Un alt aspect care L-a “uluit” pe Domnul Isus a fost CONFRUNTAREA CU LUMEA PACATULUI,
cu lumea vinovata.Dupa ce a stat inaintea Tatalui, ‘contempland’
vinovatia, se apropie cei vinovati, cei pe care i-a ales…, si, de la versetul 47 din Matei 26 ni se prezinta
interactiunea acestora – episodul cand Domnul Isus se confrunta cu lumea vinovata.
Aceasta este o experienta noua, fiindca atunci cand se confrunta cu ei, de fapt Domnul Isus se confrunta cu
autoritatea intunericului. La Luca 22:53 Domnul Isus ne deschide mintea, sumarizand astfel:
“In toate zilele eram cu voi in Templu, si n-ati pus mana pe Mine. Dar acesta este ceasul vostru si puterea
intunericului” (cuvantul folosit in original si tradus in romaneste ca “puterea” are si sensul de
“autoritatea”) .
Practic avem de-a face cu o confruntare de anvergura cosmica, nu doar cu cei care au planuit sau au venit sa-L
prinda; reprezentantii lumii vinovate, ai lumii pacatului, ataca acum fatis si uniti. Cei care au venit acolo n-au
fost doar un grup de oameni ci diversi reprezentanti ai autoritatii intunericului, ai lumii
pacatoase.
Cand ne referim la lumea vinovata nu ne referim la oamenii pe care Domnul Isus i-a
ales, ci la lumea ca un sistem organizat, bazat pe principiile intunericului, pe principiile pacatoase ale
celui rau – o lume care promoveaza raul.
De ce spune Domnul Isus aceste cuvinte:
„Ati iesit ca dupa un talhar, cu sabii si cu ciomege, ca sa Ma prindeti.
In toate zilele am fost la voi, si invatam pe oameni în Templu, si nu M-ati
prins.” (Marcu 14:48-49) si apoi conclude cu
expresia “acesta este ceasul vostru si puterea intunericului.”?!
- De ce n-au procedat ei cum ar fi fost sa actioneze intr-o lume dreapta?!
- Pentru ca ei reprezentau o autoritate nedreapta – autoritatea intunericului, caracterizata de PERVERSIUNE.
Aceasta autoritate a inversat lucrurile: a inversat principiile pe care le-a lasat Dumnezeu pentru ca lumea aceasta
sa functioneze dupa ele; ei au inversat valorile…, si au iesit dupa un “invatator” “ca dupa un talhar” - au iesit
pe ascuns, in intuneric, cu violenta, dupa un om pasnic.
Domnul Isus il atentioneaza si pe Iuda de acest lucru:
„Iudo, cu o sarutare vinzi tu pe Fiul omului?” (Luca 22:48)
Sarutarea insemna dragoste si respect, se traducea prin ‘te pretuiesc’…! De exemplu in Ps. 2:12 intalnim expresia
“Dati cinste Fiului!”, care in original are forma “sarutati pe Fiul!”, intelesul fiind acelasi. In aceasta lume
stricata, ‘pretuirea’ lui Iuda s-a limitat la “treizeci de arginti”…
“Vai de cei ce numesc raul bine, si binele rau, care spun ca intunericul este lumina, si lumina intuneric, care
dau amaraciune in loc de dulceata, si dulceata in loc de amaraciune!”, scrie la Isaia
5:20.
Lumea a fost perversa dintotdeauna, dar Domnul Isus
este uimit acum fiindca experimenteaza in direct puterea intunericului.
“Stim ca suntem din Dumnezeu si ca toata lumea zace in cel rau”, ni se spune la 1 Ioan 5:19, dar Domnul
Isus, in “camera de sus” a mentionat astfel: “stapânitorul lumii acesteia… n-are nimic in Mine” (Ioan
14:30). Pana in acest moment, pana sa fie prins, autoritatea lumii pacatoase nu a avut putere si asupra Domnului
Isus, fiindca nu sosise ceasul cand Domnul urma sa se incarce cu vinovatia tuturor. Domnul Isus a devenit vinovat,
pentru ca asupra Lui era tot pacatul, si n-a mai putut spune ca “stapanitorul lumii acesteia… n-are nimic in
Mine”. Astfel a devenit acum posibil ca El sa fie arestat si dus. Omul Isus a intrat sub autoritatea
stapanitorului lumii acesteia ca persoana fizica, cu trupul. La 1 Petru 2:24 scrie astfel:
“El a purtat pacatele noastre in trupul Sau, pe lemn, pentru ca noi, fiind morti fata de pacate, sa traim
pentru neprihanire; prin ranile Lui ati fost vindecati.”
… dar cand a murit pe cruce, Si-a incredintat duhul Sau in mainile Tatalui:
„Tata, in mainile Tale Imi incredintez duhul!” (Luca 23:46)
In gradina Ghetsimani, in rugaciune, Domnul Isus S-a aliniat, de buna voie si activ,
planului lui Dumnezeu privind salvarea omenirii…, si-n confruntarea cu lumea pacatoasa n-a recurs la metode
lumesti. Biruinta Lui s-a manifestat prin faptul ca A BIRUIT RAUL PRIN
BINE.
De exemplu la 1 Petru 2:22-23 citim urmatoarele:
„El n-a facut pacat, si in gura Lui nu s-a gasit viclesug”.
Cand era batjocorit, nu raspundea cu batjocuri; si, cand era chinuit, nu ameninta, ci Se supunea dreptului
Judecator.”
Domnul Isus n-a fost ‘contaminat’ de lume si n-a raspuns cu violenta (cum de exemplu a incercat s-o faca Petru, cu
sabia), asa ca lumea nu L-a stapanit si nu L-a avut la mana cu ceva.
Lumea a putut sa-L lege, dar raul a fost biruit de Domnul Isus prin bine, in spiritul textului de la Romani
12:17-21:
“Nu intoarceti nimanui rau pentru rau. Urmariti ce este bine, inaintea tuturor
oamenilor.
Daca este cu putinta, intrucat atarna de voi, traiti in pace cu
toti oamenii.
Prea iubitilor, nu va razbunati singuri; ci lasati sa se razbune mania lui Dumnezeu; caci este scris:
„Razbunarea este a Mea; Eu voi rasplati” zice Domnul.
Dimpotriva: daca ii este foame vrajmasului tau, da-i sa manance; daca-i este sete, da-i sa bea; caci daca vei
face astfel, vei gramadi carbuni aprinsi pe capul lui.”
Nu te lasa biruit de rau, ci biruieste raul prin bine.”
Ni se spune sa nu ne razbunam singuri, sa nu intoarcem
ocara pentru ocara…, pentru ca atunci ne-ar stapani lumea, am asculta de ea…!
La inscenarile de judecata, Domnul Isus S-a supus judecatorilor nedrepti care puteau decide privind doar trupul
sau…, si a ascultat intrutotul de “Judecatorul cel drept”, de Tatal.
Prin formularea “acesta este ceasul vostru si puterea intunericului”, Domnului Isus face doua mari precizari
privind raul:
1. Dumnezeu ingaduie si controleaza raul, inhamandu-l la indeplinirea planurilor Lui.
2. Dumnezeu pune limite raului (un “ceas”), desi uneori, cand trecem prin necazuri, ni se pare mult mai lung.
In acel ‘ceas al lor’, Dumnezeu le-a dat voie sa se desfasoare cum au vrut ei: vanzare, minciuna, batjocura,
tortura, crima …
- Noi ce facem cu ‘ceasul nostru’?! Ce “putere” reprezentam in ‘ceasul nostru’?
- A stiut Domnul Isus cine L-a lovit?!
- A stiut…! Si noi stim cine L-a lovit, nu-i asa…!?
|