|
“NU MA TINEA!”
Unele versete nu le intelegem ‘din mers’, si ne dau de furca pentru o
vreme…!
Sa parcurgem de exemplu textul de la Ioan 16:12-28, si sa poposim apoi asupra
versetului 16, unde Domnul Isus se adreseaza ucenicilor, inainte de patima Sa:
“Peste putinã
vreme, nu Mã veti mai vedea, apoi iarãsi peste putinã vreme, Mã veti vedea, pentru cã Mã duc la
Tatãl.”
Chiar intre ucenici s-a iscat o discutie cu privier la
sensul celor spuse…!
La Ioan 20:17, ni se relateaza cum, imediat dupa inviere, Domnul Isus se arata Mariei
Magdalena, care era in preajma mormantului, si i se adreseaza astfel, dupa ce ea L-a recunoscut si
imbratisat:
“Nu Mã tinea (i-a zis Isus), cãci încã nu M-am suit la Tatãl
Meu! Du-te la fratii Mei, si spune-le cã Mã sui la Tatãl Meu si Tatãl vostru, la Dumnezeul Meu si Dumnezeul
vostru.”
Despre aceasta ‘suire’ citim si la Efeseni 4:8-10
urmatoarele:
“„S-a suit sus, a luat robia roabã, si a dat daruri
oamenilor.” Si acest „S-a suit” ce înseamnã decât cã înainte Se pogorâse în pãrtile mai de jos ale
pãmântului? Cel ce S-a pogorât, este acelasi cu cel ce s-a suit mai presus de toate cerurile, ca sã umple
toate lucrurile.”
Ce inseamna jocurile de cuvinte ca “S-a suit sus”, “a luat
robia roaba”, s.a.m.d. Ne scapa cumva vreo informatie importanta?!
Ce a vrut sa spuna Domnul Isus Mariei prin acel “Nu mã tinea!”, din moment ce ulterior, pana la
inaltarea Sa, n-a mai pus o astfel de restrictie cuiva, ba chiar a mancat impreuna cu ucenicii, i-a indemnat sa-L
atinga, etc.? De ce se grabea asa Domnul Isus, din moment ce urma sa-i vada pe ucenici in seara aceleiasi
zile?
Putea, dupa cum suntem tentati sa gandim, sa transmita ucenicilor
chiar El, in direct, ca se va sui la Tatal Sau si Tatal lor…, insa nu la inaltarea Lui la cer (dupa cele 40 de
zile), se referea Domnul Isus, ci la acea “putina vreme”, relatata la Ioan 16:16...
Domnul Isus era
grabit, pentru ca urma sa lipseasca in restul zilei, sa urce la Tatal si sa revina apoi, spre a lua legatura
directa cu ucenicii Sai, tocmai la sfarsitul zilei. Este vorba despre o ascensiune ‘speciala’ la Dumnezeu Tatal,
care trebuia facuta in “intaia zi a invierii”, asa ca si noi trebuie sa analizam motivul acestei actiuni, si
importanta lui pentru ucenici…!
A. Primul motiv este acela ca Domnul
trebuia sa faca ispasire in ‘locasul ceresc’.
Pentru pacatele oamenilor, in ceremoniile evreilor, ispasirea se facea la Templul din
Ierusalim, locas care nu era de fapt decat o copie a templului ceresc, spune Scriptura.
Cand imparatul
David a intocmit proiectul Templului, i s-a poruncit sa urmareasca intocmai modelul ceresc ce i-a fost
prezentat. Ispasirea pacatelor la Templul din Ierusalim fiind simbolica (nu ierta, ci doar le ‘acoperea’
pacatele), inseamna ca ispasirea reala trebuia efectuata in locasul ceresc, cel adevarat, lucru despre care
mentioneaza apostolul Pavel de exemplu la Evrei 4:14:
“Astfel, fiindcã avem un Mare
Preot însemnat, care a strãbãtut cerurile - pe Isus, Fiul lui Dumnezeu - sã rãmânem tari în mãrturisirea
noastrã.”
Acum “a strãbãtut cerurile” Domnul Isus ca Mare Preot! Tot
Pavel, la Evrei 9:11-12, ne explica:
“Hristos a venit ca Mare Preot al bunurilor viitoare, a
trecut prin cortul acela mai mare si mai desãvârsit, care nu este fãcut de mâni, adicã nu este din zidirea
aceasta, si a intrat, odatã pentru totdeauna, în Locul preaSfânt, nu cu sânge de tapi si de vitei, ci cu
însusi sângele Sãu, dupã ce a cãpãtat o rãscumpãrare vesnicã.”
Ziua mare a ispasirii este deci aceea cand Domnul Isus Hristos a intrat in Sanctuarul ceresc “cu
însusi sângele Sãu” – asa declara Scripturile. Domnul a intrat in acest locas dupa moartea Lui, pentru c-a
intrat “cu însusi sângele Sãu”, si dupa Invierea Lui, deoarece trebuia sa fie “viu in veac”, ca si “preot dupa
randuiala lui Melhisedec”:
“Lucrul acesta se face si mai luminos când vedem ridicându-se,
dupã asemãnarea lui Melhisedec, un alt preot, pus nu prin legea unei porunci pãmântesti, ci prin puterea unei vieti
neperitoare.” (Evrei 7:15-16)
Domnul Isus a dobandit pozitia de Mare Preot imediat dupa inviere,
si a si actionat ca atare, si lucreaza in continuare:
“Dar El, fiindcã rãmâne „în veac”
are o preotie, care nu poate trece de la unul la altul. De aceea si poate sã mântuiascã în chip desãvârsit pe cei
ce se apropie de Dumnezeu prin El, pentru cã trãieste pururea ca sã mijloceascã pentru
ei.”
In acelasi fel ni se spune si la Evrei 9:23-25, cum Domnul Isus a intrat in sanctuarul ceresc, cu
sangele Sau, in virtutea preotiei pe care a dobandit-o:
“Dar, deoarece chipurile lucrurilor
care sunt în ceruri, au trebuit curãtite în felul acesta, trebuia ca însesi lucrurile ceresti sã fie curãtite cu
jertfe mai bune decât acestea. Cãci Hristos n-a intrat într-un locas de închinare fãcut de mânã omeneascã, dupã
chipul adevãratului locas de închinare, ci a intrat chiar în cer, ca sã Se înfãtiseze acum, pentru noi, înaintea
lui Dumnezeu. Si nu ca sã Se aducã de mai multe ori jertfã pe Sine însusi, ca marele preot, care intrã în fiecare
an în Locul preaSfânt cu un sânge, care nu este al lui”.
Daca lucrurile de pe pamant trebuiau “curatite” cu anumite jertfe, care erau simbolice, cu atat mai mult
lucrurile care erau in cer trebuiau curatite si ele, cu “o jertfa mai buna”, aceasta fiind jertfa Domnului Isus
Hristos.
Cand o intalneste pa Maria M. si-i spune “Du-te la fratii Mei, si
spune-le cã Mã sui la Tatãl Meu si Tatãl vostru, la Dumnezeul Meu si Dumnezeul vostru”, Domnul Isus i se adreseaza
deja ca Mare Preot. El face legatura intre Dumnezeu, care este Tatal Lui (al Omului Isus Hristios), pentru
“fratii”sai, cu Dumnezeu care este si Tatal lor. Domnul Isus, ca Mijlocitor, este frate cu noi, insa diferit.
Astfel, fiind Unic, El nu spune ‘Dumnezeul nostru’, ci “Dumnezeul Meu si Dumnezeul vostru”
…
La aceasta mijlocire si ispasire se refera Domnul Isus, cand spune Mariei “Nu Ma
tinea!” Ziua invierii a fost si ziua ispasirii ceresti, cand lucrurile nepieritoare au fost “curatite” cu
sangele Mielului.
La Fapte 13:32-37, Pavel relateaza in predica sa despre moartea si invierea Domnului, iar in versetele
38-39 concluzioneaza:
“Sã stiti, deci, fratilor, cã în El vi se vesteste iertarea
pãcatelor, si oricine crede, este iertat prin El de toate lucrurile de care n-ati putut fi iertati prin Legea lui
Moise.”
Apostolul declara ca multimea jertfelor ce s-au adus la Templu n-a
putut sterge nici un pacat, ci doar “le-a acoperit”. Inchinatorii dinainte trebuiau sa creada in adevarata jertfa
ce urma sa vina, cea a Domnului Isus Hristos, singura, unica jertfa care sterge pacatele
oamenilor.
Cea mai buna religie, cele mai impresionante ritualuri, nu-ti pot
aduce iertarea… (Legea lui Moise n-a putut ierta pe nimeni!) Nu poti fi iertat decat prin jertfa lui Isus
Hristos!
Domnul a facut, in sanctuarul ceresc, ispasire pentru tot Universul, fiindca era nevoie de primenire, de
inoire. El este Marele nostru Preot, Cel care a facut o lucrare desavarsita si vesnica!
|
