“SA NU UCIZI”...!  

Capitolol 20 din Exod incepe cumva infricosator: “Atunci Dumnezeu a rostit toate aceste cuvinte…” , iar din lista poruncilor insirate, in cadrul Decalogului, o intalnim si pe aceasta: “Sa nu ucizi!” (Exod 20:13), cunoscuta sub denumirea de “porunca a 6-a”.
Este o porunca scurta, simpla, clara si foarte cuprinzatoare…  Insusi Dumnezeu a rostit-o, fiindca importanta ei este covarsitoare. Porunca limiteaza dreptul omului de a lua viata cuiva... 
Sunt niste restrictii inerente ei, dar mai intai trebuie sa lamurim ce contine de fapt porunca, si care este justificarea ei.  Fundalul pe care se proiecteaza ea este acesta: doar datatorul vietii are si dreptul legitim de-a o lua, de-a o curma.

Dumnezeu este singurul care are viata in Sine!  El este “izvorul vietii”, si revarsa viata derivata asupra tuturor formelor vii care ne inconjoara.  Findca inducerea (insuflarea) vietii este un atribut exclusiv al divinitatii, viata este considerata sfanta – ea apartine Celui care o da, adica lui Dumnezeu .  De aceea, de multe ori se face referire in Scripturi catre “ Dumnezeul cel viu”.  Este VIU Dumnezeu ca Trinitate , si avem explicatii chiar de Domnul Isus date. De ex. la Ioan 5:26 citim astfel:
“Dupãcum Tatãl are viata în Sine, tot asa a dat si Fiului sã aibã viata în Sine.” 

Dumnezeu limiteaza dreptul altora de-a suprima viata (viata in general, nu numai cea umana) si, atunci cand permisiunea de-a fi ridicata este data, El cere ca viata sa fie tratata cu respect.  De ex. atunci cand sunt date porunci cu privire la sacrificarea animalelor sau pasarilor, pentru aducere de jertfe, pentru mancare, etc. , Dumnezeu ne ingaduie astfel de actiuni, insa ne atentioneaza sa nu le pangarim sangele, pentru ca viata lor este in sange, si impune respect. (V. Genesa 9:4, Levitic 17:10-14, etc.)  Dumnezeu ne pretinde  sa avem o atitudine de reverenta pentru cel care isi da viata , si sa nu mancam sange, pentru ca viata este in el, si nu ne apartine.  Putem sa ne hranim cu carnea animalului, dar viata sa apartine Celui ce i-a dat-o.
Pe de alta parte, ne este interzis sa lasam sangele sa fie uscat de soare, sa fie lins de caini, sau sa neglijam alte aspecte care ar duce la batjocorire, la desacralizare.  In orice instanta in care viata unei fiinte este luata, ea trebuie tratata deci cu respect, fiindca apartine lui Dumnezeu.  In plus, in cadrul sangelui unui om, atentia trebuie marita, fiindca omul a fost “facut dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu”. 

Inainte de Potop, “ Dumnezeu i-a zis lui Noe: „Sfârsitul oricãrei fãpturi este hotãrât înaintea Mea, fiindcã au umplut pãmântul de silnicie (de violenta), iatã, am sã-i nimicesc împreunã cu pãmântul.” (Genesa 6:13)  Dumnezeu a permis acel cataclism, ca pedeapsa pentru lipsa de respect fata de viata, pentru violenta generalizata la care se ajunsese.  Toate inclinatiile oamenilor erau pervertite si mergeau din rau in mai rau, dar violenta le punea capac.
De pilda unul ca Lameh, om fara temere de Dumnezeu, si fara rusine fata de semenii lui, se lauda astfel catre nevestele sale: “Am omorât un om pentru rana mea si un tânãr pentru vânãtãile mele.” (Genesa 4:23)
Cand viata n-a mai fost respectata, Dumnezeu a hotarat sfarsitul vietii, si a dezlantuit natura. 

Si dupa Potop, Dumnezeu a mentionat special lui Noe sa ia bine seama:
“Tot ce se miscã si are viatã, sã vã slujeascã de hranã: toate acestea vi le dau, ca si iarba verde, numai carne cu viata ei, adicã sângele ei, sã nu mâncati. Voi cere înapoi sângele vietilor voastre; îl voi cere înapoi de la orice dobitoc, si voi cere înapoi viata omului din mâna omului, din mâna oricãrui om, care este fratele lui.
Dacã varsã cineva sângele omului, si sângele lui sã fie vãrsat de om; cãci Dumnezeu l-a fãcut pe om dupã chipul Lui. “ (Genesa 9:3-6)
Faptul ca am fost facuti dupa chipul si asemanarea Lui, Dumnezeu a hotarat sa nu permita oamenilor sa ia viata semenilor lor, si orice lovitura indreptata asupra cuiva , o considera atintita asupra chipului Sau.  

Sunt si situatii in care Dumnezeu nu numai ca permite sa fie luata viata cuiva, dar chiar porunceste acest lucru…  Sa luam de ex paragraful de la Exod 21:12-17:
“Cine va lovi pe altul cu o loviturã de moarte, sã fie pedepsit cu moartea.
Dacã nu i-a întins laturi si dacã Dumnezeu l-a fãcut sã-i cadã în mânã, îti voi hotãrâ un loc unde va putea sã fugã.  Dar dacã lucreazã cineva cu rãutate împotriva aproapelui sãu, folosindu-se de viclenie ca sã-l omoare, chiar si de la altarul Meu sã-l smulgi ca sã fie omorât. 

Cine va lovi pe tatãl sãu sau pe mama sa, sã fie pedepsit cu moartea.
Cine va fura un om si-l va vinde sau îl va tine în mâinile lui, sã fie pedepsit cu moartea.
Cine va blestema pe tatãl sãu sau pe mama sa, sã fie pedepsit cu moartea.”
Pe de o parte deci, la general, Dumnezeu interzice oamenilor sa curme viata semenilor lor, dar, pe de alta, in cazuri particulare, porunceste sa se ia viata anumitora! 

O alta situatie avem si atunci cand Dumnezeu porunceste sa se faca razboi.  Astfel, El a trimes pe evrei contra canaanitilor, pentru ca “pacatele lor ajunsesera la culme”.  De ex. imparatului Saul, tot Dumnezeu i-a poruncit sa porneasca contra amalecitilor, etc. 

Ca terminologie privind suprimarea vietii sunt folosite cuvinte cu inteles apropiat, dar cu motivatii diferite.  In romaneste, verbul general este A OMORA, a da mortii…, dar avem un verb mai specializat pe A UCIDE.  Par ele similare, dar difera mult…, desi am ajuns sa le folosim ca sinonime.  In alte limbi, diferentierile sunt mult mai bine conturate.  La judecatorie insa delimitarile si nuantele devin demarcate mai fin, prin utilizarea de termeni stricti sau folosind cuvinte ajutatoare: crima de omor, crima cu/fara premeditare, omucidere, s.a.m.d.
Sunt necesare astfel de specificari, pentru ca nu orice luare a vietii este facuta in aceleasi conditii si cu aceleasi intentii. 

Dumnezeu aplica pedeapsa cu moartea ca drept exclusiv al Lui, prin agentia autoritatilor pe care El le-a pus, si nu prin numire individuala a cuiva.  Dumnezeu, prin institutii guvernamentale, justitiare, este cel ce ia viata raufacatorilor , a criminalilor, a celor periculosi pentru societate, a celor care incalca in mod flagrant poruncile Sale, etc.  Tot Dumnezeu este Cel care ia viata dusmanilor intr-un razboi, prin intermediul fortelor abilitate, s.a.m.d.
Apostolul Pavel, inspirat de Duhul Sfant, spune de atitudinea pe care trebuie s-o avem fata de autoritati:
“ Vrei, deci, sã nu-ti fie fricã de stãpânire? Fã binele, si vei avea laudã de la ea.  El (dregatorul) este slujitorul lui Dumnezeu pentru binele tãu. Dar, dacã faci rãul, teme-te, cãci nu degeaba poartã sabia.  El este în slujba lui Dumnezeu, ca sã-L rãzbune si sã pedepseascã pe cel ce face rãu.” (Romani13:3-4) 

Institutiile abilitate deci, puse in putere de Dumnezeu, n-ar trebui sa ia hotarari neclare, temporare, schimbatoare, ci sa se poarte ca adevarate instrumente ale lui Dumnezeu.  Atat dregatorii, cat si noi toti ceilalti, trebuie  sa manifestam respect continuu si sustinut fata de orice viata.

<< Previous    [1]  2    Next >>