prin rugăciune relaţia spirituală de TATĂ-FIU. Acesta este singurul lucru care rămâne, restul va arde, “va arde cu trosnet”...

Cele mai puternice cuvinte adresate lui Dumnezeu izvorăsc ori dintr-o adâncă nevoie lăuntrică, ori dintr-o reală dedicare pentru Domnul. Motivele pentru care oamenii trebuie să se roage sunt diverse: menţinerea şi promovarea relaţiei spirituale cu Dumnezeu, încurajarea Bibliei spre rugăciune, acces la resursele divine (cu precadere cele spirituale), punerea infaptuirii lucrurilor  în mâna Atotputernicului, învingerea ispitelor şi neputinţelor vieţii, primirea bucuriei şi echilibrului sufletesc, căpătarea puterii spirituale pentru viaţa personală şi pentru slujire, succesul lucrătorilor spirituali, vindecarea pe cale supranaturală, eliberarea de autoritati spirituale demonice, etc...

Rugăciunea, ca şi dialogul dintre oameni, poate prezenta multe subiecte: rugăciunea de adorare faţă de Dumnezeu, care poartă grija fiecărui muritor, rugăciunea de mărturisire, care exprimă regretul/cainta şi intenţia de părăsire a oricărui păcat făcut, rugăciunea de mulţumire, ca o expresie de recunoştinţă faţă de Dumnezeu, care protejează şi iubeşte oamenii, rugăciunea de cerere, care exprimă nevoile şi temerile personale, familiale şi de asemenea rugăciunea de mijlocire, care exprimă problemele şi necazurile altor oameni.
Poziţia corpului în timpul rugăciunii este flexibilă, uneori în picioare, alteori în genunchi sau cu mâinile ridicate, etc..., dar nu cu mainile in buzunare, golaneste, si nici cu ele la spate, ‘boiereste’…!  
Isus S-a rugat în grădină, în corabioara, pe câmp, Ilie s-a rugat pe munte, în peşteră, Samson s-a rugat legat de un stâlp, Iona în stomacul unui peşte uriaş, Daniel într-o groapă cu lei, Moise în pustiu... Intensitatea vocii, ca şi poziţia corpului variază în funcţie de împrejurare, de starea sufletească. În Biblie întâlnim persoane care s-au rugat în tăcere, alteori mişcându-şi doar buzele, cu suspine, cu glas tare, cu strigăte mari, uneori s-au rugat cu duhul (în limbi străine) ori s-au rugat cântând. Unii s-au rugat de trei ori pe zi, alţii noaptea sau de dimineaţă foarte devreme.

 Biblia ne invită să ne rugam neîncetat (1 Tesaloniceni 5:17).  Oamenii Bibliei s-au rugat atât individual, “în odăiţă”, cât şi împreună cu ceilalţi credincioşi, cu tot poporul venit să se închine lui Dumnezeu. Rugăciunea exprimă relaţia cu Dumnezeu, demonstrează încrederea omului în El, faptul că depinde de resursele divine. Rugăciunea este semnul cunoasterii lui Dumnezeu, al apropierii de Dumnezeu, este expresia întâlnirii cu El, a colaborarii cu El…, a dependentei si ascultarii de El…!