De ce Dumnezeu nu ne-a dat raspunsuri detaliate la toate intrebarile noastre?!  Se pare ca El, in mod deliberat, ne-a lasat in ‘suspensie’ in privinta unor lucruri…!
De ce nu a sumarizat de ex. toate regulile pentru noi intr-o carte, si toate doctrinele importante in o alta?  Ar fi putut astfel elimina schismele pentru probleme de morala, ar fi putut elimina invataturile eretice care I-au afectat Biserica Sa timp de cca. 2000 de ani, s.a.m.d.
Ganditi-va la divergentele si la ‘perplexitatile’ de care am fi fost scutiti…, dar ganditi-va si la imensa recolta de ‘pitici’pe care ar fi crescut-o, pe care ar fi obtinut-o…!!
Dumnezeu insa ne formeaza si ne creste prin educatia ce implica suferinta, si absenta Lui ne este un indice clar c-avem de-a face cu un parinte “bun”! 

Trebuie sa intelegem odata ca interventia continua a unui parinte asigura falimentul copilului, pe cand retragerea parintelui asigura succesul cresterii si maturizarii copilului!
Aceeasi situatie o intalnim in procesul educatiei noastre, in orice domeniu de activitate…
De ex. un tanar ce invata sa piloteze avionul este mai intai instruit teoretic, piloteaza apoi aparatul de zbor alaturi de instructor, dar, in cele din urma instructorul ramane la sol iar elevul va fi nevoit sa piloteze singur adevarul, prin inaltimi.
Un elev care vrea ca ‘instructorul’ sa stea langa el toata viata, este total nerezonabil, nu-i asa?!  La fel sunt si credinciosii care cred ca Dumnezeu trebuie sa se ocupe tot timpul de ei, si sa le dea ba un ‘vis’, ba o persoana care sa le spuna in fiecare clipa ce sa faca…, si tot asa…  Acestia au ramas infantili…, pentru ca Dumnezeu le-a dat Cuvantul Sau, dar ei nu-l folosesc…
La Romani 12:2 ni se spune astfel:
“Sã nu vã potriviti chipului veacului acestuia, ci sã vã prefaceti, prin înoirea mintii voastre, ca sã puteti deosebi bine voia lui Dumnezeu: cea bunã, plãcutã si desãvârsitã.”
Voia lui Dumnezeuse o deosebim tot mai mult pe masura ce ne maturizam, si schimbarea, “înoirea mintii” noastre, o determina in noi Cuvantul Sau…

Exista biserici care mentin oamenii in conditie de infantilitate spirituala, pentru ca niciodata nu spun apartinatorilor lor sa ia Cuvantul lui Dumnezeu si sa-l studieze, pentru a invata sa deosebeasca singuri voia si planurile lui Dumnezeu…! 

Alt motiv pentru care Dumnezeu tace este pentru ca vrea sa ne invete sa-L iubim.
Noi stim ca “toate lucrurile lucreazã împreunã spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu” (Romani 8:28), dar iubirea noastra pentru El trebuie sa fie fata de ceea ce El este, si nu pentru ceea ce primim de la El.
Iov iubea pe Domnul si traia in neprihanire, dar Satana il acuza ca de fapt Iov iubea doar din interes, pentru binecuvantarile de care avusese parte…
Singurul mod de-a dovedi ca dragostea lui Iov pentru Domnul nu depindea de avantajele pe care Iov le primise era sa-I fie luate acele avantaje iar el sa nu stie motivul incercarii sale…
Iata de ce Dumnezeu a ramas mut la incercarile lui Iov de-a comunica cu El!
 In final, pretuirea lui Iov pentru Domnul s-a dovedit a fi una reala, pentru c-a ramas neclintit in suferinta in care Dumnezeu a stat deoparte fata de el. 

Noi de ce-L iubim pe Dumnezeu? Pentru ceea ce este sau pentru ceea ce ne ofera?!
Cand Dumnezeu tace, avem si noi ocazia s-aratam ca-L iubim pentru ceea ce este, ca nu suntem doar niste profitori care-L iubesc doar atunci cand primesc…, nu-i asa?! 

Un alt motiv pentru care Dumnezeu este tacut atunci cand trecem prin suferinta este ca El vrea sa ne invetesa ne incredem in El si atunci cand nu este evident ca El este langa noi, si ca actioneaza in folosul nostru.  Nu trebuie sa ne incredem in El doar cand toate lucrurile ne merg bine, cand El ne sfatuieste si ne sprijina, ci si atunci cand suntem lasati singuri.
Credinta noastra creste nu cand toate sunt ‘la locul lor’…, si stam intr-un ‘fotoliu’ confortabil, ci atunci cand trebuie sa actionam in conditii ‘vitrege’, cand nu ni se raspunde imediat, chiar daca batem din nou, si din nou, insistent.  Daca decidem atunci sa ne incredem in Domnul, indiferent ce s-ar intampla, credinta noastra creste, si ne intareste.  Testul suprem al credintei noastre are loc atunci cand fiind abandonati si singuri, decidem sa ne punem toata increderea in Dumnezeu, si sa facem “binele”. 

Iov a pierdut totul: copii, sanatate, avere, respectul societatii, simpatia prietenilor, etc. dar a ramas increzator in Domnul chiar si atunci cand sotia sa i-a spus sa abandoneze acea credinta care nu-i foloseste la nimic, dar el raspunde ferm ca chiar de va plati cu viata va continua sa se increada in acelasi Dumnezeu
“Domnul a dat, si Domnul a luat, binecuvântat fie Numele Domnului!”, spune Iov in cap. 1:21, si ramane neclintit in hotararile sale ulterioare…
Iov nu a stiut ca el este ‘in arena’si ca cerul intreg privea la el.  De multe ori nici noi nu suntem constienti de faptul ca-n diferite circumstante ale vietii suntem tot in arena, unde ni se cere sa castigam victoria prin credinta, ramanand fermi in Dumnezeu. 

Biblia ne spune ca ceea ce castiga biruinta noastra asupra lumii si asupra tuturor lucrurilor este credinta noastra, si aceasta devine autentica atunci cand este incercata de tacerea lui Dumnezeu.
Domnul ne cere sa pasim pe campul de lupta, si ne ia toate ‘armele’…, mai putin una: credinta.  Daca o folosim, putem castiga biruinta asupra celui mai puternic dusman!
Sa ne gandim de ex. la victoria lui David asupra lui Goliat!  Uriasul avea de partea lui toate avantajele, toate sansele, pe cand David “s-a increzut in Domnul”… 

Fata de noi, cei credinciosi, Dumnezeu nu tace pentru ca nu vrea sa comunice cu noi sau pentru ca ne-a parasit pentru o vreme, ci pentru ca vrea sa ne creasca, sa ne intareasca, sa ne invete sa-L iubim cu adevarat, sa devenim tot ceea ce putem deveni prin Domnul Isus Hristos.
Dumnezeu vrea sa ne invete sa ne incredem tot mai mult in El, pentru a finaliza victoriosi, asa ca nu ne ramane decat sa-I multumim si pentru tacerea Lui!