DISECTIA RAULUI...!?  

(Pentru o mai facila si adanca intelegere, parcurgeti va rog aprioric textul de la Romani 8:16-24)
Una dintre obiectiile cele mai  frecvent ridicate impotriva credintei crestine este aceea ca existenta unui Dumnezeu perfect si bun nu este compatibila cu existenta raului in lume...
Unii au numit aceasta problematica a fi “calcaiul lui Achil(l)e”, in cadrul credintei crestine.
Este adevarat ca existenta raului si a suferintei este cumva ‘deranjanta’ si pentru noi, cei credinciosi, dar tinem cont ca Biblia foloseste expresia “taina nelegiuirii”, comunicandu-ne ca Dumnezeu ne-a descoperit doar parte din existenta raului, anumite aspecte ramanand inca in mister, pentru multi .
Modul in care omnipotenta, bunatatea si dreptatea lui Dumnezeu se armonizeaza cu prezenta raului este subiectul unei discipline cunoscuta in teologie si filozofie sub denumirea de T(H)EODICEE.  Aceasta doctrina si-a propus sa demonstreze ca existenta raului in lume nu infirma bunatatea  si dreptate divina, ci colaboreaza armonios.  Pentru a vedea cum se impletesc toate acestea, este nevoie insa de o analiza atenta, pe mai multe ‘planuri’, cum ar fi acestea:

a) Probleme ridicate de prezenta raului, in creatia unui Dumnezeu bun;
b) Originea raului;
c) Natura raului, definirea lui;
d) Solutionarea finala a problemei existentei raului… 

A.  PROBLEMA RAULUI
Credinta crestina nu neaga existenta raului, exceptand anumite grupari eretice care sustin ca raul sau pacatul, ori suferinta  ar fi de fapt niste ILUZII, si…, prin urmare, n-ar avea o existenta obiectiva.  Asa este de ex. gruparea “Christian Sciece”, care-si inchipuie ca prin negarea existentei raului rezolva problema conflictului sesizat mai sus.  Aplicand aceasta metoda a ‘strutului’, ei demonstreaza de fapt ca n-au cu nimic a face nici cu crestinismul, si nici cu stiinta…
Daca raul exista, si nu este o iluzie, cum se impaca acest lucru cu bunatatea lui Dumnezeu, se intreaba oamenii naivi?!

DUALISMUL incearca sa dea o explicatie…
Conform acestei conceptii, binele si raul coexista in permanenta, intro stare de beligeranta, ca lumina cu intunericul, dreptatea cu nedreptatea, si tot asa…
Sunt unii care isi inchipuie ca crestinismul ar fi dualist din moment ce afirma existenta lui Dumnezeu, fiinta binelui, si prin opozitie confirma existenta Satanei, fiinta raului.  Acestia, in superficialitatea lor, ‘uita’ insa ca Dumnezeu este Creatorul etern, infinit, atotintelept si atotputernic, pe cata vreme Satana este o fiinta creata si limitata…!  Daca ar fi un dualism autentic, atunci n-am avea nici o nadejde ca binele va triumfa in final, si am trai astfel cu frica zilei de maine, intrucat balanta s-ar inclina in orice parte, cu intorsaturi, implicand realitati care ne pot ‘schilodi’, fara a mai avea nadejdea unei rezolvari…  Dualismul nu poate constitui un raspuns la ‘problema raului’, din moment ce-L infatiseaza pe Dumnezeu ca o fiinta care n-are ‘ultimul cuvant’!

Alti ganditori sustin ca POLII  BINELUI  SI  RAULUI se gasesc amandoi in Divinitate.  Ei spun ca natura lui Dumnezeu este complexa, si inglobeaza poli contradictorii.  Astfel, se mentine credinta monoteista, dar se postuleaza existenta din eternitate a binelui si raului, in natura Dumnezului Unic.  Explicatia este de-a dreptul eronata, pentru ca raul si binele nu se pot amesteca decat in realitati imperfecte…, nicidecum intro fiinta perfecta, cum este Dumnezeu.  Apoi, Biblia (Cuvantul lui Dumnezeu) afirma ca “El este lumina”, ca “in El nu este intuneric, si nici umbra de schimbare”, etc.

Unii spun ca RAUL a aparut CA NECESITATE, din momentul in care Dumnezeu a hotarat sa creeze lumea.
Filozoful LEIBNIZ spune ca raul exista in lume sub forma a 3 categorii:

i) Raul fizic (care ne afecteaza fizic);
ii) Raul moral (pacatul);
iii) Raul metafizic (care trece dincolo de lumea fizica…).

Raul fizic consta in boli, suferinte fizice, calamitati, s.a.m.d.  El isi datoreaza raului moral existenta , datorita pacatuirii fiintelor inzestrate cu vointa de catre Dumnezeu.  Fiindca omul a ales sa pacatuiasca, lumea a fost invadata de raul moral, care a atras dupa sine raul fizic.
Leibniz spune ca atat raul fizic, cat si cel moral, isi au originea in raul metafizic, care se datoreste faptului ca omul, fiind creatura, este o fiinta limitata , imperfecta… Dumnezeu, fiind perfect, explica el, n-avea cum sa creeze fiinte tot perfecte, asa ca s-a facut astfel loc “raului prin necesitate”… 
Raul metafizic este determinat deci de limitarile omului, fapt care a cauzat strecurarea raului moral, ducand la respingerea cuvantului lui Dumnezeu, si apoi la raul fizic, palpabil, pe care il cunoastem atat de bine…  Leibniz sustine ca ne aflam in lumea cea mai buna d.p.d.v. al existentei lui Dumnezeu si a posibilitatilor care au fost…
Nici aceasta teorie nu sta in picioare, fiindca nu gasim niciunde in Scripturi cum ca pacatul a aparut in mod legic, fiindca omul nu era deopotriva cu Dumnezeu.  Pacatul nu este o consecinta obligatorie a faptului ca omul este o fiinta limitata.  Dumnezeu a cerut omului sa asculte, pentru a fi declarat neprihanit…, iar porunca Lui ar fi fost absurda, daca omul ar fi fost fortat sa pacatuiasca, fiind creatura.
Dumnezeu nu ar avea o baza pentru condamnarea pacatului, daca acesta ar fi aparut ca o necesitate, iar omului, nemaiputand fi acuzat, vinovatia i-ar fi negata, pentru ca a fost creat cu usa deschisa in mod inerent pentru rau… 

<< Previous    [1]  2  3    Next >>