|
MANTUIREA ESTE PRIN HAR
Citim astfel la Romani 4:1-6:
“Ce vom zice, deci, ca a capatat, prin puterea lui, stramosul nostru Avraam ?
Daca Avraam a fost socotit neprihanit prin fapte, are cu ce sa se laude, dar nu inaintea lui Dumnezeu.
Caci ce zice Scriptura? „Avraam a crezut pe Dumnezeu, si aceasta i s-a socotit ca neprihanire.”
Insa, celui ce lucreaza, plata cuvenita lui i se socoteste nu ca un har, ci ca ceva datorat;
pe cand, celui ce nu lucreaza, ci crede în Cel ce socoteste pe pacatos neprihanit, credinta pe care o are el, îi
este socotita ca neprihanire.
Tot astfel, si David numeste fericit pe omul acela pe care Dumnezeu, fara fapte, il socoteste neprihanit.”
Daca suntem socotiti neprihaniti (mantuiti) avem SIGURANTA in aceasta stare sau suntem expusi a pierde mantuirea
si, odata cu ea, toate binecuvantarile lui Dumnezeu?!
In functie de raspunsul la aceasta intrebare, exista doua categorii de credinciosi:
- Unii spun ca Dumnezeu este credincios promisiunilor Sale si-i tine pe cei mantuiti in mantuire pana la capat,
datorita credinciosiei Lui.
- Altii neaga siguranta salvarii si spun ca in orice moment cel mantuit poate pierde binecuvantarea mantuirii daca
nu este atent la felul sau de vietuire.
In functie de raspuns pot aparea o serie de implicatii reale sau imaginare.
Un exemplu de implicatie imaginara:
Unii sustin ca doctrina pastrarii in mantuire a celor credinciosi nu este biblica deoarece exista pericolul de a se
da voie la pacat in viata acestora. Daca spui si crezi ca mantuirea e un lucru sigur care nu mai poate fi
instrainat, zic ei, implicatia logica este ca omul nu mai este interesat sa traiasca in sfintenie. Cu alte cuvinte,
ii putem motiva pe credinciosi sa traiasca in sfintenie daca-i amenintam ca-si pot pierde mantuirea.
Si oamenii care sustin nesiguranta salvarii sunt ‘bine intentionati’. Ei ar vrea sa-i determine pe altii sa
traiasca in sfintenie si de aceea au pus un fel de “sabie a lui Damocles” deasupra capetelor credinciosilor, sabie
care poate cadea si ‘taia’ in orice moment mantuirea celui ce n-are fapte corespunzatoare.
Ceea ce nu stiu acestia este ca ei strica (prin adaugare) Cuvantul Lui Dumnezeu si schilodesc o serie de doctrine
importante din dorinta lor de a ajuta pe ceilalti ca sa se sfinteasca sub amenintare.
Aderentii pozitiei ca mantuirea se poate pierde daca nu traiesti ‘atent’, practic, compromit Evanghelia harului lui
Dumnezeu. Fie acestia nu inteleg Evanghelia harului, fie o pervertesc intentionat pentru a-si sustine pozitia
lor.
Inainte de a raspunde daca exista siguranta pentru cel mantuit trebuie sa abordam o alta problematica si anume:
CUM SE AJUNGE IN POSESIA MANTUIRII ?
Veti spune ca intrebarea-i simpla si ca toti credinciosii stiu sa dea raspunsul. Daca-i asa, cum va explicati
faptul ca mai intalnim inca pe multi care de zeci de ani vin la biserica si inca n-au siguranta mantuirii, nu
traiesc cu bucuria mantuirii in suflet !?
Cum ajungem in posesia mantuirii ? Care este Evanghelia harului de care aminteste mereu apostolul Pavel in
Scriptura ?
In Fapte 20, Pavel cheama pe prezbiterii bisericii din Efes sa stea de vorba cu ei si le spune:
“Am slujit Domnului cu toata smerenia … n-am ascuns nimic din ce va era de folos, si nu m-am temut sa va
propovaduiesc si sa va invat inaintea norodului” … si sa va dau tot Cuvantul lui Dumnezeu, sa va vestesc tot planul
lui Dumnezeu. Eu doresc, spune el, “sa-mi sfirsesc cu bucurie calea si slujba pe care am primit-o de la Domnul
Isus, ca sa vestesc Evaghelia harului lui Dumnezeu.”
Aceasta Evanghelie proclama ca Dumnezeu mantuieste pe oameni prin credinta, fara fapte, fara merite – doar PRIN
GRATIERE.
Har = Gratiere (ca prim inteles). Condamnatul care merita osanda primeste harul, primeste gratierea iar pedeapsa
care i se cuvenea a fost comutata.
Sa privim succint la afirmatiile Scripturii privind Evanghelia harului.
In Fapte 15, este prezentata o mare dezbatere. Biserica din Ierusalim s-a intrunit ca sa lamureasca daca
credinciosii trrebuie sa pazeasca Legea ca sa fie mantuiti sau este deajuns sa-si puna credinta in adomnul Isus
hristos. Iata ce spune apostolul Petru cu aceasta ocazie:
“…Ci credem ca noi (evreii), ca si ei (neamurile), suntem mantuiti prin harul Domnului Isus.”
Harul exclude meritul uman. Daca mantuirea este prin har, ea nu mai este prin fapte, si invers. Unii insa incearca
sa amestece lucruri ce nu pot fi puse impreuna in cadrul aceleiasi procesari, in cazul nostru harul cu meritul
uman, cu faptele.
Apostolul Pavel spune ca suntem mantuiti prin harul Domnului Isus Hristos:
- Efes. 2:8-9: “Caci prin har ati fost mantuiti, prin credinta. Si aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui
Dumnezeu.
Nu prin fapte, ca sa nu se laude nimeni.”
- 2 Tim. 1:9: “El ne-a mantuit si ne-a dat o chemare sfanta, nu pentru faptele noastre, ci dupa hotararea Lui si
dupa harul care ne-a fost dat in Hristos Isus, inainte de vesnicii”
- Tit 3:5: El ne-a mantuit, nu pentru faptele, facute de noi în neprihanire, ci pentru indurarea Lui, prin spalarea
nasterii din nou si prin inoirea facuta de Duhul Sfânt.”
Acestea sunt doar cateva din multele versete ale Scripturii care enunta Evanghelia harului lui Dumnezeu: suntem
mantuiti prin har, fara fapte, fara vreun merit uman, fara nimic altceva.
Ce facem cu textele care spun ‘altceva’, cu textele de care se ‘agatza’ cei cu ‘aluatul’ ? Ce sa facem, urmeaza a
le prezenta si pe acelea tot in lumina Scripturii si nu in cea a ‘iluministilor’.
In studiul nostru, versete de felul:
Apocalipsa 22:12: “Iata, Eu vin curand; si rasplata Mea este cu Mine, ca sa dau fiecaruia dupa fapta lui.”
sau
2 Corinteni 5:10: “Caci toti trebuie sa ne infatisam inaintea scaunului de judecata al lui Hristos, pentru ca
fiecare sa-si primeasca rasplata dupa binele sau raul, pe care-l va fi facut cand traia in trup.”
nu este cazul a fi incluse in analiza intrucat, chiar daca un numar mic de credinciosi le ‘leaga’ si pe acestea de
mantuire, pentru majoritatea este foarte limpede ca ele se refera la rasplatire si nu la mantuire, nu la viata
vesnica.
Viata vesnica o primim pe baza credintei in Domnul Isus Hristos iar rasplata o primim pe baza analizei faptelor, a
slujirii.
Spre a usura analiza in viitor a unor texte care par
contradictorii, la o prima vedere, as trata ca ‘intermediar’ textul de la Matei 25:31-46 (cititi va rog din
Biblie intregul pasaj!):
…“El ii va desparti pe unii de altii cum desparte pastorul oile de capre;
si va pune oile la dreapta, iar caprele la stanga Lui.”…
Apar mentionate apoi o serie de fapte bune, facute de unii si nefacute de altii:
“…Caci am fost flamand, si Mi-ati dat de mancat; Mi-a fost sete, si Mi-ati dat de baut; am fost strain, si M-ati
primit;
am fost gol, si M-ati imbracat; am fost bolnav, si ati venit sa Ma vedeti; am fost in temnita, si ati venit pe la
Mine….”
Vezi, spun unii credinciosi, atunci se va stabili cine va fi mantuit si cine nu. La dreapta Domnului vor sta cei
care au facut fapte bune iar la stanga cei care nu le-au facut , motiv pentru care vor fi trimesi in focul cel
vesnic…
Chiar asa 'orbi' sa fim ?! Pe ce baza separa Domnul pe cei ce stau in fata Sa? Inainte de-a se analiza faptele lor,
Domnul desparte “oile” de “capre”. Pe baza faptelor? Nu, Domnul i-a departajat pe baza ‘naturii’ pe care acestia o
au. Unii au natura de “oaie”, natura schimbata, prin pocainta, iar altii au natura de “capra”, razvratita, care
face voia ei si merge pe cararile ei.
Dupa aceasta separare se face analiza faptelor, acestea fiind de fapt rezultantele ‘naturii’ celor doua categorii.
Faptele, practic, vin sa demonstreze cum credinta a schimbat ‘natura’ noastra.
Matei 7:18-20: “Pomul bun nu poate face roade rele, nici pomul rau nu poate face roade bune. Orice pom, care nu
face roade bune, este taiat si aruncat in foc. Asa ca dupa roadele lor ii veti cunoaste.”
|
