|
PASTORUL CEL
BUN
Păstorul nu-i totuna cu ‘ciobanul’, dar nici de-un singur fel. Unii sunt păstori adevăraţi, ataşaţi
permanent de ‘turmă’, alţii sunt ‘pârâţi’, sunt temporar şi indiferenţi, dar care pretind a fi bine
‘plătiţi’.
Spre a putea defini corect termenii, cred că cel mai indicat ar fi a începe prin a cunoaşte caracteristicile
“Păstorului cel mare” (uneori denumit şi “Păstorul cel bun”), căpetenia păstorilor autentici.
PĂSTORUL CEL MARE
După “vindecarea orbului din naştere” (Ioan 9), fiindcă s-au
iscat discuţii ‘aprinse’ cu privire la persoana Sa , Domnul Isus foloseşte această circumstanţă pentru a începe
discursul cu privire la “Păstorul cel bun”, cu intenţia de-a aduce o serie de clarificări pentru ascultători.
În primul rând Domnul Isus se identifică pe Sine. Ascultătorii aveau părerile lor, opiniile lor…, care de care mai
contradictorii!
(Citiţi vă rog întreg capitolul 10 din Ioan!)
Domnul Isus afirmă: “Eu Sunt Păstorul cel bun”, făcând aluzie la câteva texte din V.T.
În Psalm 23, David spune: “Domnul (Iehova) este Păstorul meu”.
În Psalm 80:1 se spune:
“Ia aminte, Păstorul lui Israel, Tu, care povăţuieşti pe Iosif ca pe o turmă! Arată-Te în strălucirea Ta, Tu, care
şezi pe heruvimi!”
- Cine-i “Păstorul lui Israel”? - Iehova este.
În Isaia 40:11, Dumnezeu spune că El
“… va paşte turma ca un Păstor, va lua mieii în braţe, îi va duce la sînul Lui, şi va călăuzi blând oile care
alăptează.”
Ascultătorii au înţeles că Domnul Isus Hristos se identifică pe Sine cu Dumnezeul cel adevărat al evreilor, şi-al
întregei omeniri.
Însăşi formularea expresiei “Eu Sunt Păstorul cel bun”, este menită să afirme divinitatea Domnului Isus. “Păstorul”
este articulat cu articol hotărât, pentru că nu mai este un altul ca El, iar “bun este numai unul singur”.
Scriptura identifică şi alte persoane ca “păstori”, dar majoritatea au “lăsat
de jaf” turma:
“Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Iată, am necaz pe păstori! Îmi voi lua înapoi oile din mâinile lor, nu-i voi mai
lăsa să-Mi pască oile, şi nu se vor mai paşte nici pe ei înşişi; căci Îmi voi izbăvi oile din gura lor, şi nu le
vor mai sluji ca hrană!”
Căci aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Iată, mă voi îngriji Eu însumi de oile Mele, şi le voi cerceta! (Ezechiel
34:10-11)
În textul de la Ioan cap.10, Domnul Isus este numit “Păstorul cel bun”, iar la 1 Petru 5:4, “Păstorul cel mare”
(“Păstorul de căpetenie”, în alte traduceri).
Noi nu suntem ‘independenţi’, ci avem ‘deasupra’ noastră un Păstor cel mare – Domnul Isus Hristos. Poporul lui
Dumnezeu are un singur Păstor, toţi ceilalţi suntem uneltele Sale, ajutoarele/asistenţii Lui, “vase” de care El se
foloseşte. Mai auzi pe ici-colo expresia “păstor senior”, dar numai El e Senior, Păstorul cel mare. De aceea, El
poate să spună tuturor celor implicaţi în activitatea de păstorire:
“Luaţi seama, deci, la voi în şivă şi la toată turma peste care v-a pus Duhul Sfânt episcopi (sau: priveghetori.),
ca să păstoriţi Biserica Domnului pe care a câştigat-o cu însuşi sângele Său.” (Fapte 20:28)
MISIUNILE PĂSTORULUI
În Ioan cap. 10, Domnul
Isus identifică misiunea Lui ca păstor. El a venit ca să Se-ngrijească de oile Sale, să dea hrană turmei pe care o
are, etc.
David spune în Psalm 23:
”Domnul este Păstorul meu: nu voi duce lipsă de nimic. El mă paşte în păşuni verzi,
şi mă duce la ape de odihnă; îmi înviorează sufletul, şi mă povăţuieşte pe cărări drepte, din pricina Numelui
Său.”
Dacă păstorul este “bun”, el oferă turmei hrană din abundenţă, conduce turma pe
“cărări drepte” (nu “sucite”, nu contradictorii sau îndoielnice) şi protejează oile.
Sunt o serie de păstori de exemplu care nu sunt siguri de mântuire, dar cheamă şi pe
alţii pe urma lor. Aceştia nu pot călăuzi alte oi decât pe “căi sucite” – aceasta nu-i păstorire!
Nu găsim nici o singură înstanţă în care Domnul Isus Hristos lasă pe oameni în
incertitudine şi să zică de exemplu: nu ştiu ce să vă spun – o fi…, n-o fi…! Domnul nostru, întotdeauna a asigurat
pe ascultătorii Săi că, dacă urmează Cuvântul Său, sunt binecuvântaţi şi fericiţi pe veşnicie.
Dacă sunt biserici în care oamenii sunt ţinuţi în incertitudine de învăţători sau
păstori, acele călăuze nu sunt ale Domnului.
Orice păstor care nu asigură pe oi de viaţa veşnică, şi de toate binecuvântările
Domnului, acela nu-i “după inima Domnului”. Domnul călăuzeşte pe ai Lui pe calea pe care nu se-mpleticesc, pe care
nu cad. Nici cel mai simplu om nu se va poticni pe această cale, spune Domnul, nici cei fără minte nu se vor răt
ăci pe ea:
“Acolo se va croi o cale, un drum, care se va numi Calea cea Sfântă: nici un om
necurat nu va trece pe ea, ci va fi numai pentru cei sfinţi; cei ce vor merge pe ea, chiar şi cei fără minte, nu
vor putea să se rătăcească.” (Isaia 35:8)
Păstorul nu numai hrăneşte turma, şi o călăuzeşte pe cărări drepte…, dar el o şi
ocroteşte.
“Toiagul şi nuiaua Ta mă mângîie”, spune David.
|
