|
O alta cauza, care depinde de noi, pentru care Dumnezeu nu ne vorbeste, este ca noi nu cautam
mesajul Sau acolo unde El ni l-a dat…
Dumnezeu ne-a vorbit raspicat prin Cuvant, atat prin cel scris (Sfanta Scriptura – adica Biblia),
cat si prin cel intrupat (Mesia, adica Isus/Iisus Hristos/Cristos), si ne-a comunicat in amanunt tot ceea ce
trebuie sa stim privitor atat la viata de acum cat si despre cea vesnica.
Ca si cand Cuvantul nu este suficient, multi oameni cer vise, semne si minuni, alte ‘mesaje’
suplimentare… Astfel, unii oameni dau fuga la alti oameni (vii sau morti, care de care mai dubiosi: prooroci
mincinosi, ghicitori, vrajitori, moaste, etc.), cauta raspuns in diferite sisteme filozofice,
etc.
La 2 Petru 1:3-4, ni se spune ca:
“Dumnezeiasca Lui putere ne-a daruit tot ce priveste viata si evlavia, prin cunoasterea Celui ce
ne-a chemat prin slava si puterea Lui, prin care El ne-a dat fagaduintele Lui nespus de mari si scumpe, ca
prin ele sa va faceti partasi firii dumnezeiesti, dupa ce ati fugit de stricaciunea, care este in lume prin
pofte.”
“El ne-a dat fagaduintele Lui” , adica ne-a transmis Cuvantul Lui, in scopul de-a ne face “partasi
firii dumnezeiesti”…, de-a ajunge asemenea Lui.
Unii credinciosi ar dori sa-L intalneasca pe Dumnezeu pentru a-I pune diverse intrebari, fara sa
gandeasca la faptul ca de fiecare data ar putea fi intrebati la randu-le, de catre Domnul:
Cum, nu stii raspunsul la intrebarea cutare?! Este in Biblie!
Cand avem intrebari, si vrem ca Dumnezeu sa ne vorbeasca, sa cercetam mai intai cu atentie Cuvantul
Sau, la care, in vremurile actuale, are acces oricine!
Exista insa si cauze ale tacerii lui Dumnezeu care nu depind de noi, ci sunt ‘ancorate’ in
El… Tacerea Sa nu-si gaseste totdeauna explicatia in neatentia noastra sau pacatul nostru…
Chiar si cei mai devotati credinciosi au avut perioade in viata cand au cerut Domnului calauzire, L-au rugat
sa intervina in problemele ce-i dureau, dar au ramas fara raspuns, fara informatii ajutatoare…
Uneori, cauza pentru care Dumnezeu tace este ca El vrea sa lucreze in noi lucruri aparte, spre
cioplirea si slefuirea noastra, spre binele nostru:
“Toate lucrurile lucreaza impreuna spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu”, ni se
mentioneaza la Romani 8:28…!
De fapt, in vremurile in care Dumnezeu tace, pentru noi, copiii Lui, El ne creste, ne intareste, ne
invata sa-L iubim si sa ne incredem in El fara limite!
Prin tacerea Lui , Dumnezeu ne creste!
Noi trebuie s-ajungem “la înãltimea staturii plinãtãtii lui Hristos” , precum
suntem indemnati la Efeseni 4:13…
- Cum ne creste insa Dumnezeu prin tacerea Lui? - Exact la fel cum procedeaza parintii cu
copiii lor…
Cum invata un parinte pe copilul sau sa umble? Il tine tot timpul in brate sau de mana?
Copilul trebuie lasat din mana, nu-i asa?! Similar se procedeaza si la mersul pe bicicleta de
exemplu…
Cum invata un copil sa se descurce in viata?! Invata prin acele situatii in care parintele
i-a spus “descurca-te!”.
In privinta cresterii copiilor, exista ‘parinti buni’ si ‘parinti rai’…! Un parinte
care-l asista pe copil in toate lucrurile, fara sa ii ceara micutului sa faca cel mai mic efort, ii distruge
viata acestuia.
Un parinte bun insa isi creste copiii ‘independenti’, fortandu-i sa se implice in diferite
actiuni, si sa ia decizii. Un astfel de parinte stie sa se dea la o parte si sa nu raspunda prompt
plangerilor copilului, si il lasa sa invete sa se descurce… Astfel , tanarul este fortat sa decida, sa
actioneze independent, s-aiba initiativa, sa-si asume riscuri, si sa sufere consecintele alegerilor
lui.
Am vazut de ex. copii fara brate, dar care au ajuns sa se imbrace, sa manance, sa scrie, sa
picteze, sa cante la instrumente sau sa croseteze cu picioarele, pentru ca parintii n-au sarit sa-i ajute
cu/la orisice lucrare…
Noi ne-am nascut intr-o lume afectata de pacat, in care nu functioneaza diferite ‘organe’
spirituale, dar ele pot fi vitalizate si dezvoltate daca Dumnezeu ne trece prin incercari si
suferinta.
Pentru maturizare, copiii au nevoie de ‘retragerea’ parintilor. Noi, credinciosii, suntem
“copiii lui Dumnezeu”, iar El nu este un parinte rau, care sa impiedice cresterea si maturizarea
noastra… Dimpotriva, El ne creaza conditii propice maturizarii noastre, in orisice ne este de folos.
|
