...Remedii Divine...!
"Cercetati toate lucrurile si pastrati ce este bun" - (1 Tes. 5:21) !!!

Scriptura ne copleseste...!

“Toata Scriptura este insuflata de Dumnezeu si de folos ca sa invete, sa mustre, sa indrepte, sa dea intelepciune in neprihanire, pentru ca omul lui Dumnezeu sa fie desavarsit si cu totul destoinic pentru orice lucrare buna.” (2 Timotei 3:16-17)

 

 
<< Previous    1  2  [3]  4  5    Next >>

Nimeni nu cunoaste binele, daca nu-L cunoaste pe Dumnezeu!  Nimeni nu are deci o relatie corecta cu binele, daca nu-i intr-o relatie corecta cu Dumnezeu!  Nimeni nu poate experimenta binele, in sens larg, deplin, daca nu accepta si nu face voia lui Dumnezeu!
BUNATATEA lui Dumnezeu fata de noi este BINELE! 

In V. T. , in cartea Exodul, cap. 33-34 ni s-a dat deja o definitie a binelui . 
Moise a facut Domnului aceasta cerere: „Aratã-mi slava Ta!” (Exod 33:18),
…si a primit acest raspuns:
 „Voi face sã treacã pe dinaintea ta toatã frumusetea Mea si voi chema Numele Domnului înaintea ta; Eu Mã îndur de cine vreau sã Mã îndur si am milã de cine vreau sã am milã!” (Exod 33:19)  Cuvantul din greceste folosit aici pentru “frumusete” (respectiv “calocagatia”) are si intelesul de “bunatate” (provine de la “calos” = frumos, frumusete, + “agatos” = bun, bunatate)
Deci , textul de mai sus se citeste, fara a perverti ceva, si astfel: “Voi face sã treacã pe dinaintea ta toatã bunãtatea Mea …”
Precum ati realizat, binele are doua aspecte: FRUMUSETEA si BUNATATEA!

Dumnezeu este si bun, si frumos.  Binele nu este valoros doar d.p.d.v. etic, reveland bunatate, dar este si atractiv d.p.d.v. estetic, reveland frumusete… 

La Exod 34:5-7 citim urmatoarele:
“Domnul S-a pogorât într-un nor, a stat acolo lângã el si a rostit Numele Domnului.
Si Domnul a trecut pe dinaintea lui si a strigat: „Domnul, Dumnezeu este un Dumnezeu plin de îndurare si milostiv, încet la mânie, plin de bunãtate si credinciosie, care Îsi tine dragostea pânã în mii de neamuri de oameni, iartã fãrãdelegea, rãzvrãtirea si pãcatul, dar nu socoteste pe cel vinovat drept nevinovat, si pedepseste fãrãdelegea pãrintilor în copii si în copiii copiilor lor pânã la al treilea si al patrulea neam!”
Sunt exprimate aici doua aspecte ale bunatatii lui Dumnezeu, ale binelui Sau…  De ex. El manifesta mila, dar face si dreptate…!  Binele consta in har, dar si in adevar!
Sunt subliniate in acest scurt text o sumedenie de caracteristici ale lui Dumnezeu care exprima bunatatea Lui, dar este expusa si aceasta caracteristica a divinitatii (tot parte a bunatatii Domnului) : El nu trece cu vederea pacatele celor ce nu vor sa se ‘nasca din nou’.  Faptul ca Dumnezeu va pedepsi pe cei nepocaiti este tot o forma de manifestare a bunatatii Lui! 

Dragul meu, tu poate crezi pe acei prooroci mincinosi care sustin ca Dumnezeu este asa de bun incat nu va pedepsi niciodata pe oamenii pacatosi care nu vor sa se pocaiasca!?  Biblia insa (Cuvantul lui Dumnezeu) spune lamurit ca datorita bunatatii lui, El va pedepsi pacatul celor ce se impotrivesc Lui si refuza sa primeasca in dar mantuirea.  Indurarea Domnului nu afecteaza dreptatea si sfintenia… 
Binele consta in faptul ca noi, cei rascumparati, vom trai vesnic, in desfatare, alaturi de Dumnezeu, dar consta si in faptul ca cei ce refuza dragostea Lui vor fi separati vesnic de Dumnezeu! 

Punctul focal al perfectiunii morale a lui Dumnezeu este GENEROZITATEA Lui.  Generozitatea inseamna dispozitia de-a oferi altora, de-a face bine, fara un interes propriu si fara a lua in considerare ceea ce merita ‘recipientul’…  Aceasta exprima dorinta simpla, directa, ca altii sa aiba ceea ce le trebuieste, (in cazul nostru ) pentru a fi fericiti.
- Stiti cand un parinte este numit pe drept ca bun?!  - Cand are in vedere cele trebuincioase pentru fericirea copiilor sai, nu-i asa?!
Dumnezeu insa are in vedere ceea ce ne trebuieste, pentru fericirea noastra vesnica…  Altfel spus, binele consta in ceea ce Dumnezeu ne ofera si de care avem trebuinta, pentru a fi fericiti cu adevarat, si pentru totdeauna!

In Psalmul 100:5 citim urmatoarele:
“Domnul este bun; bunãtatea Lui tine în veci, si credinciosia Lui din neam în neam.”
…iar imparatul David exclama in Psalmul 101:1:
“Voi cânta bunãtatea si dreptatea; Tie, Doamne, Îti voi cânta!” 

Sa analizam mai atent binele de care avem nevoie, si de care Dumnezeu ne face parte!
O multime de binefaceri ale lui Dumnezeu sunt de ex. relatate in Psalmul 103. 
De ex. in versetul 3 este mentionat ca “El îti iartã toate fãrãdelegile tale, El îti vindecã toate boalele tale…” 
Nimeni nu poate fi fericit fara IERTAREA lui Dumnezeu, iar El, pentru ca este bun, ne-o da!
El “ne vindeca toate boalele” noastre, spune Scriptura… Aici este vorba despre vindecarea totala de care avem parte prin jertfa lui Isus Hristos, si se va finaliza la inviere (la Rapire), cand vom poseda trupuri perfecte.  Datorita acelei vindecari, noi, cei ‘schiloditi de pacat’, vom ajunge “intregi” inaintea lui Dumnezeu. 
<< Previous    1  2  [3]  4  5    Next >>

Navigare
 Index
 Categorii
Voia Lui
Duhul Sfant
Edificare
Aprofundare
Anverguri
Legea
Diverse
Toate_Categoriile
 Noutati
 Contact
 Eu cred...
Spicuiri...

Dumnezeu este TRINITATE, iar omul, se aseamana cu El fiind TRIPARTIT, singura fiinţă care are trup, suflet şi duh (spirit)…!

In IAD nu vor fi oameni, ci nişte fiinte care au fost odata oameni, care au avut “chipul lui Dumnezeu” (chiar dacă ‘sters si schimonosit’), dar au refuzat harul ce li s-a oferit in Domnul Isus Hristos de-a fi rascumparati si restaurati!

Există 3 ‘AGENTI’ ai raului: Eul nostru (“firea pamanteasca”), Lumea şi Satana. Conflictul cu eul se desfasoara la nivelul dorinţelor, la nivelul trupului… Conflictul cu lumea se duce la nivelul influenţelor, a sufletului, a mintii... Conflictul cu Satana are loc la nivelul personalitatii, la nivelul duhului…

Domnul nu ne-a ales pentru meritele noastre, pentru c-am avea ‘capacitati’ deosebite…
Lui Ii place să ne cheme şi s-acceptam slujirea cu smerenie, dragoste si devotament!

“PASTORUL” nu-i totuna cu ‘ciobanul’, dar nici de-un singur fel… Unii sunt pastori adevarati, atasati permanent de ‘turma’, si se se sacrifica…, altii sunt ‘parati’, sunt temporar şi indiferenţi, dar care pretind a fi bine ‘platiţi’.

Mai toţi scapam ESENTA pacatului…! Pacat inseamna faradelege, vrasmasie cu Dumnezeu si greşirea ‘ţintei’ pentru care am fost creaţi…, ţintă pe care nu ne-o punem/stabilim noi ci a hotărât-o deja Dumnezeu: Sa traim pentru slava si glorificarea Sa si sa administram creatia…

TIMPUL este o paranteza a eternitatii...
Vesnicia se intrerupe in punctul ‘Alfa’, (corespunzator finalizării creatiei si ‘caderii omului’), si va reintra pe fagas la “implinirea vremurilor”, in punctul ‘Omega’, (corespunzător unui “cer nou” si “pamant nou”), sub denumirea de “Vecii vecilor”.
(Va urma…!)