|
VINOVATIA LUMII & LUMEA VINOVATA
In gradina Ghetsimani s-a-ntamplat unul dintre cele mai
frumoase evenimente din viata Domnului Isus si din istoria omenirii. De obicei cand zicem Ghetsimani, ne
gandim la rugaciune intensa (aproape de agonie), la suferintele Domnului Isus…, si putini dintre noi realizam
faza aceasta ca pe momentul decisiv al victoriei. Noi suntem tentati sa asociem victoria cu dimineata primei
zile a saptamanii, dimineata invierii, spunand ca Domnul Isus a iesit biruitor din mormant… Asta asa este,
numai ca batalia n-a fost castigata duminica dimineata ci in joia precedenta, seara (noaptea). In aceea seara
il vedem pe Domnul Isus Hristos in lupta spirituala, si iesind biruitor, prin rugaciune, in genunchi.
Domnul Isus s-a luptat atunci cu doua aspecte ale pacatului:
Primul aspect ne este relatat la Matei 26:36-46 si se refera la VINOVATIA LUMII (sau pacatul
lumii);
Al doilea aspect aspect ne este relatat la Matei 26:47-56 si se refera la LUMEA VINOVATA (sau
lumea pacatului).
Sa privim mai atenti la acea scena si sa invatam…,
precum a vrut Domnul Isus sa-i invete pe ucenicii pe care i-a chemat ca sa vegheze impreuna cu El…!
Dupa cina din “camera de sus” a urmat “o cantare de lauda”, apoi Domnul Isus i-a luat pe cei 11 ucenici si s-au
deplasat in gradina cu maslini. Acolo au avut loc niste fapte deosebite, niste trairi extraordinare! Domnul Isus
“… a inceput sa Se înspaimante si sa Se mahneasca foarte tare”, scrie la Marcu 14:33
Chiar credeti ca S-a inspaimantat Domnul Isus, (va-nchipuiti ca I-ar fi fost frica de ceva?), El care oricand ar fi
avut la dispozitie peste 12 legiuni de ingeri (v. Matei 26:53)?! In textul nostru, termenul din lb. greaca (tambeo)
este mult mai exact si sugestiv, si se refera la ‘a se uimi’: Domnul Isus “a inceput SA SE UIMEASCA si sa Se
mahneasca”. El nu S-a inspaimantat de “crucea” ce-L astepta, ci a fost cuprins de oroare, in fata unei imense
forte monstruoase si distructive.
Daca te prinde de exemplu un uragan, simti ca-ti pierzi rasuflarea, nu ? Uimirea apare cand ne-ntalnim cu ceva nou
sau neobisnuit, dar daca acel nou este si monstruos, intelegem reactia Domnului Isus, care se afla pentru prima
data in postura de-a experimenta in mod direct PACATUL.
Pana acum, Domnul Isus a vazut pacatul manifestat in
viata altor oameni, si-n lume, si-n Univers…, dar nu l-a experimentat niciodata in mod direct. Acolo, in
gradina, Domnul Isus ‘vede’ momentul in care avea sa devina “mielul de jertfa”, cand toata vinovatia lumii,
toate pacatele lumii (cele savarsite pana atunci, plus cele viitoare) aveau sa-I fie puse Lui in socoteala,
si avea sa fie vinovat pentru ele, inaintea lui Dumnezeu.
Versetul de la 2 Corinteni 5:21 ne ajuta sa intelegem mai bine ce a simtit Domnul Isus atunci:
“Pe Cel ce n-a cunoscut nici un pacat, El (Dumnezeu) L-a facut pacat pentru noi….”
Domnul Isus traieste aceasta experienta noua, primind sa preia pacatul omenirii, pentru a se putea apoi jertfi in
vederea ispasirii tuturor nelegiuirilor noastre:
“El este jertfa de ispasire pentru pacatele noastre; si nu numai pentru ale noastre, ci pentru ale întregii
lumi.” (1 Ioan 2:2)
Ne-am gandit noi oare la oroarea pe care o traieste
Domnul Isus cand este confruntat direct cu pacatul, si, in contrast, cat de confortabili suntem noi cu
pacatul?!? De multe ori, pentru noi, pacatul este o ‘bagatela’, nu-i asa, pe cata vreme Domnul Isus vede
pacatul asa cum este: cea mai oribila realitate a lumii - pacatul este urat, este groaznic, este
inspaimantator…!
Sa privim la Domnul Isus, sa vedem felul in care S-a
indreptat spre Dumnezeu Tatal, spre a intelege cum se castiga o BIRUINTA IN RUGACIUNE!
In primul rand Domnul Isus a pus deoparte un timp (si un loc) pentru rugaciune – in afara rugaciunilor din orice
loc S-ar fi aflat, El avea si un TIMP DEDICAT numai pentru aceasta. La Ierusalim, locul
preferat pentru rugaciune era “muntele Maslinilor” (v. Luca 21:37, 22:39), lucru cunoscut si de Iuda
Iscarioteanul.
Rugaciunea Domnului Isus a fost SINCERA. El n-a incercat sa-L impresioneze pe Tatal cu nimic, ci
S-a dus Inaintea Lui si I-a spus exact ce simte, ce are in inima si ce doreste. Domnul Isus n-a incercat sa sa fie
mai evlavios inaintea Tatalui fata de cum era in realitate, pentru ca era intr-adevar evlavios.
Noi, de multe ori venim cu rugaciuni ‘sablon’, spuse pe nerasuflate, care nu exprima ceea ce se petrece in noi. Pe
Dumnezeu nu-L impresionam venind la El cu “vorbe mestesugit alcatuite”, aratand ‘bine pa dinafara’, ci atunci cand
suntem sinceri si ii deschidem toata inima, asa cum este, si pe care El oricum o cunoaste…
Domnul Isus a fost evlavios, dar si rugaciunea Sa a fost una EVLAVIOASA…
Sunt unii oameni care-si deschid inima inaintea lui Dumnezeu, dar sunt maniosi pe El si nu se grabesc sa faca voia
Lui! Domnul Isus a fost deschis, dar si smerit, adresandu-Se Tatalui cu evlavie si sinceritate:
„Tata, daca este cu putinta, departeaza de la Mine paharul acesta! Totusi nu cum voiesc Eu, ci cum voiesti
Tu.” (Matei 26:39)
Domnul Isus si-a exprimat pasul, dar mai presus decat orice a dorit sa se faca voia Tatalui.
Rugaciunea Domnului Isus a fost una INTENSA, agonizand intr-un chin ca de moarte…
Noi, de multe ori ne pomenim cu gandurile departe, sau chiar atipim la rugaciune – rar suntem prezenti ‘in
intregime’…!
Domnul Isus a fost perseverent si A STARUIT IN RUGACIUNEA Sa. De doua ori a revenit la ucenici,
dar de fiecare data S-a-ndreptat din nou spre Tatal.
Dupa ce rugaciunea Sa a fost ‘programata’, sincera, evlavioasa, intensa si staruitoare, atunci a devenit
BIRUITOARE.
- Cum a devenit biruitoare, din moment ce n-a fost
scutit de-a bea acel “pahar”?!
- Exista mai multe feluri in care rugaciunea izbandeste…! Rugaciunea poate sa fie victorioasa si atunci cand nu
primeste ce-a cerut!
Ca un inceput, Domnul Isus a primit un ajutor, mentionat la Luca 22:43 :
“Atunci I s-a aratat un inger din cer, ca sa-L intareasca.”
Apoi, rugaciunea si-a facut lucrarea prin schimbarea pe care a produs-o in Domnul Isus (rugaciunea nu-L schimba pe
Dumnezeu, asa cum cred unii…) Cand S-a rugat pentru a doua oara, Domnul Isus n-a repetat intocmai prima rugaciune
ci Si-a exprimat deja si acordul Sau cu voia Tatalui, zicand:
“…Tata, daca (fiindca) nu se poate sa se indeparteze de Mine paharul acesta, fara sa-l beau, faca-se voia
Ta!” (Matei 26:42)
Domnul Isus S-a aliniat perfect cu voia Tatalui si acest acord a implicat o biruinta enorma, pentru ca a insemnat
mantuirea noastra, a intregei omeniri.
Domnul Isus nu a preluat pasiv voia Tatalui. Dumnezeu nu L-a fortat pe Fiul Sau sa bea acel pahar, ci Domnul Isus a
facut-o de buna voie, fara resemnare, si actionand activ la implinirea voii Tatalui:
“Nimeni nu Mi-o ia (viata) cu sila, ci o dau Eu de la Mine. Am putere s-o dau, si am putere s-o iau
iarasi”, mentioneaza Domnul Isus la Ioan 10:18.
Domnul Isus a intrebat pe Tatal daca nu exista si o alta cale prin care oamenii sa fie mantuiti, iar raspunsul
(corelat si cu alte texte din Scriptura…) a fost ca oamenii nu pot fi mantuiti decat printr-o jertfa de ispasire de
valoare infinita, si nu era nimeni altcineva care sa poata face lucrul acesta. Domnul Isus a ales sa se faca voia
Tatalui, si Tatal dorea mantuirea noastra – deci, si Tatal si Fiul ne-au ales pe noi.
Astfel, Domnul Isus a ales de buna voie sa ia asupra Lui VINOVATIA LUMII, si a iesit biruitor, in
genunchi!
Cand Domnul Isus a preluat pacatele lumii, El, care n-a
cunoscut pacat, a devenit vinovat, dar a biruit, si aceasta a constat in faptul ca a ales liber aceasta
povara - de fapt ne-a ales pe noi: pe mine si pe dumneavoastra…!
“Nu-i singur Iuda vinovat
De sangele ce se dadu…,
Nici marii preoti, nici Pilat,
Ci lumea-ntreaga, prin pacat -
Si eu, si tu…”
|
