D.  CATEGORISIREA  REALITATILOR  BUNE  SI  RELE
In functie de cum se ‘impleteste’ binele cu raul avem in mare aceste 4 grupari:

1.  Binele_bun;
2.  Binele_rau;
3.  Raul_rau;
4.  Raul_bun.

1.  BINELE_BUN  cuprinde ceea ce este bun in mod absolut, ceea ce este bun in sensul final.  Dumnezeu este bun, El este si binele...
Cand Scriptura spune ca “nici un om nu este bun”, ca “nici un om nu face binele”, ea are in vedere binele_bun, binele absolut.
Oamenii ar putea (si pot) sa faca mult bine, dar cea mai mare parte a binelui lor nu este de tip absolut, asa cum il face si cum il cere Dumnezeu.
O fapta este considerata buna si acceptabila inaintea lui Dumnezeu daca se conformeaza deci cerintelor Lui, si daca este facuta din motivatie corecta, din dragoste fata de El (vezi prima porunca din Decalog).
Astfel de fapte bune pot fi infaptuite numai de oamenii ‘nascuti din nou’, de cei mantuiti, daca actioneaza conform unei motivatii corecte.  Acesti credinciosi fac binele pentru ca-L iubesc pe Dumnezeu fara rezerve, cu o inima noua, curata.  Dragostea adevarata este motivatia lor…

2.  BINELE_RAU  este acela pe care il facem de multe ori. 
Noi stim ca este cerut de Dumnezeu sau ca este privit admirativ de oameni…, dar il infaptuim cu o motivatie gresita, pacatoasa…
Acest fel de bine pot sa-l realizeze si paganii si crestinii.  Toti oamenii pot de ex. sa dea o mana de ajutor la vreo nevoie, sa dea un ban saracilor, sa respecte legile si regulile tarilor, institutiilor si comunitatilor, s.a.m.d.  In timp insa ce o astfel de fapta se conformeaza in exterior cerintelor lui Dumnezeu, motivatia infaptuirii ei este una pacatoasa.
De ex. privitor la plata impozitelor catre Stat, Biblia spune sa dam Cezarului ce este al Cezarului, adica sa ne indeplinim indatoririle cetatenesti.  Unii oameni nu platesc taxele pentru ca Cuvantul lui Dumnezeu ar fi desfatarea lor, nu pentru c-ar indragi cerintele lui Dumnezeu, ci doar pentru a nu ajunge in conflict cu legea, pentru a intra in categoria cetatenilor onorabili, pentru a nu avea probleme daca ar candida la ceva, etc.  Platind deci impozitul din niste motive egoiste, si nu din dorinta de a-L onora pe Dumnezeu, cadem automat in categoria realitatilor bune, infaptuite din motive rele.
Biblia mentioneaza ca cei care fac astfel de fapte bune isi vor pierde rasplata pentru ele…
La 2 Corinteni 5:10 citim ca “toti trebuie sã ne înfãtisãm înaintea scaunului de judecatã al lui Hristos, pentru ca fiecare sã-si primeascã rãsplata dupã binele sau rãul, pe care-l va fi fãcut când trãia în trup.”
Este vorba aici de toti oamenii, sau doar despre cei mantuiti?!  “Inaintea scaunului de judecatã al lui Hristos” nu vor apare decat oamenii credinciosi, oamenii mantuiti, pe cata vreme cei nemantuiti vor apare inaintea „tronului cel mare si alb” (v. Apocalipsa).  Deci Apostolul Pavel avertizeaza ca si noi, cei credinciosi ne vom infatisa la o judecata de rasplatire (nu de osandire), dupa binele sau raul pe care l-am savarsit.
Rasplata se va da pentru ce am realizat pozitiv, adica pentru binele_bun, dar o vom pierde pentru ce am savarsit din motivatii gresite, pentru binele_rau.
Cei “pierduti”, cei nemantuiti vor fi condamnati, in ciuda faptului ca au facut o multime de fapte bune, fiindca le-au realizat din motivatii gresite.
Biblia spune ca faptele bune ale celor neregenereti “sunt ca o hainã mânjitã” inaintea lui Dumnezeu...

3.  RAUL_RAU  cuprinde faptele rele care n-au nimic binefacator in ele, luate in considerare din perspectiva celui ce le infaptuieste.  Acestea sunt pacatele pe care le comit oamenii nemantuiti si care vor ajunge intro zi la “judecata cea mare” (judecata de osandire).
Biblia spune ca “mania lui Dumnezeu se descopera impotriva oricarei necinstiri a Lui”, si acolo este data lista pacatelor in care se complac oamenii, pacate pentru care Dumnezeu ii va chema la judecata.  De aceasta judecata pentru fapte rele, pentru raul_rau, a venit sa ne salveze Domnul Isus Hristos.  Pentru aceste fapte rele a platit El pe lemnul crucii, ca pentru cei ce accepta jertfa Sa ca substitut sa scape de judecata si sa primeasca in dar mantuirea.

4.  RAUL_BUN  cuprinde toate lucrurile cu conotatii si intentii rele care actioneaza asupra noastra, dar pe care Dumnezeu promite sa le faca sa finalizeze spre binele nostru.
Tot raul pe care-l experimentam noi, cei mantuiti, face parte din aceasta categorie!  Acest rau lucreaza spre binele nostru, al celor ce-L “iubim pe Dumnezeu, si suntem chemati dupa planul Sau” (v. Romani 8:28)  Din acest motiv numim acest fel de rau ca un “rau_bun”, fiindca are o finalizare binecuvantata.
Noi nu numim lucrurile rele ca fiind bune, si nici pe cele bune ca fiind rele…, dar lucrurile rele ce survin in viata noastra sunt rele temporar, pentru ca in timp, ele lucreaza spre binele nostru vesnic.  
Altfel spus, am putea numii relele ce survin in viata credinciosilor drept BINECUVANTARI MASCATE… Uneori ne este imposibil sa vedem binecuvantarea, dar ea ne este promisa, si intr-o zi vom vedea clar ca Dumnezeu Si-a tinut cuvantul.

O mare deosebire dintre oamenii mantuiti si cei nemantuiti, dintre cei care vor ajunge in cer si cei care vor sfarsi in pierzare este aceasta:
     Pentru crestinul autentic, orice necaz, orice incercare, orice rau…, constituie in cele din urma o binecuvantare
     (Dumnezeu garanteaza acest lucru!);
     Pentru cel nemantuit, orice binecuvantare din viata sa, in final il va acuza!
Dumnezeu le-a dat si celor pierduti (celor impotrivitori, batjocoritori, incapatanati, etc.) viata, ratiune, imboldul de a-L cauta, etc., dar ei nu se sinchisesc, nu concep sa-L asculte (sau isi tot amana decizia)…  Dumnezeu le-a dat adevarul, le-a dat Scriptura, dar ei “înãduse adevãrul în nelegiuirea lor” (Romani 1:18), il suprima…, pentru ca nu vor sa auda de Creatorul in fata caruia vor trebui sa dea socoteala…  Adevarul Scripturilor este o binecuvantare de care au parte toti oamenii.  Dumnezeu a dat celor nemantuiti harul de-a cunoaste detaliat Cuvantul sau, dar acestia il resping, fapt pentru care Biblia ii va condamna.
Dumnezeu da si celor nemantuiti sanatate, bucurii, belsug, painea cea de toate zilele…, si le mai da rude, prieteni, colegi sau vecini ‘nascuti din nou’, care-i indeamna sa se intoarca la El, dar ei refuza pocainta…!  In final, cu cat oamenii nepocaiti au avut parte de mai multe binecuvantari, cu atat condamnarea lor va fi mai aspra!

Cat de adevarat este cuvantul care zice:
“Nu vezi tu cã bunãtatea lui Dumnezeu (binecuvantarile pe care le-a revarsat asupra ta) te îndeamnã la pocãintã? Dar, cu împietrirea inimii tale, care nu vrea sã se pocãiascã, îti aduni o comoarã de mânie pentru ziua mâniei si a arãtãrii dreptei judecãti a lui Dumnezeu”. (Romani 2:4-5)
Binecuvantarile, spune apostolul Pavel, care acum te indeamna la pocainta, se vor intoarce candva asupra ta, daca nu ai luat seama la chemarea Domnului… Binecuvantarile date celor nemantuiti vor deveni intr-o zi necazuri pentru ei iar greutatile si suferintele experimentate de cei credinciosi vor deveni in timp binecuvantari si castiguri vesnice.  Domnul Isus ne asigura in repetate randuri ca va fi ferice de cei prigoniti, de cei ce sufara pe nedrept, de cei ce rabda necazul si suferinta, s.a.m.d.  In ce consta fericirea aceasta?! Nu numai ca intr-o zi vom fi rasplatiti pentru fiecare rau pe care l-am experimentat de dragul Lui si al adevarului…(v. de ex. articolul “Voia Lui: Suferinta pentru BINE“!)

Uneori ne intristam tocmai de lucrurile care ar trebui sa ne aduca bucurie.  Uneori manifestam opozitie tocmai fata de lucrurile care ne aduc binecuvantare…
Cat de mult ar trebui sa ne incredem in Domnul nostru, care ne-a promis ca transforma toate lucrurilespre binele nostru, eliminand din noi si frica si ingrijorarea!  Domnul ne-a dat asigurarea ca nu trebuie sa ne temem de nimic, intrucat El este totdeauna cu noi, ingrijind de toate trebuintele noastre, si ocrotindu-ne de orice rau.
Domnul nu ne-a spus ca nu vom avea probleme…, ci ca toate necazurile noastre sunt pentru El un prilej de a ne demonstra providenta Sa, transformand fiecare necaz si suferinta in binecuvantare.
“Vã las pacea, vã dau pacea Mea. Nu v-o dau cum o dã lumea. Sã nu vi se tulbure inima, nici sã nu se înspãimânte!” (Ioan 14:27),  a spus Domnul Isus.  Ulterior (Ioan 16:33) a mai mentionat si aceasta: “În lume veti avea necazuri; dar îndrãzniti, Eu am biruit lumea.”
Inainte de plecarea Sa de pe pamant, ne-a asigurat ca nu ne va lasa orfani:
“… Eu Sunt cu voi în toate zilele, pânã la sfârsitul veacului” (Matei 28:20)
La Romani, cap. 8, ni se dau cele mai mari asigurari, ca vom fi rezolvati in totalitate, ca nimic nu ne va putea desparti de dragostea pe care Dumnezeu ne-a oferit-o in Domnul Isus Hristos.
Apoi, “ce vom zice noi în fata tuturor acestor lucruri? Dacã Dumnezeu este pentru noi, cine va fi împotriva noastrã?” (Romani 8:31)
Cu Romani 8:28, respectiv: “toate lucrurile lucreazã împreunã spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, si anume, spre binele celor ce sunt chemati dupã planul Sãu” incepe paragraful in care ni se arata ca avem parte de suferinte, de necazuri, de greutati…, dar primim si cea mai mare asigurare, ca totul se va sfarsi cu bine..

Tu ai raspuns chemarii lui Dumnezeu?!  Ai acceptat si tu planul Lui pentru viata ta?!
Daca nu, treci degraba din esalonul celor nemantuiti, care se lupta cu problemele, cu greutatile, cu raul, nestiind ce sa creada…, in esalonul celor care au deja asigurarea  ca toate lucrurile lucreaza spre binele lor, intrucat Il au pe Domnul Isus ca Mantuitor!