ÎN CE CONSTĂ JUDECATA APOSTAŢILOR?!
“… să încredinţeze pe toţi cei nelegiuiţi, de toate faptele nelegiuite … şi de toate cuvintele de ocară pe care le-au rostit…” (Iuda 1:15)

Apostaţii au doar “o formă de evlavie”: ei vin la biserică, pretind că cunosc Scripturile…, dar faptele le fac “în chip nelegiuit”, în lipsă de reverenţă faţă de Domnul, faţă de Cuvânt, faţă de cerinţe… Esenţa lipsei de reverenţă este de fapt necredinţa, este simptomul unei trăiri în păcat. Nu-i de mirare de ce ei ajung să spună lucruri grele, dure, de-a dreptul ofensive…, împotriva Domnului.

Propagandiştii teologiei liberale susţin că Domnul Isus nu s-a născut din fecioară (ci dintr-o ‘legătură’ ilegală), că n-a fost Dumnezeu în trup uman, că n-a înviat niciodată (şi că-i posibil ca trupul său să fi fost devorat de câini sau alte animale), că nu va veni nimeni să judece lumea, etc.

Ce judecată groaznică îi a şteaptă pe toţi aceştia care neagă divinitatea Domnului, lucrarea Lui, Evanghelia Lui…!!
Judecata nu numai va analiza evidenţele ci va respinge argumentele aduse de acuzaţi şi va stabili dincolo de vreo-ndoială vinovăţia lor, condamnarea lor. Orice om care n-are Duhul lui Dumnezeu va fi condamnat la pierzare veşnică.

Cam mai toţi copiii cunosc versetul de la Ioan 3:16. Imediat următoarele două versete spun aşa:
“Dumnezeu, în adevăr, n-a trimis pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mântuită prin El. Oricine crede în El, nu este judecat; dar cine nu crede, a şi fost judecat, pentru că n-a crezut în Numele singurului Fiu al lui Dumnezeu.” (Ioan 3:17-18)
…iar capitolul se încheie cu:
“Cine crede în Fiul, are viaţa veşnică; dar cine nu crede în Fiul, nu va vedea viaţa, ci mânia lui Dumnezeu rămâne peste el.” (Ioan 3:36)

Apostaţii nu cred în Fiul, şi-L batjocoresc, fapt pentru care ei rămân sub “mânia lui Dumnezeu“. Ei vor fi judecaţi, “înaintea marelui tron alb”, după faptele lor:
“…Nişte cărţi au fost deschise. Şi a fost deschisă o altă carte, care este cartea vieţii. Şi morţii au fost judecaţi după faptele lor, după cele ce erau scrise în cărţile acelea.” (Apoc. 20:12)

Pe de o parte este “cartea vieţii”, unde-s trecute numele celor mântuiţi, de cealaltă parte sunt oamenii care au refuzat credinţa/încrederea în Domnul Isus Hristos, oamenii care au rămas ne-regeneraţi, care “n-au Duhul”. Faptele lor vor fi aduse ca probe la judecată şi vor fi condamnaţi pentru veşnicie. 

PERSISTENŢA APOSTAŢILOR PE CALEA LOR
Chiar de-au venit în contact cu Cuvântul, apostaţii continuă pa calea lor…, deşi nu par a fi prea fericiţi…:
“Ei Sunt nişte cîrtitori, nemulţumiţi cu soarta lor; trăiesc după poftele lor; gura le este plină de vorbe trufaşe, şi slăvesc pe oameni pentru câştig.” (Iuda 1:16)

Şi cârtirea este considerată “faptă nelegiuită”. O generaţie-ntreagă, ce-a ieşit din Egipt, a fost pedepsită pentru cârtire (v. Numeri 11)
Dacă avem mâncare pe masă şi ceva bani în portofel, ne situăm printre cei 10 procente din populaţia globului care au parte de această binecuvântare. Suntem nemulţumiţi sau ne bucurăm?!

Cârtirea constituie nemulţumire faţă de Dumnezeu care ne dă toate lucrurile de care avem nevoie:
“Căci Domnul Dumnezeu este un soare şi un scut, Domnul dă îndurare şi slavă, şi nu lipseşte de nici un bine pe cei ce duc o viaţă fără prihană. (Psalm 84:11)
Murmurarea Îl acuză pe Dumnezeu de indiferenţă, de nedreptate şi chiar de minciună…, şi-i contagioasă – împinge şi pe alţii să se poarte nereverenţios.

La 1 Petru 4:9 citim: “Fiţi primitori de oaspeţi între voi, fără cîrtire.
Precum observaţi, până şi faptele bune pe care le facem pot fi însoţite de cârtire.
Multe slujiri pot fi afectate de cârtire…!

Apostaţii sunt “nemulţumiţi cu soarta lor”, nemulţumiţi de circumstanţe, de oamenii din jur, blamează pe alţii de neajunsurile/mofturile lor…, etc. Ei nu înţeleg că ceea ce Domnul le dă este spre binele lor – ei au pofte şi sunt dominaţi de ele…!
Ce domină-n viaţa noastră?! Voia Lui sau poftele noastre?
Domnul nu ne satisface poftele ci trebuinţele (nevoile) noastre – poftele sunt dorinţe ale firii pământeşti…

Gura apostaţilor “le este plină de vorbe trufaşe”…
Ca şi Faraon care a răspuns:
“Cine este Domnul, ca să ascult de glasul Lui şi să las pe Israel să plece?...” (Exod 5:2),
…la fel zic şi apostaţii: cine este acest Isus?!

- De ce nu pot crede apostaţii în Domnul Isus?
- Fiindcă ţelul lor e altul:
“Cum puteţi crede voi, care umblaţi după slava pe care v-o daţi unii altora, şi nu căutaţi slava care vine de la singurul Dumnezeu? (Ioan 5:44)
Apostaţii doresc “câştig”, doresc “slava oamenilor”…, mai mult decât slava lui Dumnezeu, mai mult decât adevărul.
Lipsa de reverenţă faţă de Domnul şi faţă de Cuvântul Lui, este ca gangrena care “roade” şi distruge…, pentru că aduce cârtire, nemulţumire, trăire după pofte, după profit sau slavă omenească…

Bine, bine, veţi spune, au mai fost oameni cârtitori, care au trăit după poftele lor…, dar care au reuşit în final să-L cunoască pe Domnul Isus Hristos.
- Aşa este…, şi nu-i greu de explicat …!
Apostaţii au un ‘atribut’ în plus – batjocoresc. Batjocorirea Domnului Isus Hristos le pecetluieşte soarta.
Revenind la versetul 18, ne lămurim imediat:
“… în vremurile din urmă vor fi batjocoritori, care vor trăi după poftele lor nelegiuite.”

(- De când încep “vremurile din urmă”?
- Din timpul Domnului Isus mergem deja în paralel cu sfârşitul – ne aflăm într-o ‘paranteză’…)

Şi apostaţilor li s-a oferit salvarea în Domnul Isus Hristos, dar, în loc să-L primească drept Mântuitor al lor, ei au batjocorit sângele legământului şi pe Duhul harului.
Galateni 6:7: “Nu vă înşelaţi: „Dumnezeu nu Se lasă să fie batjocorit.” Ce semenă omul, aceea va şi secera.”
Pentru oamenii care-L batjocoresc pe Domnul şi pe Duhul harului care poate să-i regenereze, pentru aceştia nu rămâne decât “o aşteptare înfricoşată a judecăţii” (v. Evrei 10:26-27)