VOIA LUI DUMNEZEU - SFINTENIA  

“Voia lui Dumnezeu este sfintirea voastra…” (1 Tes. 4:3) 

Sunt o serie de texte care ne arata voia specifica a lui Dumnezeu pentru viata noastra, a celor  mantuiti… Scopul pentru care Dumnezeu ne-a ales in Domnul Isus Hristos este ca sa fim sfinti: “In El, Dumnezeu ne-a ales înainte de intemeierea lumii, ca sa fim sfinti si fara prihana inaintea Lui, dupa ce, în dragostea Lui,ne-a randuit mai dinainte sa fim infiati prin Isus Hristos, dupa buna placere a voiei Sale.” (Efes. 1:4-5) 

Domnul Isus S-a dat pe Sine pentru Biserica Sa “ca sa infatiseze inaintea Lui aceasta Biserica, slavita, fara pata fara zbarcitura sau altceva de felul acesta, ci sfanta si fara prihana.” (Efes. 5:27) Vedem aici care este intentia lui Dumnezeu pentru noi si lucrarea la care El S-a angajat in folosul nostru, si anume, sfintirea.  Acelasi lucru este exprimat si in Col. 1:21-22: “…El v-a impacat acum prin trupul Lui de carne, prin moarte, ca sa va faca sa va inftisati inaintea Lui sfinti, fara prihana si fara vina”  

Si apostolul Petru subliniaza acest deziderat al sfinteniei.  La 1 Petru1:15-16 citim: “Ci, dupa cum Cel ce v-a chemat este sfant, fiti si voi sfinti in toata purtarea voastra; caci este scris: „Fiti sfinti, caci Eu sunt Sfant”.” Acest indemn este repetat apoi in a II-a epistola a sa: “… preaiubitilor, …siliti-va sa fiti gasiti inaintea Lui fara prihana, fara vina, si in pace.” (2 Petru 3:14) 

De trairea in sfintenie, ca si de plinatatea Duhului Sfant, este direct legata realizarea calauzirii in viata a credinciosului. 

Sunt doua sensuri ale cuvantului SFINTIRE. Pe de o parte inseamna a fi pus deoparte, pentru Dumnezeu, iar, in celalalt sens, se refera la a urmari perfectiunea morala. 

POZITIONAL, noi cei credinciosi suntem deja sfinti, pentru ca suntem pusi deoparte, separati de lume.  In Hristos, noi suntem ai Domnului, si tot ce este al Domnului este sfant.  Cand o persoana se intoarce la Dumnezeu, din acel moment devine proprietatea Domnului, devine pus deoparte.  De aceea, apostolul Pavel, cand isi incepe epistolele sale catre credinciosi, le adreseaza sfintilor care se gasesc in acel loc. 

La 1 Cor. 1:2 citim ca epistola este adresata “catre cei ce au fost sfintiti in Hristos Isus, chemati sa fie sfinti, si catre toti cei ce cheama in vreun loc Numele lui Isus Hristos. “ Credinciosii sunt numiti sfinti, dar si indemnati a trai in sfintenie. La fel, epistola a 2-a catre Corinteni, este adresata atat sfintilor cat si celor ce se sfintesc fiind expediata “catre Biserica lui Dumnezeu care este in Corint, si catre toti sfintii, care sunt in toata Ahaia”. Aceeasi idee este exprimata si la Efes. 1:1: “…catre sfintii care sunt in Efes si credinciosii in Hristos Isus”.  Cum toti credinciosii sunt socotiti sfinti, rezulta ca “sfintii” mentionati aici sunt cei care urmaresc sfintirea, care cauta perfectiunea morala. Nu trebuie sa fim surprinsi de ce Pavel, dupa ce adreseaza epistola sa sfintilor din Corint, le reproseaza apoi lucruri ca acestea:  “zavistii, certuri si desbinari”, procese, etc.  In ce priveste trairea practica, crestinii din Corint aveau o serie de probleme… si trebuiau sa-nvete sa traiasca in sfintenie.  

A fi sfant inseamna a trai in CURATIE MORALA: “Voia lui Dumnezeu este sfintirea voastra: sa va feriti de curvie; fiecare din voi sa stie sa-si stapaneasca vasul in sfintenie si cinste, nu in aprinderea poftei, ca Neamurile, care nu cunosc pe Dumnezeu.” (1 Tes. 4:3-5) 

In continuare, tot in sfintenie este inclusa, si INTEGRITATEA, de exemplu in afaceri: “Nimeni sa nu fie cu viclesug si cu nedreptate in treburi fata de fratele sau; pentru ca Domnul pedepseste toate aceste lucruri, dupa cum v-am spus si v-am adeverit. Caci Dumnezeu nu ne-a chemat la necuratie, ci la sfintire.” (1 Tes. 4:6-7) 

Aceeasi cerinta a sfinteniei o-ntalnim si la Efes. 5:3-4: “Curvia sau orice altfel de necuratie sau lacomia de avere, nici sa nu fie pomenite intre voi, asa cum se cuvine unor sfinti.  Sa nu se auda nici cuvinte porcoase, nici vorbe nechibzuite, nici glume proaste, care nu sunt cuviincioase, ci mai de graba cuvinte de multumire.” Multumirea este atat o voie distincta a Domnului pentru cei credinciosi cat si parte componenta a sfinteniei.  Daca cineva n-a intrat inca in procesul sfintirii, inseamna ca-i si nemantuit, si nemultumit. 

De asemenea, a trai cu frica, in temere de Dumnezeu, inseamna tot a trai in sfintenie: “Si daca chemati ca Tata pe Cel ce judeca fara partinire pe fiecare dupa faptele lui, purtati-va cu frica in timpul pribegiei voastre.” (1 Petru 1:17) 

<< Previous    [1]  2    Next >>