...Remedii Divine...!
"Cercetati toate lucrurile si pastrati ce este bun" - (1 Tes. 5:21) !!!

Scriptura ne copleseste...!

“Toata Scriptura este insuflata de Dumnezeu si de folos ca sa invete, sa mustre, sa indrepte, sa dea intelepciune in neprihanire, pentru ca omul lui Dumnezeu sa fie desavarsit si cu totul destoinic pentru orice lucrare buna.” (2 Timotei 3:16-17)

 

 
<< Previous    1  2  3  [4]  5    Next >>

SECERATUL NU-I IMEDIAT DUPĂ SEMĂNAT,
… ar fi să-i zicem legea a III-a din Agricultură
Pare că-i o lege simplă şi clară…, dar mulţi ‘grăbiţi’ o ignoră şi-o încalcă…!
La Iacov 5:7 citim:
“Fiţi, deci, îndelung răbdători, fraţilor, până la venirea Domnului. Iată că plugarul aşteaptă roada scumpă a pământului, şi o aşteaptă cu răbdare, până primeşte ploaie timpurie şi tîrzie.”

Până la un anume moment, în agricultură acţionează omul - pregăteşte pământul şi însămânţează – dar apoi acţionează Dumnezeu, care face să crească.
(Dumnezeu intervine mereu, în toate ‘procesele’ şi are continuu totul sub control, dar nu intrăm în detaliu acum!)
Apostolul Iacov spune că plugarul trebuie să aştepte cu răbdare, ca Dumnezeu să crească recolta. Trebuie să înţelegem că nu secerăm imediat ce-am terminat de semănat!
Seceratul va avea loc într-alt sezon…
Neînţelegerea acestei legi pe plan spiritual, îi face pe cei necredincioşi să continue să trăiască în păcat, crezând că ei nu vor “secera” niciodată. Pentru că consecinţele păcatelor de regulă nu vin imediat, omul devine ‘îndrăzneţ’ şi zice: nu există nici o recoltă, nu voi da socoteală pentru păcate, pentru fărădelegi…

Aceeaşi lege îi face pe unii credincioşi să nu continue în lucrarea Domnului, să nu persevereze, pentru că nu văd rezultate immediate.
Unii abandonează lucrarea…, alţii schimbă terenul…
Lipsa răbdării poate duce la compromiterea recoltei. Cuvântul ne îndeamnă “să nu obosim în facerea binelui”, în semănare, căci “la vremea potrivită vom secera”, dacă nu vom cădea de oboseală.
Credincioşii activi, care vor să vadă rezultate imediate, vor fi dezamăgiţi şi ispitiţi să abandoneze slujirea pe care o fac. Chiar şi unii care se cred ‘maturi’, pot fi lipsiţi de răbdare, si-acest lucru-i trist şi păgubitor.

Societatea actuală ne-a obişnuit cu rezultate immediate, instantanee. Omul post-modern nu ştie s-aştepte cu răbdare…
În economie, noua generaţie de investitori nu este înarmată cu mentalitatea că investiţiile trebuiesc făcute cu ‘bătaie lungă’, că trebuiesc prevăzute ‘pierderi normate’, etc., şi vor să obţină rezultate immediate.

Această mentalitate se regăseşte des şi pe plan spiritual, în lucrarea lui Dumnezeu.
Tineri lucrători, nu pot s-aştepte ca Domnul să facă să crească recolta, precum a promis, şi sunt dezamăgiţi pentru că nu obţin rezultate imediate.
Există lucrători care astăzi seamănă, şi pentru că mâine (a doua zi) nu văd rezultatele pe care le anticipează, schimbă terenul, pleacă, ‘dau bir cu fugiţii’, etc.
Alţii, observă răsărite nişte plante firave, dar n-aşteaptă să vadă ce poate face Dumnezeu cu/din ele, şi părăsesc şi ei ogorul…

Dumnezeu realizează lucruri extraordinare când plugarul ştie s-aştepte cu răbdare şi încredere.
Şi cât timp plantele cresc, lucrătorul are ce face, nu se plictiseşte… Mai prăşeşte sau săpăligeşte, smulge buruienile, copileşte sau curăţă uscăturile, ş.a.m.d.
Ca şi crescutul recoltei, există lucruri pe care numai Dumnezeu le poate face, şi El le întocmeşte, mai ales dacă şi noi ne-am făcut partea ce ne revine.
“Să nu obosim în facerea binelui; căci la vremea potrivită, vom secera, dacă nu vom cădea de oboseală.” (Gal. 6:9)
Care-i “vremea potrivită”?! 

Dumnezeu a stabilit pentru fiecare lucru un timp de creştere şi coacere, care diferă, funcţie de ceea ce s-a semănat. Vremea recoltării poate fi “potrivită” după câteva decade, câteva luni ( vreo 8 la grâu), nişte decenii, sau chiar secole… Pentru fiecare slujire ce-o facem, Dumnezeu stabileşte o vreme propice recoltării.
Cum am mai spus, de multe ori suntem ispitiţi să abandonăm lucrarea, pentru că noi nu vedem rezultatele…, dar “cu buzele” susţinem că ne bizuim pe promisiunile lui Dumnezeu.

Mulţi misionari ce-au mers în ţări păgâne au lucrat ani şi ani, fără nici un convertit, dar au perseverat, nu s-au lăsat…
La ora actuală, am putea fi tentaţi a spune că o parte din misionari îsi pierd timpul prin ţările musulmane… Ei activează acolo de ani de zile, dar nu se văd rezultatele…! Aşa poate zicem noi, dar când Dumnezeu hotăreşte c-a venit vremea pentru recoltă, o va da din abundenţă.
Vă mai amintiţi de Hudson Taylor (1832-1905), misionar în China? El a lucrat ani mulţi acolo, fără vreun rezultat… Mulţi considerau că nu merită a investi pe ogorul chinez…
La ora actuală, China oferă o recoltă impresionantă. La cea mai conservatoare estimare, s-au raportat cca. 75 de milioane de pocăiţi (se pare că-s peste 100 de milioane). Un lucrător care a mers acolo cu mai bine de 100 de ani în urmă, a semănat, şi n-a fost dezamăgit că n-a avut rezultate imediate…

Fiecare creştin este chemat să muncească cu râvnă şi să nu uite că Dumnezeu preia operaţia de creştere şi hotăreşte şi perioada potrivită recoltei.
Prin nerăbdare sau prin lenevire, pentru că nu vedem rezultatele, le putem compromite…
În Evrei 12:12, Cuvântul spune:
“Întăriţi-vă, deci, mâinile obosite şi genunchii slăbănogiţi”.
De ce apar slăbănogirile?! Pentru că nu credem în venirea sezonului recoltei şi pierdem din vedere răsplata Domnului.
Apostolul Iacov ne scrie astfel:
“Fiţi deci îndelung răbdători, fraţilor, până la venirea Domnului. Iată că plugarul aşteaptă roada scumpă a pământului, şi o aşteaptã cu răbdare, până primeşte ploaie timpurie şi tîrzie. Fiţi şi voi îndelung răbdători, întăriţi-vă inimile, căci venirea Domnului este aproape.” (Iacov 5:7-8)
Cât de răbdători trebuie să fim?! “Până la venirea Domnului”. Niciunul din noi nu poate evalua recolta pe care o dă Dumnezeu, până la venirea Domnului. Atunci se va vedea recolta fiecăruia dintre noi, şi vom fi de-a dreptul impresionaţi. 
<< Previous    1  2  3  [4]  5    Next >>

Navigare
 Index
 Categorii
Voia Lui
Duhul Sfant
Edificare
Aprofundare
Anverguri
Legea
Diverse
Toate_Categoriile
 Noutati
 Contact
 Eu cred...
Spicuiri...

Dumnezeu este TRINITATE, iar omul, se aseamana cu El fiind TRIPARTIT, singura fiinţă care are trup, suflet şi duh (spirit)…!

In IAD nu vor fi oameni, ci nişte fiinte care au fost odata oameni, care au avut “chipul lui Dumnezeu” (chiar dacă ‘sters si schimonosit’), dar au refuzat harul ce li s-a oferit in Domnul Isus Hristos de-a fi rascumparati si restaurati!

Există 3 ‘AGENTI’ ai raului: Eul nostru (“firea pamanteasca”), Lumea şi Satana. Conflictul cu eul se desfasoara la nivelul dorinţelor, la nivelul trupului… Conflictul cu lumea se duce la nivelul influenţelor, a sufletului, a mintii... Conflictul cu Satana are loc la nivelul personalitatii, la nivelul duhului…

Domnul nu ne-a ales pentru meritele noastre, pentru c-am avea ‘capacitati’ deosebite…
Lui Ii place să ne cheme şi s-acceptam slujirea cu smerenie, dragoste si devotament!

“PASTORUL” nu-i totuna cu ‘ciobanul’, dar nici de-un singur fel… Unii sunt pastori adevarati, atasati permanent de ‘turma’, si se se sacrifica…, altii sunt ‘parati’, sunt temporar şi indiferenţi, dar care pretind a fi bine ‘platiţi’.

Mai toţi scapam ESENTA pacatului…! Pacat inseamna faradelege, vrasmasie cu Dumnezeu si greşirea ‘ţintei’ pentru care am fost creaţi…, ţintă pe care nu ne-o punem/stabilim noi ci a hotărât-o deja Dumnezeu: Sa traim pentru slava si glorificarea Sa si sa administram creatia…

TIMPUL este o paranteza a eternitatii...
Vesnicia se intrerupe in punctul ‘Alfa’, (corespunzator finalizării creatiei si ‘caderii omului’), si va reintra pe fagas la “implinirea vremurilor”, in punctul ‘Omega’, (corespunzător unui “cer nou” si “pamant nou”), sub denumirea de “Vecii vecilor”.
(Va urma…!)