|
CAUZA JUDECĂŢII APOSTAŢILOR
Apostaţii susţin că nu va exista o judecată finală,
că nu va fi o pedeapsă veşnică…, fiindcă Dumnezeu e bun.
Biblia însă, pe care ei o iau în derâdere, afirmă judecata omenirii, iar în Epistola lui Iuda este subliniată chiar
judecarea lor, a apostaţilor.
În versetul 12 ni se spune că ei sunt “dezrădăcinaţi”, şi-am explicat deja mai înainte că aceasta se referă la
judecata lui Dumnezeu faţă de cei care au avut condiţii să rodească, dar, pentru că n-au acceptat călăuzirea
Duhului Sfânt, n-au putut ‘fructifica’ pentru Împărăţia Sa.
Să-ncercăm a determina care-i de fapt cauza principală a judecăţii lor, fiindcă anumite fapte le putem întâlni şi
la alte categorii de oameni!
Citim despre ei că au un mod de viaţă păcătos şi scandalos, că “schimbã în desfrînare harul Dumnezeului
nostru”…
La 2 Petru 2:13-14 aflăm detalii:
“Ca nişte întinaţi şi spurcaţi, se pun pe chefuit la mesele lor de dragoste, când ospătează împreună cu voi. Le
scapără ochii de preacurvie, şi nu se satură de păcătuit. Momesc sufletele nestatornice, au inima deprinsă la
lăcomie, Sunt nişte blestemaţi!”
Ei trăiesc în păcat chiar în mijlocul credincioşilor, trăiesc “după poftele lor nelegiuite” (Iuda 1:18).
În biserică, spune Iuda, (v.19) “Ei Sunt aceia care dau naştere la dezbinări”, sunt “supuşi poftelor firii…”
Nu însă păcatele enumerate constituie cauza reală a judecăţii lor ci faptul că “n-au Duhul” (v. 19).
Apostaţii n-au Duhul lui Dumnezeu, care spală de păcate, care regenerează şi naşte din nou pe cei care cred în
Domnul Isus Hristos.
Titus spune aşa (3:5):
“El ne-a mântuit, nu pentru faptele făcute de noi în neprihănire, ci pentru îndurarea Lui, prin spălarea naşterii
din nou şi prin înnoirea fãcută de Duhul Sfânt”.
Apostaţii n-au Duhul, şi-atunci rămân în păcatele lor…, şi vor fi judecaţi pentru ele.
Ei n-au Duhul pentru că de fapt nu-L au pe Domnul Isus Hristos.
Citim în Iuda 1:4 că ei “tăgăduiesc pe singurul nostru Stăpân şi Domn Isus Hristos.”
Cum Îl “tăgăduiesc”?!
Ei neagă divinitatea Lui (susţin de exemplu că-i născut din curvie), neagă unicitatea Lui (nu-L consideră ca
singurul Măntuitor sau ca singurul Mijlocitor între Dumnezeu şi oameni), etc.
Tăgăduindu-L pe Isus, Apostaţii n-au nici Duhul lui Hristos:
“…Dacă n-are cineva Duhul lui Hristos, nu este al Lui.” (Rom. 8:9-10)
În Apoc. 21, ni se prezintă cetatea cerească în care vor intra cei răscumpăraţi.
Cine va rămâne înafara ei?
- “Afară sunt cînii, vrăjitorii, curvarii, ucigaşii, închinătorii la idoli, şi oricine iubeşte
minciuna şi trăieşte în minciună!” (Apoc 22:15)
Cine sunt de fapt “câinii” aceia?
- Toţi oamenii care au refuzat să fie regeneraţi de către Duhul Sfânt
CERTITUDINEA JUDECĂŢII APOSTAŢILOR
În Iuda 1:1 este menţionată
“păstrarea” celor credincioşi; ei “sunt iubiţi în Dumnezeu Tatăl, şi păstraţi pentru Isus
Hristos”.
În Iuda 1:13 aflăm că apostaţii sunt “nişte stele rătăcitoare, cărora le este păstrată negura întunericului
pentru vecie.” Cei nemântuiţi sunt “păstraţi şi ei, dar pentru judecată, iar Biblia ne spune că Domnul
ştie “să păstreze"...
Judecata apostaţilor a fost profeţită încă de la începutul istoriei, de către Enoh:
“Şi pentru ei a proorocit Enoh, al şaptelea patriarh de la Adam, când a zis: „Iată că a venit Domnul cu zecile de
mii de sfinţi ai Săi, ca să facă o judecată împotriva tuturor, şi să încredinţeze pe toţi cei nelegiuiţi, de toate
faptele nelegiuite pe care le-au făcut în chip nelegiuit, şi de toate cuvintele de ocară pe care le-au rostit
împotriva Lui aceşti păcătoşi nelegiuiţi.” (Iuda 1:14-15)
Enoh foloseşte verbul la trecut (“Iată că a venit Domnul…”), pentru că în planul lui Dumnezeu toate
profeţiile au avut deja loc, adică se vor întâmpla cu certitudine, indiferent de ce vor filozofa oamenii
pe baza lor.
Ca să-şi întărească profeţia, Enoh a pus fiului său numele Metusala, care, într-una din versiuni se traduce prin
‘expresia’ “când moare el, vine judecata”. La un an de la moartea lui Metusala a venit Potopul, ca o “umbră” a
judecăţii viitoare de la sfârşitul istoriei.
Profeţia lui Enoh a fost făcută înainte de Potop, dar a fost privită cu scepticism de oamenii, chiar luată în
derâdere…
- De unde ştim?!
- De exemplu în Genesa 4:22-23, citim despre un contemporan şi verişor cu Enoh, despre Lameh:
“Lameh a zis nevestelor sale: „Ada şi Ţila, ascultaţi glasul meu! Nevestele lui Lameh, ascultaţi cuvântul meu! Am
omorât un om pentru rana mea şi un tânăr pentru vânătăile mele.”
Ucigaşul Lameh trăia cu nepăsare în diverse păcate printre care şi poligamia.
- Cam ce spune el prin acea frază?
- Am omorât pe cineva şi nu mă va trage nimeni la răspundere… Degeaba ‘trâmbiţează’ vărul meu Enoh despre judecata
finală - nu va fi niciuna…!
Lameh şi-a bătut joc de ideea judecăţii…, cum fac mulţi şi în vremea de azi…!
Există credincioşi fideli Cuvântului lui Dumnezeu, care-i atenţionează pe semeni că Domnul Isus Hristos va judeca
oamenii pentru nelegiuirile lor, dar vin apostaţii care neagă acea judecată finală, motivând că-n bunătatea Sa,
Dumnezeu nu va arunca pe nimeni în iad.
|
