|
APOSTAZIA...!
Pentru început cred că-i nimerit să
re/citim întreaga Epistolă a lui Iuda. El trage semnalul de alarmă împotriva apostaziei care produce mari
ravagii, mai ales printre tineri, prin îndepărtarea de Cuvântul lui Dumnezeu.
Apostaţii s-au “strecurat” în biserici şi “schimbă în desfrînare harul Dumnezeului nostru” (v. 4).
Autorul îi prezintă pe aceştia progresiv…(v.11):
“Vai de ei! Căci au urmat pe calea lui Cain! S-au aruncat în rătăcirea lui
Balaam, din dorinţa de câştig! Au pierit într-o răscoală ca a lui Core!
Soarta celor ce urmează pe apostaţi este aceeaşi cu cea a apostaţilor…
Cuvântul ne îndeamnă: “să luptaţi pentru credinţa, care a fost dată sfinţilor odată pentru totdeauna” (v.3). Acea
credinţă propovăduieşte mântuirea numai prin jertfa Domnului Isus Hristos, separarea de lume şi ascultarea de
Cuvântul lui Dumnezeu în toate domeniile existenţei noastre.
Mă repet cu întrebarea: "Noi cum abordăm Scripturile?!"
Ne place să le ‘interpretăm’, să le ‘forţăm’, să le ‘exagerăm’ sau pur şi simplu să le ignorăm?!
Încă din primul secol apostaţii au venit în contact cu Evanghelia. Deşi au fost în biserici (unii s-au numit
“lucrători cu Evanghelia”, alţii “slujitori ai bisericii”), ei s-au îndepărtat şi “au pierit”. Pieirea este sortită
apostaţilor din toate vremurile.
În loc să accepte “credinţa sfinţilor”, şi să “lupte” pentru aceasta, ei s-au antrenat împotriva credinţei
adevărate şi a celor care stau lângă ea. Versetul 8 ne spune că ei sunt “târâţi de visările lor”, de revelaţiile
lor proprii, în loc să cinstească revelaţia Scripturii.
Altă acţiune a lor este aceea că “nesocotesc stăpânirea” Domnului Isus, desconsideră autoriatea Lui. Tot ei
“dispreţuiesc dregătoriile” care sunt hotărâte de Dumnezeu.
Apostaţii n-au învăţat nimic din istoria Scripturilor, spune Iuda. Ei au ignorat revelaţia lui Dumnezeu, au
nesocotit autoritatea Lui, au dispreţuit pe oamenii Lui, şi de aceea au pierit în mod tragic. Şi astăzi ei repetă
istoria, urmărind căi deja bătute de alţii, căi ce duc la pierzarea lor…
Care sunt aceste “căi”?
Să privim la cele 3 personaje din istoria Scripturilor (Cain, Balaam si Core) alese de Iuda, ele reprezentând
categorii de apostaţi în care se încadrează aşa-zişii creştini.
"CALEA LUI CAIN"
Cain şi Abel, fiii lui Adam, au adus jertfe
înaintea lui Dumnezeu…
Cain nu a fost ateu ci un om religios. El s-a rugat şi s-a închinat direct lui Dumnezeu, nu prin ‘intermediari’ şi
nu la “chip cioplit”…
S-anchinat, dar cum?
- Cain a nesocotit (A IGNORAT) revelaţia pe care a primit-o de la
Dumnezeu şi s-a închinat aşa cum credea el că este ‘raţional’. Cain s-a bazat pe ‘logica’ lui…
După căderea omului în păcat, Dumnezeu a arătat că acesta se poate apropia de El aducând o “jertfă de sânge”.
În ce consta o astfel de jertfă?
- Prin ea, omul declara că este păcătos, că merită osândire (moartea), şi că acceptă un substitut care să plătească
cu viaţa în locul său.
Toate “jertfele de sânge din V.T. îl reprezentau pe Domnul Isus Hristos, “Mielul lui Dumnezeu”, care, prin moartea
Lui sângeroasă, a plătit în locul nostru, al fiecăruia.
Cain, prin jertfa sa, practic îi declară lui Dumnezeu că el nu este aşa de păcătos încât să merite moartea şi n-are
de ce să se pocăiască. El crede în bunătatea sa proprie şi gândeşte că se poate apropia de Dumnezeu pe baza a ce
este şi ce-a făcut el, neavâd nevoie de vreun substitut…
Tot aşa omul ‘raţional’ de astăzi, care “n-a omorât pe nimeni, n-a luat nevasta altuia, etc.”, care n-a făcut
păcate ‘rele’, grosolane, nu acceptă a apela la Cineva care să plătească pentru ele cu jertfă de sânge (cu
viaţa).
Dumnezeu vrea să-l corecteze pe Cain, şi-i spune:
„Pentru ce te-ai mâniat şi pentru ce ţi s-a posomorât faţa?
Nu-i aşa? Dacă faci bine, vei fi bine primit; dar dacă faci rău, păcatul pândeşte la uşă…” (Gen. 4:6-7)
Care era “binele” de care avea nevoie Cain?!
-Să vină cu “jertfă de sânge”- să-şi recunoască starea de păcat şi să se-ncreadă-n Domnul.
Cain ignoră avertizarea dată lui , în mod direct şi personal, chiar de către Dumnezeu.
În loc să se pocăiască şi să aducă din nou o altă jertfă, prin care să poată fi acceptat, Cain s-a mâniat şi a
gândit că de fapt Dumnezeu e superficial şi grăbit, din moment ce n-a observat că el s-a căznit s-aducă înaintea
Lui cele mai bune şi frumoase “roade ale pământului”, produse ce-l costase, ce cu trudă le obţinuse…
Nu cumva ‘raţionamentul’ lui Cain este similar cu al nostru?!
Deşi Dumnezeu afirmă că “niciunul nu-i neprihănit” pentru că “toţi au păcătuit”, sunt încă destui oameni care-L fac
mincinos şi care caută a se mântui prin faptele lor bune.
Aceştia mai greşesc poate câteodată, dar consideră că n-au ajuns în aşa hal încât să se pocăiască. Ei consideră că
n-au nevoie s-apeleze la jertfa Domnului Isus spre a fi salvaţi.
Nu-s decât două opţiuni: Ori acceptăm revelaţia dată de Scripturi, şi-atunci ne pocăim şi ne-ncredem în jertfa
Domnului Isus (singura care ne poate salva), ori urmărim ‘raţiunea‘ noastră şi-atunci credem că suntem suficient de
buni şi n-avem nevoie nici de pocăinţă şi nici de o “jertfă de sânge”.
Care a fost urmarea ‘logicei’ lui Cain?
-La 1 Ioan 3:11-12 citim:
“Căci vestirea pe care aţi auzit-o de la început, este aceasta: să ne iubim unii pe alţii;
nu cum a fost Cain, care era de la cel rău, şi a ucis pe fratele său. Şi pentru ce l-a ucis? Pentru că faptele lui
erau rele, iar ale fratelui său erau neprihănite.”
Cain, care se credea bun, îl urăşte, apoi ucide pe Abel, pe cel care recunoaşte că-i păcătos şi că are nevoie de
mântuire… Nu-i de mirare de ce cei de pe “calea lui Cain” îi urăsc şi persecută pe credincioşii de la a căror mese
unii chiar se-ndoapă. Ei se bazează pe-o raţiune afectată de păcat, fapt pentru care sunt incapabili să-nţeleagă
raţiunea lui Dumnezeu.
Isaia caută a ne trezi la realitate (Isaia 55:8-9):
“Cãci gândurile Mele nu sunt gândurile voastre, şi căile voastre nu sunt căile Mele, zice Domnul.
Ci cât sunt de sus cerurile faţă de pământ, atât sunt de sus căile Mele faţă de căile voastre şi gândurile Mele
faţă de gândurile voastre.”
… dar câţi iau aminte de această imensă discrepanţă, de aşa mulţi cutează a se pune la egalitate cu Dumnezeu?!
Am întâlnit prin biserici destui care cred că ei sunt mai buni ca alţii, că sunt suficient de responsabili în
gândirea şi acţiunile lor încât să nu li se poată reproşa ceva vreodată – se consideră “curaţi ca lacrima”
(“crystal clear”) şi n-au nevoie de vreo curăţire sau substituire.
Tot Isaia, de exemplu, ne dă şi sfatul cel bun (v.7, acelaşi capitol):
"Să se lase cel rău de calea lui, şi omul nelegiuit să se lase de gândurile lui, să se întoarcă la Domnul care va
avea milă de el, la Dumnezeul nostru, care nu oboseşte iertând."
|
